noroc şi religie

Spune-mi tu, subt curcubeu, Ileană,
eşti bucuria şi norocul meu?
Mi-ai căzut în cale ca o geană
dintr-o pleoapă a lui Dumnezeu.

catren de Lucian Blaga din Poezii -1982, Editura Cartea Românească
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul iubirii

Te iubesc, arză-te focul!
Lângă tine vreau să fiu.
Să-mi dea Dumnezeu norocul,
Focu-acela, eu să fiu.

poezie de Dumitru Delcă (august 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Plec genunchii în faţa soartei,
Nimeni să nu-mi ia norocul
De a-mi trăi viaţa frumos,
Numai Dumnezeu de-o vrea
Să mă odihnească în pace,
Atunci când mi-o fi sorocul.

rugăciune de Valeria Mahok (octombrie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neperechea...

tu să ştii că n-ai pereche-n lume
nici în asta nici în paralele
poate numai undeva prin stele
poate numai undeva sub hume

să mai ştii că ai noroc de soartă
că ţi-a hărăzit divinitatea
să te-alinte doar singurătatea
-unica fiinţă care iartă...

poezie de Iurie Osoianu (27 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimia durerii

În tine unu-şi pune focul,
Natură! altul chinu-şi pune.
Ce-i pentru unu-ngropăciune
Pentru-altu-i viaţa şi norocul.

O, Hermes tainic ce-n restrişti
M-ajuţi, dar teamă-n mine semeni,
Lui Midas tumă face asemeni,
Celui mai trist dintre-alchimişti.

Cu ajutorul ce mi-l dai
Fac fier din aur, iad din rai;
În giulgiul norilor din zare

Descopăr un cadavru drag
Şi pe cereştile ponoare
Clădesc un mare sarcofag.

poezie clasică de Charles Baudelaire din Florile răului, traducere de Al.Philippide
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chase Henry

Am fost la viaţa mea beţivul oraşului;
Când am murit, preotul a refuzat să mă înmormânteze
În pământ sfinţit;
Chestia asta mi-a purtat noroc
Pentru că protestanţii au cumpărat lotul unde zăceam
Şi mi-au îngropat rămăşiţele aici, în cimitirul cel nou,
Aproape de cripta bancherului Nichols
Şi de a soţiei lui, Priscilla.
Luaţi aminte, suflete prudente şi pioase ale crucii,
La curenţii vieţii
Care onorează morţi care au trăit în ruşine.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginile în care mă caut...

(mamei mele)
- fragment -

mama
s-a dus să adune câteva ierburi
să le aşeze în mănunchi
sub grindă
să poarte de belşug şi de noroc...
nu mai are cum să ajungă la cină
de va veni târziu
pe întuneric
îmi va pune mâna în poală
şi-mi va sprijini somnul
până dimineaţă
când liniştea spartă
de întâiul cântat al cocoşului
îi va reconstitui chipul
o lumină va ţâşni din
răsăritul târziu
separându-i chipul de umbră

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Retrăire

Un dor ce a murit demult,
Aş da orice să îl mai simt,
Dar stând mai mult şi cugetând,
Pot spune că greşesc profund.

Căci atunci când e vorba de tine,
Îmi amintesc că nu mi-a fost deloc bine,
Şi-a trebuit să îndur iadul şi focul,
Şi să aflu că îmi joacă feste norocul.

Şi am căzut în marele abis,
Sperând că-i doar un îngrozitor vis,
Şi am murit de multe ori,
Până să simt o rază de soare ieşind din nori.

poezie de Cazacu Roxana Maria
Adăugat de roxanamariaj
Comentează! | Votează! | Copiază!

Axioma lui Don Quijote

A mai trecut un an o zi o clipă
se duce totul vai de râpă
şi ce-aş mai spune clipei stai
să fac din tine iad sau rai

Să-L văd pe Dumnezeu că vine
să facă totul pentru mine
să nu-mi rămână niciun loc
şi niciun înger vai în stoc

Când lumea toată se abţine
să fie rău sau foarte bine
s-aleg iar calea de mijloc
deşi nu am niciun noroc

Să mă întreb mereu ca prostul
în viaţă ori în moarte-i rostul

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 20

Mi-a fost prezis că voi iubi cu foc
Pe-acel cu chip frumos ca o durere
Aşa mi-au spus – şi-a fost o înviere
L-am îndrăgit cu-adâncul meu noroc.

Ardea în tot: iubire mândru joc!
Şi suferea şi-mi dăruia putere
Să ard şi eu cu-a firii mele-avere
Sfinţind, în doi, al fericirii loc.

Ah, cum să crezi că va cădea în tină
Ceea ce soarta – cerul au zidit?
Ci nori nebuni îmi pregăteau ruină

Şi vânt spăimos, furtună ne-nţeleasă
Nu cerul meu, ci iadul a-ndrăznit
Din răul – rău pierzania să-mi ţeasă...

sonet de Louise Labe din Sonete (1957), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!