Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

ghinion

Poezii despre ghinion, pagina 4

Bătut de soartă

în prea scurte momente ne tragem
afară din lanț și apoi ne căim
pentru soarta vicleană adusă
în aripi de gândurile triste ușa
zăvorâtă de ghinionul viu

bătut de soartă peste firea furată
la cântarul cu balanță într-un gest
cochet scufundat în cupa visătorului
vărsată neglijent peste o grădină

cu trifoi cu patru frunze aproape
verzi poate numai o seară

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
John Donne

Sonetul sfânt #10

Nu fi semeață, moarte, căci nu ești ce se spune,
Chiar dacă mulți te văd stăpână peste'ale lumii sorți;
Acei pe care tu crezi că i'ai îngenuncheat nu's morți,
O, moarte – cum nici pe mine nu mă poți răpune.
Despre clișee – repaos, somn și iarbă verde'n vale –
Numai de bine; noi, cei mai buni, așteptăm sa vină
De la tine semnalul de plecare spre lumină.
Tu'albește oase, iar sufletul să'și vadă de'ale sale.
Ești sorții, neșansei și disperării armă,
Lucrezi cu'otravă, cu război și boală;
Nu'ți mai da aere, căci nu'i nici o scofală!
Vrăjile și macul la fel pot să ne'adoarmă.
Trecuți de somnul morții, mereu noi vom trăi
Si nu va mai fi moarte; moarte, curând tu vei muri.

sonet de din Sonete sfinte, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Donne: Poems Hardcover" de John Donne este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.

Îndrăgostit de primăvară

O primăvară de copilă
Mă privea cu foc și dor,
Fără jale, fără milă
Mi-a prins în piept un mărțișor.

Un fir roș și-o viță albă
Mă-nvață să le-mpletesc.
O caut azi în lumea-ntreagă
Dar regret, nu o găsesc.

Fața ei catifelată -
Pomii îmbrăcați cu floare,
Părul ei lăsat pe spate -
Toate razele de soare,

Ochii ei curați și galeși
Parcă-s două flori de in,
Privirea ei pătrunde iarăși
Bolta cerului senin.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Diana EnachiiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Gurău

Replică la "Rondel din fugă" de Valentin David

O fi știind ceva cu dopul,
C-aduce ghinion în casă,
De-aceea sunt prudente, lasă
Să își atingă-n sine scopul...

Le vezi atunci cu limba scoasă,
Manipulând cu grijă mopul,
O fi știind ceva cu dopul,
C-aduce ghinion în casă...

Nu te stresa și ia prosopul,
Îi faci un nod îl pui pe masă
Și ieși în fugă pe terasă,
În timp ce-aștepți să treacă hopul...

Cât ele pun la sticlă dopul!...

poezie de din Rondeluri încrucișate
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Când punea mâna pe pix

Poezii de trei parale
Înclinau balanța-n jos:
O rețetă cu mult sos
Când îi dai drumul la vale;

Când punea mâna pe pix,
Se credea un clasic verde
Ghinionul care pierde
Gloria la punctul fix

Vinovat ca un sindrom,
Înghițea la nopți și zile
Aspirine și pastile
Și iar apărea c-un tom!

Dar în urmă numai praful
Se-așternea în strat subțire
Peste cruci în cimitire
Manuscrisele cu vraful

poezie de din manuscris
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ultima consolare

Când "scaun" n-ai devii coleric,
Iar de-l obții și ghinion
Tu poți să ai, ca bietul John,
Aflat pe scaunul electric
El comportându-se isteric,
Bocindu-se cu jalnic ton,
Ședea pe-al său "amfitrion"
Știind că pleacă-n "întuneric"
Și-un popă, grija să îi poarte,
L-a consolat, milos a vrut
Să îi explice ca la carte
Sărmanului om deținut:
Oricine-i condamnat la moarte,
Din clipa-n care s-a născut!

sonet epigramatic de din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Ghemuit într-un butoi

ghemuit într-un butoi
și din care-ncet se scurge
taina vieții demiurge
rătăcită printre noi

fuge somnul de pe gene
lișițele dorm pe baltă
ghinioanele fac haltă
doar la mine, Diogene!

aș aprinde lumânarea
și să trec așa prin vremuri
că tu n-ai de ce să tremuri
dacă mi se schimbă starea

m-am născut și totuși parcă
altă naștere mă cheamă
zestrea lumilor - o zeamă
mai subțire ca la zarcă!

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vaporul

Navighezi cu îndrăzneală
Străbați mări, străbați oceane
Și cu multă osteneală
Te ferești de ghinioane.

Valuri se izbesc în tine,
Ba le urci, ba le cobori,
Din zori până noaptea vine
Și din noapte până-n zori.

Însă chiar de saltă întruna
Tu de ele nu ții cont
Hotărât întotdeauna,
Te îndrepți spre orizont.

Și-n orice călătorie,
Cât ai fi de încercat,
Te achiți de datorie
Și te-ntorci nevătămat.

poezie de (26 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trebuia să trecem

prin comunism și perestroika
să dăm peste neomarxiștii
care ne umilesc în fiecare zi
lecție de absurditate kafkiană
cu perfuzia în mână
scos din spital la miezul nopții
în stradă să te dai cu patul
sau
cu scaunul cu rotile
prin bucureștiul răscolit de ninsoare
și mitinguri ilegale te vaiți
de proteza de la șold
care trebuia schimbată
dar ghinionul a făcut să se rechiziționeze
spitalul de ortopedie salvator

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emily Dickinson

Lângă mare

Dis-de-dimineață, împreună cu câinele
M-am dus s-admir marea albastră.
Sirenele au ieșit din adâncuri
Să mă privească.

Iar fregatele de la suprafața mării
Și-au întins brațele de cânepă-n fel și chip,
Crezându-mă un șoricel
Ghinionist, naufragiat pe nisip.

Am rămas acolo până când mareea
Mi-a trecut peste pantofiori
Și peste șorțuleț și cingătoare,
Și peste corsaj, dându-mi răcoroși fiori;

Credeam că mă va înghiți cu totul,
C-o să dispar cum dispare-un bob de rouă
De pe mâneca unei păpădii –
Și-atunci ne-am mișcat deodată-amândouă.

[...] Citește tot

poezie celebră de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Poetry for Kids: Emily Dickinson Hardcover" de Emily Dickinson este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -61.99- 37.99 lei.

<< < Pagina 4 >

Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie de poezii despre ghinion? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre ghinion, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook