concubinaj

În portul Amsterdam

În portul Amsterdam marinarii cântau
Despre visele lor, într-un vast Amsterdam.
În portul Amsterdam mureau beţi şi sterili,
Duhnind a bere, a sudoare, a rachiu.
Mureau până în zori, plini de dramele lor,
Pe faleza uscată spre-un ocean mişcător.
Iar când zorii de ziuă aproape mijeau,
Cadavrele lor descompuse rânjeau.

În portul Amsterdam marinarii mâncau
Cu dinţii lor mari peşte fript şi tăceau.
Pe şervetele albe puneau tot ce aveau,
Iar seara la lună beau din nou şi dansau.
Te invitau la masă uneori liniştit,
Înfulecând cu mâini murdare pomes frites.
Nu vorbeau cu nimeni despre dramele lor,
Se-ncheiau la nădragi şi urcau pe vapor.

În portul Amsterdam marinarii dansau
Frământând corpuri moi de femei şi râdeau,

[...] Citeşte tot

cântec, versuri de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmărind stelele

Atât de pierdut, atât de departe
pe acel drum plin de bolovani.

Acel drum plin de bolovani
mă răneşte până-n inimă.

Amărăciune-împletită cu alean,
Atât de pierdut, atât de departe.

Amărăciune-împletită cu alean
mă răneşte până-n inimă.

Această casă în care stăpânul lipseşte;
perdelele patului tremurând, transparenţă delicată.

Perdelele patului tremurând, transparenţă delicată –
iar tu nu eşti aici.
Atâta singurătate.

Frumuseţea feţei mele

[...] Citeşte tot

poezie de Sui Hui,627-650, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă

Aveam mândrie, când aveam şi tată,
Chiar deşi, nu m-a crescut,
Ştieam că-i tânăr şi frumos arată,
Ca-i întru-n loc necunoscut...

Puţine ori, venise să mă vadă,
Se apleca, să-mi fie de statură,
Venea cu caramele, ciocolată,
Lăcrimând, pleca, după cotitură.

Chiar dacă, de puţine ori. eu l-am văzut.
Îs bucuroasă, ca l-am cunoscut...
Având doar 15, ani adolescenţi,
Tata a plecat, în lumea celor drepţi.

Iar când eram de-acum matură,
Am aflat cu încurcătură,
De la unchiul de departe,
Că de la tata, mi-a rămas şi-un frate.

[...] Citeşte tot

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românii vor emigra în valuri

Cu Veorica Dăncilă preşedinte,
cine în această ţară o să mai aibă minte?
Românii vor emigra în valuri.
Vor fugi cu tot cu neamuri.
Vom ajunge un stat de asistaţi sociali.
Ce nu muncesc, dar vor doar bani.
De veţi vota aşa, veţi plânge neîncetat 5 ani.
Cu un aşa preşedinte, vor fi premiaţi toţi agramaţii.
Vom fi mai săraci mintal, dar însă plini de obligaţii.
Vor câştiga doar cei ce sunt pe combinaţii.
Totuşi sunt unii ce o vor duce bine.
Acei politicieni speciali, cu secretare şi concubine.
Ce de 30 de ani încoace, au reuşit să ne dezbine.

poezie de Romulus Rapcea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

BALADĂ

BALADĂ
autor Ludmila Maciuga
Aveam mândrie, când aveam şi tată,
Chiar deşi, nu m-a crescut,
Ştieam că-i tânăr şi frumos arată,
Ca-i întru-n loc necunoscut...

Puţine ori, venise să mă vadă,
Se apleca, să-mi fie de statură,
Venea cu caramele, ciocolată,
Lăcrimând, pleca, după cotitură.

Chiar dacă, de puţine ori. eu l-am văzut.
Îs bucuroasă, ca l-am cunoscut...
Având doar 15, ani adolescenţi,
Tata a plecat, în lumea celor drepţi.

Iar când eram de-acum matură,
Am aflat cu încurcătură,
De la unchiul de departe,

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ludmila Maciuga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un voyage... un infern

Enormă, orbitoare, lampa striga din cer,
du-te acasă, drace, aici nu e infern,
e noapte, vin copiii mâniei, cine-s ei?
Gladiatori de zahăr, părinţi şi porumbei,
sunt flame subterane, repetă-n vis bătrânii,
zeiţa răzbunării îşi aranjează sânii,
senină e demenţa, ca luna, ca un soare,
aşteaptă că la ziuă toţii faunii se-nsoară,
fug, mare spaimă este-ntre cele vinovate,
că nenăscuţi copiii mâniei nu aşteaptă,
au suflete pereche precum ciorapii albi,
rău răsplătiţi savanţii se lasă de-nvăţat,
stai liniştit scholare, nu-i crimă, n-ai citit,
un accident, dar tat-tu pe ochi te-a cam plesnit,
în Biblie mai scrie că ochiu-i păcătos,
azi învăţăm chimia să scoţi aur pe dos,
din glie şi salivă se face omul om,
Haim vrea să ştie, viaţa e pasăre sau pom?
Dar moartea, dar durerea, ce fructe acre ai?
Întreabă Domnul aspru pe jalnicul Ianai.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem despre mine şi despre tine

Noi doi,
Nod de dorinţe strânse-într-un loc:
Această iubire – ca un foc –
În care noi coacem un bulgăre de lut
Care te întruchipează pe tine
Şi care mă întruchipează pe mine.

Pentru ca apoi noi
Să luăm cele două figurine
Şi să le spargem în mii de bucăţele
Din care, înmuiate-n apă,
Să ne întruchipăm iarăşi,
Pe mine pe tine.
Eu sunt în lutul tău,
Tu eşti în lutul meu.
În viaţă am împărţit o singură pătură,
În moarte vom împărţi rugul aceluiaşi sicriu.

NB. Guan Daoseng este creditată drept cea mai bună pictoriţă din China, picturile ei având ca motiv bambuşii fiind celebre, picturi în cadrul cărora insera versuri – în acea vreme, în China, poezia, pictura şi caligrafia erau cumva inseparabile.

[...] Citeşte tot

poezie de Guan Daosheng, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hanny

În seara când s-au întâlnit,
Ea se-ndrepta cu pas grăbit
Spre locuinţă.

El îi oferă braţul său,
Dar ea-i răspunse: "Domnul meu,
N-am trebuinţă!

N-ascult de tinerii frumoşi,
Bărbaţii toţi sunt mincinoşi,
Cu-o vorbă dulce

Ei te seduc, te-adorm uşor
Ca mamele copiii lor,
Când vor să-i culce..."

El o priveşte drăgăstos,
Răspunde ea privind în jos:
"Mă cheamă Hanny...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Miron Radu Paraschivescu din Cântice ţigăneşti (1941)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concubinul poeziei

Nesatisfăcută

Singurătatea
m-a
împins
în
braţele poeziei

Cică
nu mai sunt
bun

Decât
de
semnul mirării

Şi
de cel mult

O metaforă-două

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (31 august 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos barbat din vest

Ma indretam spre Louisville, drepturile sa-mi cer
De la Mac Make, un mafiot din vestul efemer
In tren am intilnit un tanar charmant si plin de duh
Pe care-l chema Florian frumos ca un haiduc.

Indragostita ma simteam, intre flacari si ger
Atrasa ca de un magnet de tanarul din tren
Nu stiam ca voi patimi si ma vor condamna
Ca-i ucideam un concubin ce Mac Make se numea.

Ajunsa in oras, direct la Mac Make m-am grabit
I-am tras un glont in cap si-n piept cu pusca l-am lovit,
Era beat mort in casino cu barba blonda-n gin
Si cu cateaua alaturea juca un joc meschin.

Nu stiam ca rivalul meu iubea un alt barbat
Ca era unul dintre tipii care-l serveau in pat
Si era cel mai chipes dintre miturile ce-au fost
Florin amantul lui Mac Make, banditul fioros.

[...] Citeşte tot

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!