devenire şi prostie

Câteva cuvinte despre Ioana

1
Citeam Kundera cu micul dicţionar francez-român pe piept
şi ea mi se juca feroce cu degetele mâinii:
baga unul în gură şi îl molfăia, mârâind, cu gingiile.
Apoi am luat-o pe piept: se uita ţintă în carte,
atentă, de parcă ştia să citească
şi atunci m-am gândit: "Ioana,
mă laud tuturor că eşti cel mai bun produs al meu, că eşti
mai presus de literatură
dar aşa te scot din literatură
adică din viaţa mea.
Ioana, ca să fii în literatură şi în afara ei
mă gândesc să scriu un poem despre tine."

2
La Bogdan cu M. D. G. Bogdan s-a dus să se radă,
eu şi M. D. G. ramânând să ne conversăm. Dar tac cu încăpăţinare.
Mă uit pe un album Dali. E penibil,
caci eu şi Mihai suntem prieteni. Dar ce să ne spunem?
În fine (ah, şi la pick-up o selectie "Wings")

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înapoi spre Apus

Nu e nimic de mirare, nu este nici-o surpriză
Ca-n orice mare dispută începe altă repriză.
Prima ne-a aparţinut, a doua, rezultat confuz
A treia, chiar de la-nceput lăsă pe nea Ion mofluz,
Ori poate în apatie, dacă nu chiar în neştire,
Pentru că în cruciadă rămase fără oştire.
De mirare ar fi fost mai degrabă rezistenţa
Cu echipamentul nostru, muniţia, subzistenţa,
Efectivele reduse, spaţiul vast de acţiune,
Măsurile militare lipsite de raţiune,
În timp de vânt nefavorabil şi iarna în perspectivă
Când încă nu se cunoaşte singura alternativă.
Cam atâtea elemente ne sunt egal împotrivă
Nu ne rămânea decât să navigăm în derivă,
Uşurel sau în viteză, după cum va fi furtuna,
Făcând ce vrem noi, amicii, inamicul sau Fortuna.
Deci, fără exagerare, erau multe componente
Care produceau confuzii, în rezolvări de momente.
Care generau impresii, sentimente neplăcute,
Premize viu discutate şi reacţii pe tăcute.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perseverenţa este şarmul meu

cu degete strivite dar sârguincioase totuşi
în pofida atâtor încercări ratate
la care au contribuit inconştient
sub dictări ale unei entităţi
căreia nu-i port niciun fel de recunoştinţă
încerc să fac eforturi întru a urma
o atât de lipsită de relevanţă şi scop nobil direcţie
încât mă mir şi eu, se miră şi mâinile mele
de această subită voinţă de adaptabilitate
această absurditate de a înţelege mocirla existenţială
cochetezi cu metafizica, slabă şi ingenuă fiinţă
râvnind să atingi sferele unei linişti
care nu se poate afla decât într-un univers vegetal
vălul comod şi compact al ignoranţei poate să dispară
însă efortul de a găsi un veşmânt colorat de sihastru
sub care să te ascunzi şi să le acoperi pe toate odată cu tine
nu se ştie dacă va merita osteneala
ignoranţa e şi neconştientizare
conştientizarea e urmată însă
de dorinţa de a ascunde prăpastiile năucitoare

[...] Citeşte tot

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţile Damascului

Oraşul Damasc e înconjurat de patru ziduri.
Sprijiniţi în suliţele lor, patru Mari Gardieni stau de pază
Toată ziua, nişte siluete de piatră înalte, iar noaptea
Dorm în turnuri, când sus pe cer felinarul lunii scânteiază.

I

"Acesta-i cântecul cântat de Gardianul Porţii dinspre Răsărit
Când încuie uriaşa poartă şi-apoi fumează sub portocalul înflorit".

Poterna Sorţii, Poarta Deşertului, Caverna Năpastei, Fortul Spaimei,
Avanpostul Bagdadului eu sunt, Pragul Uşii către Diyarbekir, odrasla faimei.

Aurora Persiei cu noi dorinţe poate cuprinde piscurile munţilor îmbujorate,
Dar contrafortul meu pietros refuză alintul acelor săruturi parfumate.

Opreşte, Caravană! Sau treci, dar nu cânta. N-auzi în noapte
Tăcerea-n care picură ciripit de pasăre, deşi toate păsările-s moarte?

Nu trece mai departe! Se spune că-n pustiurile-împietrite e încă şi acum

[...] Citeşte tot

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lume

Inspirată de Marele Eminescu, pe care l-am visat după ce am editat volumul "Eminescu - Simbolul Naţiunii Române".
A venit în vis, era necăjit şi eu nu l-am recunoscut. A rămas mirat că nu l-am putut vedea de sub suferinţă. A zâmbit şi toată durerea s-a dat la o parte. Când a căpătat chipul său de la 19 ani, eu eram cea confuză. Nu ştiam ce să-i spun. M-a rugat să scriu ceva. A doua zi am scris acest poem. Versurile au venit din Cosmos, de la Domnul, de la Eminescu.

Cum din casă ai ieşit,
Tu, în lume ai păşit.
După cum rostesc poeţii:
"S-a deschis cortina vieţii."
Lumea-i largă şi e mare,
Lumea este încăpătoare.
Primul pas făcut din prag
Este-n viaţă un catarg.
Cum păşeşti şi cum gândeşti,
Tot aşa şi izbuteşti.
Responsabil eşti doar tu
Dacă-nvingi sau dacă nu.
Te-ai născut, e dar din cer,
Dar fii ţie manager
Şi, aşterne cât mai bine
Fiindcă bătrâneţea vine,
Iar ea cere sănătate,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigatorul

Aceasta este o poveste adevărată – este povestea mea
Şi-a întâmplărilor mele, îmi povestesc călătoriile
Şi suferinţele din zilele de mari încercări,
Din momentele de răstrişte, necazurile pe care le-am îndurat,

Cum, la bordul corăbiilor, am trecut prin multe îngrijorări,
Zvârcolirea teribilă a talazurilor asemeni unor balauri uriaşi
Din carturile zbucimate de noapte, când nava
Se-apropia de colţii perfizi, şuierători, ai stâncilor submarine,

Iar eu, în vântul tăios, stăteam de veghe pe teugă.
Picioarele îmi erau înlemnite de frig,
Suspine fierbinţi îmi umpleau pieptul. Foamea
Îmi chinuia trupul frământat de vâltorile mării.

Omul de pe uscat, unde traiul este mult mai îngăduitor,
Nu-şi poate închipui-n ce chinuri amare-am înfruntat iarna
Pe marea rece cu sloiuri plutitoare, pe drumurile singurătăţii,
Înconjurat de ţurţuri, sub loviturile averselor de grindină,

[...] Citeşte tot

poezie de Autor necunoscut, Anglia, sec. al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurt

Scurt, concis şi mult profund
e curat ca un coşar,
gândul domnului Einhund
ne influenţează rar.
Că-i precis, n-am îndoieli,
cu morala e mai slab,
discobolii-n carusel
îl salută ca pe-un ştab.
Personaj animalier
ştie a vorbi romand,
are zilnic caracter,
disconfort & redundant.
Cu umorul stă perfect,
ce gândeşte e invers,
el răspunde la obiect,
joacă şah în stilul pers.
Nici defuncţii nu-s iertaţi,
fiecare-i cu păcat,
din orbite ochii-i daţi
când vă spune ce-a aflat.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihil Sine Deo

Vin pe furiş în primăvara vieţii tale,
Să-i fac cadou, o rază de culoare şi splendoare,
Nu îmi doresc putere, faimă, ori bogăţie...
Lumea ar fi mai bună, doar Bunul Dumnezeu să le deţie.

Dumnezeul iubirii veşnice este lumina conştiinţei noastre,
Să Îl conştientizaţi trebuie să vă uitaţi în sufletele voastre.
Visele albastre şi senine îs blânde ca de vară,
Culoare ca nestemata de opal, tot sufletul îl spală.

Aduc comori culese dintre astre,
Lumea ca să se bucure de nopţile albastre,
Pe toata lumea aş vrea s-o fac ferice,
Oamenii niciodată ca să nu se oftice.

Femeia-i dulce de-ţi vine să-i dai Luna,
S-o cucereşti e imperativ să îi araţi şi să-i explici natura şi scriptura.
Frenetic zboară fluturi coloraţi şi albi prin iarbă,
Nunta de vis, nimeni în veac să nu le-o şteargă.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile vieţii

Printr-o-nsuşire pe care omul o are-n el însuşi, trecem deseori de la real la imaginar
în mai puţin de-o secundă, cu imaginaţia care abundă-n miliardele de exemple solidar,
noi să putem cunoaşte o unică trăire ce ne cufundă-ntr-o amintire ca-ntr-un vis în care
am trăit cândva undeva, memoria şi amintirile tale făcându-te să fii ce eşti fiindcă cum
ar putea un om să se golească de sine şi de aduceri aminte, omul nefiind un computer
din care poţi să te ştergi, altul inventându-te într-o memorie care nu e proastă, ea, fiind
numai a noastră, fără repetiţie... cunoscându-te pe tine şi calea ta din fecundarea vie a
ovulului în uter îmbrăcând forma fiinţei ca să devii om, instinctual amintindu-şi de asta
încă din pântec, tu dotat c-o materie cenuşie cu o capacitate infinită, pentr-un tot, acolo
stocat dintr-un tot în care tu vi amintirea fără să dispară trăind ci aşa lăsaţi să pierdem
noi priceperea de-a o accesa... să uiţi, ajutându-te să înveţi şi să poţi memora noutatea
din evenimente întâmplate recent, considerate mai importante decât cele ce de mult au
fost întâmplate, amintiri uitate putând fii re-nviate, ele semănând cu mersul pe bicicletă,
îndemânarea mâinii, a piciorului şi a minţii moştenind-o-n sânge pentru-aţi păstra-n eul
tău echilibrul, un sine, mereu amintindu-şi de ceva care-a fost, este, şi-a rămas închegat
ca esenţial pentru tine... ca într-un revers al medaliei omul putând uita şi ceea ce a uitat,
isteţ, arătându-se acel ce-şi aminteşte ceva instant, învăţarea lui fiind mai puţină şi mai
uşoară într-un efort depus mult mai mic, el repede învăţând, ca şi când ar părea că ştie
deja, reânvierea amintirii întâmplându-se-n funcţie de locul unde te afli şi de oamenii de
acolo într-un tot ce-ţi este în jur... procesul, întărind stiinţa, într-o acumulare rapidă, sub

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alienare (versuri)

Sigur, iubita îmi spune –
Eşti un nimeni,
Sunt un nimeni,
Dar de unde vine vocea iubitei?
Iubita este în vinele mele albastre,
Ea circulă prin vase, prin inimă, prin creier,
Peste tot ea spune, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Nu mă îndoiesc nici o clipă, nu o contrazic,
De când m-am născut ştiam că sunt un nimeni,
Iubita era scaietele din curte, era drumul pustiu,
Eşti un nimeni îmi spune norul plutind precum albuşul
În crema lichidă, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Iubita pe numele ei, Mengele, Himmler sau Bormann,
Iubita este un bărbăţel în chiloţi, nu vă speriaţi, ea nu este femeie,
Ea este tot ce nu a fost feminin niciodată, ea nu este din coasta
Bietului Adam, este o mult mai veche fiinţă, fosila pe care noi
N-o vom găsi niciodată şi leagă maimuţa de om, ca răspuns
La-ntrebarea pusă de Domnul.
***
Eram păgân, aveam un munte,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!