Poezii despre spovedanie, pagina 5
Sonetul VII
Flori, voi asemeni drept rânduitelor mâini
mâini de fecioare, mâini de ieri și de azi
flori zăcând pe-un capăt de bancă-n grădini,
rănite pe-un capăt de lânced zăplaz,
încă o clipă de viață, apă-adăstând
în moartea ivită; când ne veți spune
cum din nou răsăriți, între axe vibrând,
prinse-ntre degete gingaș; mai bune
decât ați râvnit? Puteți presimți? voi plăpânde
laolaltă-n ulcior înviate,
resfirând spovedanii molcome, blânde.
Nelegiuit v-au cules. Mărturisească
păcate istovitoare, întunecate:
punți din nou, înflorat, vă-mpletească.
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pogorârea din singurătate....
Eu cred că pogorârea în singurătate
se face în cea mai profundă liniște,
nu știu cum se numește
când ți-e scris în destin
să simți vibrația cuvintelor
care tocmai pe tine te conțin...
când fiecare literă e un strigăt, o treaptă,
o vibrație, o litanie
o larmă de voci, o chemare
o spovedanie/poate
de aceea hrănesc pasări ca și cum...
mi-aș hrăni sufletul
(pentru câteva virtuți mângâietoare)
și pentru atât m-aș împărți pe din două...
așa m-aș rezidi azi: cu totul și pe deplin
ca și cum, visez să mai trăiesc (ceva)
ceva care să mă transforme... în rouă!
poezie de Daniela Pârvu Dorin din poem de duminica, Amprente (2 august 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să fii
Ti-ar conveni să fii ce-ai vrea să-ți fie
Tratându-te în bășcălie cu ironie
Maree să nu atingi luna cea prea arămie
Fluture legat cu mărăcini de câmpie
Să promiți prin șoapte clipe de feerie
Primind doar trăirea lacrimei ruginie
Cuiva ce te iubește-n multă smerenie
Fi un suflet plin de tandrete, omenie
Și vei fi icoană și candelă ei vie
Pe genunchii fericiti de sfințenie
Va fi ție, iubire senin și prietenie
Topire nisipului în spovedanie
Mereu cu sufletul fericit în mătanie
Pentru a ta sănătate multă bogăție
O binecuvântare cu heruvimie
A vieții spre adevărata veșnicie
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pictura cu crin
Și aș dori să te păstrez
In clipa aceasta de strălucire
Ca pe-o floare, care se dăruie singură
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.)
Sigur, eu nu sînt sfîntul!
Dar îmi place imaginea și o păstrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.
Cum se mai aduna și viața noastră!
Ca un film de desene animate,
Făcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urmă
Și toate aceste intimplari
Mai mult sau mai puțin necesare,
Pe care, până la urmă,
Sintem tentați să le credem chiar fericite?
Sint insași viața noastră cu gust amar
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Există în mine o parte din Dumnezeul tău
într-o zi voi tăia tot întunericul și-ai să vezi
cum mă închin ca un soldat urmărit
de amintirile de pe front
cu trupuri mutilate
cu noroi și cai ce n-au putut să treacă
peste șanțurile pline cu apă
într-o zi ai să mă vezi așa cum sunt
carne
oase
poate și un suflet aruncat acolo în grabă
iar Dumnezeul tău mă va recunoaște
după toate cuvintele astea ajunse pe patul morții
bătrâne
singure
gata de spovedit
într-o zi îți vei da seama că Dumnezeul tău
m-a salvat de pe front
m-a scos din noroi
[...] Citește tot
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul imposibilei reîntoarceri
Reflectând la ochiul mirat, deschis către lume,
Din care însăși primăvara vieții mele-a izvodit,
Retrăiesc întâmplări adunate-n câteva albume,
Și,-n brațele acestei primăveri, mă las iscodit.
Întors în copilărie, sufletul încearcă să rezume
Tot ce,-n goana vremelnicei clipe,-a dobândit,
Reflectând la ochiul mirat, deschis către lume,
Din care însăși primăvara vieții mele-a izvodit.
Cum orice râu de munte, neistovit în spume,
Să nu se poată-ntoarce la izvoare,-i osândit,
Copilăria-i amintire ce devine terapie anume
Ce nu se poate repeta decât în dorul spovedit
Reflectând la ochiul mirat, deschis către lume.
rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spovedania
Mărturisesc că am păcătuit!
Cu ce fiule?
Cu ce?
Mi-am aruncat în cer ochiul și am vrut să sară de trei ori...
știi părinte ca broasca să sară!
Și fiule
și!?
Și s-a scufundat!
S-a scufundat!
Ca o piatră într-o piatră
Ca o fecioară în mama ei
Ca un cântec în urechile dimineții...
Ești iertat fiule!
Ești iertat!
Cum adică părinte...?
Sunt iertat?
Dar mi-am aruncat ochiul în cer!
Și am râs
Și când plângeau norii le ștergeam lacrimile
cu pumnul...
[...] Citește tot
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După moarte
Rotind cosmic sufletul și trupul
Invadez doar încercări modeste,
În care predici neînduplecate
Poartă miei spre căile celeste.
Ghiftuit de cărți și-nsingurare
Sufoc pământul cu-oprobiul idiot
Din care-analfabeții ajung pe bolta
Spovedaniei cu crezul în Irod.
Pun preț pe nuferii îngemănați
Ce părăsesc spirala de nămol
În care doar ideea cu secreții
De calomnii rămâne-n trupul gol.
Mi-i sufletul otravă pusă-n floare
Și zugrăvesc onoarea care nu-i,
Lumina ei se scaldă în mireasma
Morții ce-și atârnă coasa-n cui.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poarta Raiului
Motto:
Nu aurul, ci moaștele sfinte sunt avuția unei țări.
Poate că am ostenit să plâng un iad,
Sodome și Gomore de-amar,
Pe Samsoni și Caini, pe ingerii ce cad,
străine locuri, chipuri de coșmar.
Mă vreau acum la mine-acasă
loc de verdeață, loc minunat,
unde Biserica e încă mireasă
și Iisus Hristos e cel înviat.
Căci eu sunt din țara de brazi și de har,
eu sunt din turma Tatălui,
drumul meu nu fu-n zadar,
căci am bătut la Poarta Raiului.
Eu sunt din țara cu mucenici,
cu voievozi mărturisind credința,
[...] Citește tot
poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creștine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecător pe la porțile iadului
Am conturat fiecare cuvânt spus sau scris,
l-am încărcat cu semnificații
și doresc încoronarea pierdută demult.
M-am spovedit poemelor mele
în momente de meditație deplină,
am plâns cu ele prin lacrimile dimineții
și ochii mei au rămas de rouă.
M-am poticnit în fiecare clipă,
un trecător pe la porțile iadului
și n-am găsit al drum al căutării
fără să mă opresc la nopțile tăcerii
în care umbrele rămân pe acoperișurile lumii.
De când mă paște întunericul
cu partea mea de contribuție,
se vor netezi zorii și încă o zi
își va desface aripile ca o pasăre
fără să mă pot agăța
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre spovedanie, adresa este: