Dumnezeu şi cuvinte

Calea cavalerului

Am fost, preasfinte, într-o cruciadă
în ţări păgâne – cum le ziceţi voi –
şi multe trupuri am făcut să cadă
în anii tineri, daţi pe un război.

V-am ascultat dorinţele "creştine"
şi vorbele cu care ne-aţi minţit,
dar ştiu acum şi nu mă pot abţine
să nu vă spun, de răni acoperit,

că voi aţi fost şacalii, profitorii,
voi, ce aveţi un singur ideal:
puterea! – iar cuvintele notorii
sunt doar un fals discurs teologal.

Ce spuneţi, voi nu credeţi, dar prostimea
v-ascultă, boi "cucernici" fără duh!
căci le greu să vadă-n în voi micimea
când le-arătaţi nimicul din văzduh.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce i-am poruncit lui Dumnezeu

Se jefuiesc stele pe cer
Ca-ntr-o ţiganiadă falsă
Şi din ciocanul meu de ger
Cioplesc icoana ta întoarsă.

Au adormit lalele negre
Pe o scriptură fără zei
Şi un diavol stă de veghe
La întâlniri cu farisei.

Păcatul meu, întins pe toţi,
Mă arde ca o moarte vie;
În tine sunt şi-ai să mă scoţi
Şi-apoi să mă redai tot mie!

Mi-e teamă că dintr-o aripă
O să ajung subit ateu,
Căci clipa nu mai este clipă
Cu mine şi cu Dumnezeu.

[...] Citeşte tot

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am păşit în noul an

Am păşit în noul an, ajutat de Dumnezeu,
El m-a ţinut sănătos, Lui Îi mulţumesc mereu.
Am păşit cu bucurie, ancorat de-al meu Isus,
Cu El sunt în siguranţă, pace sfântă mi-a adus.

Pace sfântă, bucurie, mângâiere şi alin,
M-a condus cu a Sa mână, El a fost al meu sprijin.
Noul an e pentru mine, tainic şi necunoscut,
Ce va fi? Doar Domnul ştie, căci El toate le-a făcut.

În acest an, prin credinţă vreau să merg cu Domnul meu,
Să înaintez întruna, chiar dacă urcuşu-i greu.
Vreau să urc treaptă cu treaptă, spre cerul Său glorios,
Şi să-I fiu plăcut în toate, Domnului Isus Hristos.

Mi-am propus să fiu mai bun, plin de Duh Sfânt şi Cuvânt,
Să-mi păstrez curat veşmântul, cât voi trăi pe pământ.
Acum, la-nceput de an vreau să stau în odăiţă,
Domnului, plecat să-I spun, dorul meu şi-a mea dorinţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Ica Drăgoi (3 ianuarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Assisi

Piticul cu mâini uscate şi chircite,
povârnit precum un sac pe jumătate gol,
tremura pe picioarele-i subţiri şi răsucite, din care
parcă se scurgea rumeguş,
lângă marea catedrală ridicată-n amintirea
Sfântului Francisc*, fratele tuturor sărmanilor,
cel care vorbea cu păsările şi faţă de care
milogul avea avantajul de-a nu fi încă mort.

Un preot explica pedant oamenilor
cât de ingenios a fost Giotto
când a făcut frescele să spună poveşti
şi să dezvăluie celor analfabeţi bunătatea
Domnului şi suferinţile
Fiului Său. Am înghiţit
explicaţia şi actualitatea
acelei ingeniozităţi.

Valuri de turişti, cotcodăcind mulţumiţi,
îl urmau aclamând entuziasmaţi pe cel care împrăştia

[...] Citeşte tot

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi

oglinda: ghilotină peste lume. sunt un cap/ăt despărţit de dumnezeu şi mă rostogolesc, după chipul şi asemănarea mea, de la primul cuvânt, până la ultima nuanţă de roşu.
oglinda: linie de fracţie cu dinţi. totul se împarte la unu, pentru că zero face frig:) +1 = -1:(
oglinda: calculator de riduri. aceasta este desăvârşirea ta (femeie).
oglinda: felia de pâine. pe ce parte o să cad azi? o să-mi amintesc de mâna brutarului excitat, ca de o ploaie sfântă?
oglinda: tango între punctul de pe i şi infinit.
oglinda: distanţa dintre pradă şi prădător. mă prind sau pierd încă un eu. să nu uit să închid ochii când trec dincolo.
oglinda: fereastră cu vedere spre ea. ea, cea care expiră când eu inspir. ea, cea care moare când eu trăiesc. later edit: un gest inegal anulează definiţia oglinzii. ea, cea care trage cortina.
oglinda: balansoar între trecut şi viitor. come as you were. cu viteza luminii. cu toţi morţii din tine.
oglinda: rană dublu adezivă care mă ţine întreagă. acest pahar sangvin. diavolul poartă ultima nuanţă de roşu.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

CUVÂNTUL

"La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu,
şi Dumnezeu era Cuvântul". (Sfânta Evanghelie dupa Ioan)

Cuvântul este gând care a fost rostit,
iar gândul exprimat devine mai energic,
când din plămada lui mentală şi-a croit
veşmânt sonor vibrând cu altele stigmergic.
Prin magice vibraţii ele ne transmit
tumultul sentimentelor ce ne frământă
în câmpul existenţial nemărginit
clădit prin truda grea a celor ce cuvântă.

