Veneţia şi timp

Final veneţian

De sub plapuma de nori a zilei
canalele îşi scot uşor
picioarele în noapte
lacrimi roşii de asfinţit
curg peste Veneţia
plouă cu umbrele tale
printre măşti
strâng în vas de lut
mii de stropi nevindecaţi

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Fulgerul amintirii, iubirii violente,
eternitatea în camera celaltă,
toate se scurg prin creierul meu
precum ploaia în rigolele verzi

dar eternitatea e pentru proşti
noi nu avem decât clipa aceasta
veche ca o pălărie din anii ʼ30

ascult gramofonul, tu te apropii
desculţă ca o fantomă de palat,
de palat veneţian în care ne-am
iubit şi ne-am trădat.
eu am trăit numai la Veneţia,
Acolo am şi murit.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veneţia

S-a stins viaţa falnicei Veneţii,
N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;
Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,
Pătrunde luna, înălbind păreţii.

Okeanos plânge pe canaluri...
El numa-n veci e-n floarea tinereţii,
Miresei dulci i-ar da suflarea vieţii,
Izbeşte-n ziduri vechi, sunând din valuri.

Ca-n ţintirim tăcere e-n cetate.
Preot rămas din a vechimii zile,
San Mare sinistru miezul nopţii bate.

Cu glas adânc, cu graiul de Sibile,
Rosteşte lin în clipe cadenţate:
"Nu-nvie morţii - e-n zadar, copile!"

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În gondolă

La San Marco în piaţă,
Dulce curge-n carnaval,
Ca un vis, a noastră viaţă
Lin şopteşte-al mării val.

— Vino, vino, gondoliere,
Ia-ne, du-ne-ncet-încet,
Sub a lunii scâteiere...
Cântă, scumpul meu poet!

Doarme-albastr-Adriatică;
Dorul tău îmi vei cânta...
Nu te teme de nimică...
Eşti al meu şi sunt a ta!

Doarme-acum şi crudu-mi gâde
În palatu-i aurit;
De gelosul meu poţi râde,
De demult l-am adormit,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veneţia

Mi se injectează serul luminii
hai dezântunecă-te îmi şopteşte
sufletul, dar eu văd cum catedralele
se acoperă de sărutul timpului
cum sânii tăi coboară către pântec
ca nişte pungi goale de bomboane
mi se injectează serul iubirii
hai uită totul, mi se şopteşte,
uită că oraşul acesta a fost fastuos
că aici a compus Vivaldi Anotimpurile
îmi şopteşte sufletul, dar eu sunt făcut
din amintiri ca un joc de pietre colorate
eu nu am decât ce nu se vede
Acum mă înnoptez...

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumosul castel

Făcut-am castelul acesta
Fărâmă legând de fărâmă
Şi-acum când e gata, prieteni
Priviţi-l ce trist se dărâmă
Adrian Păunescu
-------------------------------

Îşi rupe din suflet zidarul
Punându-şi ades temelie
Din nopţile albe, tiparul
Pe care singur îl ştie

Poate că n-are de sus alte daruri
Şi sapă de-o viaţă-n cuvinte
Mânat de himere, coşmaruri
Şi-şi vede de treabă-nainte

Îşi face mortarul, liantul
Şi punţile lui se-ncovoaie
El ştie ce-nseamnă neantul

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serile la Mirceşti

Perdelele-s lăsate şi lampele aprinse;
În sobă arde focul, tovarăş mângăios,
Şi cadrele-aurite, ce de păreţi sânt prinse
Sub palidă lumină, apar misterios.

Afară plouă, ninge! afară-i vijelie,
Şi crivăţul aleargă pe câmpul înnegrit;
Iar eu, retras în pace, aştept din cer să vie
O zână drăgălaşă, cu glasul aurit.

Pe jilţu-mi, lângă masă, având condeiu-n mână,
Când scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor,
Când ochiu-mi întâlneşte ş-admiră o cadână
Ce-n cadrul ei se-ntinde alene pe covor.

Frumoasă, albă, jună, cu formele rotunde,
Cu pulpa mărmurie, cu sânul, dulce val,
Ea pare zea Venus când a ieşit din unde
Ca să arate lumei frumosul ideal.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Veneţia

la Veneţia, îndrăgostiţii pământului, iubito,
îşi dau întânire pe Canale Grande,
te chem pe tine, eu, îndrăgostitul lumii
iar gondolierul îmi este complice, iubito,
la secvenţa de vis şi poezie a simţurilor,
în timp ce sirenele adâncului dezmiardă
trupeşe coapsele valurilor ademenitoare
în năvoadele morţii tâmpe şi amăgitoare
şi eu, chemat de vrajă şi de tristeţi mă plimb agale
chemat de mirosul de mâl şi de fructe de mare
putrezite pe canale de vis, adesea, eu plâng, iubito,
în balconul de marmură al vreunei necunoscute
devenită apoi himeră rătăcită sau hazard
prin hârtiile poetului îndrăgostit şi bizar
de câte ori se deschid porţile la palatul dogilor
tresar şi ascult muzica zburdalnică a gondolierilor
şi suspin după tine, iubito, amăgit cu certitudinea
frumuseţii lumii din afara noastră.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veneţia [Venezia]

E un oraş din lumea asta blândă,
dar cât de mândru, cât de insolit,
pare-un miraj, un joc închipuit,
sau un vis pur din inimă profundă.

Acoperit c-o pânză rozalie,
are grădini, biserici şi palate
ce stau între azururi suspendate,
de cer şi ape, pline de magie.

Ce schimbător e! Ziua pe răcoare,
când soarele e încă adormit,
are un chip livid şi obosit,
lumea-i ascunsă ca o perlă-n mare.

Dar în amurguri roşii, înfocate,
e o arcă de aur, aprinsă, fierbinte,
o navă imensă ce merge înainte,
spre ţărmuri de vrajă aflate departe.

[...] Citeşte tot

poezie de Diego Valeri, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se umple lumea de neologisme

Trăim mai abitir seisme
Decât în vremile primare
Se umple lumea de neologisme
Şi limba romilor, dispare

S-a resemnat Veneţia din veac
Şi sfinxul moare cu-ncetinitorul
Curg relele ca dintr-un sac
Şi nu ştim ce ne-aduce viitorul

Suntem de stele mai aproape
Dar şi mocirla e cu noi
În care vin să ne îngroape
Străini cu sufletele sloi

Se poluează mările de oameni
Se sinucid balenele pe maluri
Se vând în stradă false idealuri
Şi nu mai ai cu cine să te-asameni

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!