Poezii despre carbon și oxigen
poezii despre carbon și oxigen.
Evadare
Timpul parazitează în noi
pentru ca suntem vii...
Ți-am cedat oxigenul
plămînilor mei...
l-ai închis într-un recipient
și-ai evadat pe lună...
erai convins că nu există
nici timp acolo.
Inspir bioxid de carbon...
chiar dacă m-ai preschimbat în plantă
tot timp îmi curge prin seve...
poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ozonul se duce...
Azi cerul mi se pare pătat
Aerul mi se pare poluat,
Are mai puțin ozon
Și mai mult monoxid de carbon
Mă face să par azi stupid.
E cerul noros, o zi fără soare
O ploaie acidă
E tot ce mă doare.
Doar, omul mai schimbă ceva
Cerul e la fel, fără oxigen.
Nu găsesc rima
Cuvântului toxină
Ozonul se duce
Tu cumperi benzină.
poezie de Eugenia Calancea (25 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubit o !
O... Cel dintâi, O Absolut... O1
Mi-a scos-o-n cale Dumnezeu, Preabunu',
Cu forme zvelt agresive, statuare,
Ce-ar reclama nu flori, ci demolare
O... O... Oxigen rarefiat O2
Te-oi ocroti, minune, de acide ploi,
Trăire fascinantă-n premieră
Ghebos amor în garsonieră
O... O... O... Sfântă Treime de O3
Prea mult să nu ne-apropiem de zei
Pierzându-ne în nori, unde ozonul
Îți face bocnă roz combinezonul
O... O... O... O... Simplu O4
De ritmic zbucium rupem patu'
Spasmodic-declanșată nebunie
Ce-asigură comenzi la tâmplărie
[...] Citește tot
poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate că totul se va sfârși
Poate că totul se va sfârși,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Și va bate înfricoșată,
Poate un nor greu se va ridica din pământ
Și nici păsări nu vor mai fi în rătăcire pe mare,
Poate nici amintirea mării,
Poate nici urma vântului pe zăpadă, alergând,
Poate nici pustiul. Amintește-ți de mine,
Acum în clipa aceasta când totul e viu
Și la depărtare stau hotarele morții.
O dungă de abur: fruntea mea
Și ochii tăi de o adâncime nemaivăzută,
Ca țipătul. Respir încet,
Toracele se ridică, coboară: oxigen și azot,
Alveole, bioxid de carbon, spumă,
Aer și spumă. Exist. Ziua trece prin mine,
Noaptea trece prin mine, ca un val împins de maree,
Tu, după ce am făcut dragoste, acum dormi.
Poate că totul se va sfârși,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
[...] Citește tot
poezie de Mircea Florin Șandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce combinație...
Cum tot este-o alcătuire din elemente disparate;
Cum om fărâmă-n plămădire-i și lumea-i om în unicate?
Cum gându-i o înlănțuire de ergi înșiruiți... conștiință?...
Cum nu-i și fier, din plăsmuiri ce sunt... cum de nu-i ființă?
Cum cuarțul, ce-n cristale ține, e evident că de el știe,
Cum și carbon și musca țețe au toți tipar de cum să fie?
Cum doar amestecul contează, toate la fel sunt în... ființate?
Cum calciul îmi alege osul să-mi fie... și nu scoici uscate?
Cum apa, ce-o țin, nu mă-neacă, este și lacrimi și oceane?
Cum dorul se-nfiripă el singur, însămânțându-mi-se aleane?
Cum foc și arde și se-mparte și-n inimi... și-i tot el un scrum?
Cum timpul nu-i, nu el se mișcă, doar noi parcurgem știut drum???
Cum aerul omoară pește, ce tot din oxigen respiră?
Cum pomul frunza-și încrețește și nu-i la nimeni clorofilă?
Cum știe dragostea chimie și cum chimia nu iubește?...
Cum omul este tot secrete și nu știe singur ce este?
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre carbon și oxigen, adresa este: