Dumnezeu şi cuvinte

Apoi se făcuse linişte

oamenii se contraziseseră
schimbaseră nu ştiu câte
definiţii ale sensului
ale absurdităţii

începuseră cu sfârşitul
tot continuaseră...

întorseseră pe faţă şi pe dos
alcătuirea vremii
sentimentul

dâra de Dumnezeu
păstrată
după unii
într-o cheie... într-o parolă
cuvântul sesamic cu deschidere la frumuseţe
într-o durere muzicală de pasăre introvertită
compunându-se-n solitudine... spuneau alţii

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea pe nou

La etajul nouă unde scriu,
Ca-n chilia unei mănăstiri,
Să mă nasc pe nou e prea târziu,
Ca să poţi, Tăcereo, să te miri?

Zilnic cerc să văd de mai sunt viu
Şi-mi strig numele fără cuvinte.
Am îmbătrânit de timpuriu,
Nici murirea nu mă ţine minte.

Spre Golgota trepte urc mereu
Şi când cuie-mi bat eu însumi mie
Mi le smulge grabnic Dumnezeu.
"Te grăbeşti", îmi zice, "iasomie,

Înfloreşte-ntâi şi-apoi vei sta
Între spini-tâlhari la judecată,
Lacrimile te-or crucifica
În amurg, şi-n zori, şi înc-odată

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Vasilcău (17 aprilie 2017)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a-nfăşat măicuţa...

M-a-nfăşat măicuţa în pânze pictate
De pictori cu har pentru-a putea fura
Din talentul lor şi să-mi fac cazemate
Cu tablouri menite sufletele a vibra.

M-a-nfăşat măicuţa în pagini de carte
Din slove să plămădesc dulcele aluat,
Să culeg rodul vieţii împlinite sau deşarte
Din copacul înţelepciunii de toţi lăudat.

M-a-nfăşat măicuţa în straiele omeniei
Să învăţ să-l respect pe semenele meu,
Viaţa să i-o fericesc cu darul bucuriei
Pe acorduri de liră ale profetului Orfeu.

Te-nfăş, măicuţă, căci este rândul meu,
În haine regeşti şi-n tainic cuvânt sfânt,
În toată iubirea ce mi-a dat-o Dumnezeu
Căci meriţi tot ce-i mai bun pe pământ.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram copilă, tata îmi asculta visul

Nu mai era alt cer pentru el decât lumina
Din ochii mei uimiţi de strânsoarea lui puternică,
Încât îmi lovea colţurile inimii
Când îşi rotea buzele în părul meu încurcat.

Orizontul pierdut stă să cadă pe mormintele
Uscate de soare.
În amintirea lui aştept căderea unui cuvânt;
Eu să stau la marginea visului,
El să vină până la marginea acestei lumi.
Visez ori nu visez,
Cuvintele lui veneau înainte şi înapoi ca un vârtej nevăzut:

Am răbdat, copilă,
Ca să-ţi dau ceasuri din zilele mele
Să-ţi întinzi aripile peste lume.

Când îţi puneam daruri sub pom,
Treceai din vis în vis
Şi mi se umpleau zilele rămase cu tine.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Retrospectiva unui tată

V-am privit ca pe-o icoană
Dragii mei copii, dar voi,
M-aţi lăsat cu ochii-n lacrimi,
Suferinţă şi nevoi...

V-am crescut ca pe o floare...
Sunt un tată fericit!
Acum sufletul mă doare
Fiindcă voi m-aţi părăsit.

Ca un fulg de păpădie,
Crescând mari v-aţi înălţat
Şi-aţi uitat de tatăl vostru...
Unde, unde aţi plecat?!

Eu v-am pus la rădăcină
Rug de neam şi de cuvânt,
Păsări albe de lumină,
Dragostea şi Duhul Sfânt.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a rupt un zăgaz

S-a rupt un zagaz
În sufletul meu
Când Tu mi-ai ieşit înainte
Mi-ai dat un răgaz
Şi-apoi Dumnezeu
M-ai pus să-Ţi slujesc în cuvinte.
Credinţa mi-ai dat
Putere să-Ţi fiu
Copil răbdator şi cuminte
Din moarte salvat
Puternic şi viu
M-ai pus să-Ţi slujesc înainte.

Ardeau în ceruri sus
Atât de multe stele
Te căutam, Isus
Nu ajungeam la ele.

Mă luminau şi blând
Mă mângâiau pe frunte -

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Cristea (27 iulie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a facut lumea

iar apoi a început să scrie cu lapte
pe toate cuvintele
ţesând cearşaful agoniei
cu toţi oamenii
la toate calculatoarele
cu acelaşi colţ de ochi simpatic
înfipt în umărul fiecăruia
îşi citea lucrările înainte să le corecteze
şi, Doamne, erau pline de greşeli…
cum să mai îndrepţi atâtea erori?
de ce ne-ai pus la treabă, Doamne?
mestecam şi eu în mamaliga mea
tu te scaldai în vise,
cel mic dădea cu picioarele-n burtică
Doamne, ce bine era!
parcă un început de lume
pe-o margine uitată de paradis
păşteau oile,
semănam cuvinte
şi uite, rodesc toate în pagini

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ni-i goală cartea de citire

E iarăşi zi de carnaval, Emine!
Se slobozesc din hamuri cai salbatici
Că iar prostia fi-va o minune
Ce o înalţă lumea de fanatici.

Coboară pe pământ când somnu-i dulce,
Să asculţi vântul, numai el te plânge,
E Iad în lume, ninge pe-a ta cruce
Şi-i fum şi negură şi fi-va sânge.

Şi fi-va-n lumânări cuvinte goale
Cum goală ne e cartea de citire
Şi goi suntem din cap pân la picioare
Ca strigătul Ancuţei din zidire.

E ultim drum şi-i pulbere în matcă,
Poporul nostru calcă pe scriptură,
Nu vom fi demni de a lui Noe arcă,
Doar masca ne rămâne pe figură.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Matinală ca de fiecare dată, stau în scaunul pierdut...
Mă ridic spre a zări lumina şi apoi mă ascund...
O lumină vie mă acoperă cu un văl de lumină,
Suspin, lăsând loc adierii de vânt...
Stau în lumina din mine...
Mă apropi de vers,
Mă ancorez în sufletul meu
Descriu cuvintele până devin chiar lumină roz,
Privesc lumina până devin spaţiu...
Adorm cu ultimele cuvinte...
Timpul se adună...
Lumina devine ultima speranţa spre rai...
Dumnezeu îmi dă mâna şi mă priveşte atent
Sunt doar un om... visez şi mă luminez...
Timpul se risipeşte în vămi...
Sufletul mi-e luminat...
Ultimele cuvinte se scriu înrămat..
Devin o rază de soare... devin un fir de iarbă
Devin o stea sau poate luna ta...
Stai în lumină... timpul se risipeşte în zori...

[...] Citeşte tot

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Săpaţi-mi în ziua morţii mele
Mormântul în iubita Ucraină,
În stepa verde, necuprinsă,
Care surâde în lumină.

Voi sta de veghe-n lanul de porumb,
Ascultând prin anii care se petrec
Cum susură la praguri apa,
Valurile Niprului care tot trec şi trec.

Când voi auzi cum, în năvala lor,
Duc cu ele către marea albastră
Sângele vrăjmaşilor Ucrainei,
Voi părăsi definitiv ţarina noastră,

Voi părăsi acest pământ şi voi zbura
Spre-Naltul Tron Ceresc – unde eu
Mă voi ruga... dar până în ziua libertăţii
Nu voi crede-n bunul Dumnezeu.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Taras Şevcenko, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!