Şi exprimând cuvintele redefineşti
o atitudine prin care se consacră
avutul moştenit prin genele fireşti,
curgând necontenit prin tine ca o apă.
Iar mintea, reclădită-n spaţiul cerebral,
prin gândurile exprimate se transformă

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dineu în camera de la etaj numai adulţi

fără pretenţii exuberante
dincolo de monotonia unui timp uzat de prea multele rugăciuni
şi tentaţii
mi-am propus un moment de respiro

Dumnezeu văzuse adoraţia mea pentru muncă
în care lucrurile sunt ştiute de toţi dar nimeni nu are curaj
să le spună
expunerea socială avea ascendent
dar eu nu-mi scosesem din minte anii copilăriei

dacă mă trezesc noaptea nu mă culc îndată
la loc
îmi folosesc şansa să înţeleg timpul făcut din mii de ochiuri de geam
prin care nu te uiţi să priveşti soarele

o tristeţe mai dulce decât zâmbetul tău ascuns cu teamă sub pernă
îmi face nopţile drum de povară
împing o piatră care se rostogoleşte la loc
în acest ritm nu am avea niciodată sărbători creştine

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele mele au şoptit

Când mă aşteptam mai puţin, lumina a venit din haosul nopţii,
A început să curgă spre mine, foton cu foton,
Căutându-mi faţa. Eram livid şi gol,
Întunericul intrase în mine, moartea intrase în mine
Şi nimic din alcătuirea mea nu mai pâlpâia.
Stăteam întins pe spate şi priveam cerul,
Dar cerul dispăruse şi pământul dispăruse dedesubt,
Şi nici marea nu mai foşnea; totul era încremenire,
Eram piatră, eram pământ, eram mormânt,
Eram forma pietrificată a unui animal dispărut, eram siliciu.
Logosul pierise, mişcarea pierise şi nici praful stelar nu mai adia,
Un hău negru era împrejur,
Iar Dumnezeu plecase parcă într-o lume de demult.
Dar deodată lumina a venit din pântecul nopţii,
S-a prelins pe faţa mea, m-a cutremurat
Şi ochii mei au început să plângă, să râdă şi să plângă
Şi buzele mele au şoptit: De ce, Doamne,
Ţi-ai adus aminte de mine?
Eu, care am luat numele Tău în deşert,
Care mi-am înălţat chip cioplit,

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memoria marelui cântec

Motto: "Natura a făcut două
lucruri mari: amorul şi moartea."
(G. Ibrăileanu, Adela)

Câtă fericire poate încăpea
în inima unui om
mai multă decât toate
nefericirile la un loc
decât toate nopţile
şi toată uitarea lui DUMNEZEU

fericirea te înghite
îţi sfâşie anii în bucăţi
se revarsă prin toate luncile sufletului
va dura o mie de ani
viaţa dinlăuntrul tău
trupul se transformă în piatră de soare
ochii primăverii scriu pe zidurile tale
povestea fericirii fără margini
şi fără de-nţeles

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Beatrice Chesca (24 aprilie 2007)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre limite. Mersul pe sârmă

greu de crezut că de multe ori suntem încercaţi,
puşi să verificăm limitele dincolo de care sufletul nostru dispare?
şi de fiecare dată ne regăsim în oglindă. întregi.
viaţa e ca mersul pe sârmă. obositoare şi incitantă.

relaţionare. aparent e doar un cuvânt
în spatele căruia se ascund munţi întregi de trăiri.
plăcute sau mai puţin plăcute
dar care povestesc despre noi şi reacţiile noastre

credinţă. este modul nostru de a ne închipui că putem
că suntem, că trăim, că iubim, că ştim
chiar dacă de cele mai multe ori realizăm că
adevăratul Dumnezeu e chiar miracolul ascuns în noi

iubire. primăvara este un mod de a iubi
iar iubirea este un mod de împrimăvărare continuă
ştim că nu suntem eterni, dar prin iubire chiar putem deveni
însămânţându-ne părţi din suflet în sufletul, în cugetul şi-n amintirile altora

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!