Poezii despre lene, pagina 2
Cântec
Fecioarele se încurcau în gene
Motanii se frecau de damigene
Și ne era la toți atât de lene...
Torceau femei de angora în pat!
...............................
Și-ncet sufletul nostru-a căpătat
Ape adânci cu lustru-ntunecat.
poezie de Emil Brumaru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unor critici
Unul surd îmi zice:
Fă versul să strige!
Șchiopul spune: Barde,
Du-mă mai departe!
Mutul calea-mi ține:
Zi și pentru mine.
Un netot și-un bleg:
Fă-mă să-nțeleg...
Leneșul mă mână:
Dormi de-o săptămână!
Și mă ceartă-așa
Ca pe-o slugă rea
Toată viața mea,
Toată viața mea.
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbra matinală
Umbrele-fantasme ale mâinilor albe
îmi trezesc umerii încă adormiți
și albul se strânge
în pungi de somn;
Om
de cearceaf
de sub care dimineața își întinde leneșă
corpul neterminat;
Somn
ce mă naște diminețile în care Tu
îți întinzi nepăsătoare amintirea.
poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât o să mai fiu
lighean de pământ
sub streașina inexistenței?
Nu mă goli, Doamne!
Vei spăla neantul pe picioare
cu picăturile de moarte
care lenevesc în mine.
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gând 9
Să smulgem fildeșii din Alifantis
Și din Mediterană tot ce a fost Atlantis
Să-l auzim cum cade cum șoimul cel
vânat
Leneș și în cascade, într-un alt fel păcat
Când cântă parcă moare o taină dintr-
un grec
Și tot ce e în mine zare arată a înec
Dar nu-n sărata mare ci în ceva cu mult
mai mare.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pantofii
Pantofi de aur, expuși în vitrină,
Veți sta sub dantele, în nopți de baluri,
Și-n ale valsului leneșe valuri
Veți râde prin săli,- potop de lumină.
Pe trist catafalc, cu tristă regină,
Veți sta în piciorul de gheață, și sfânt,
Și-n trecerea vremii veți arde-n mormânt,
Pantofi de aur, expuși în vitrină...
poezie celebră de George Bacovia din volumul, Cu voi - 1930
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lenea
Nea Miai îi spunea mamei, înainte de a muri:
- Nicoliță, dumneata să te dai la poartă
Și să te țâi, să nu vină alea cu lumânări
Și ți le pun în mână.
- Păi de ce, nea Miai?
- Păi, de-aia! Că vin alea cu lumânări să-mi aducă
Să le dau la ăi morți. Zic: să-i duci și lui Ion,
Lui Petrică, să-i duci și lui Sandu al meu. Și eu pe unii
Nici nu i-am cunoscut, ar trebui să umblu mereu, o vecie,
Și rămân cu lumânările-n mână.
- Și așa ai făcut, mamă, te-ai ținut la femei să nu vină?
- Păi cum, eu puteam să mă împotrivesc cu satul?
Da' lui îi era lene să umble pe lumea cealaltă,
Voia să se păstreze și mort.
poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Boierul și argatul
Un boier, călare pe-o frumoasă iapă,
Trebuind să treacă într-un loc o apă
Peste-o punte-ngustă și fiind grăbit,
Și-a chemat argatul și i-a poruncit:
- Ia-mi în spate iapa
Și mi-o trece apa!
- Nu pot, zise omul lăsând nasu-n jos.
- Hm! făcu boierul foarte mânios:
Leneșul la toate
Zice că nu poate...
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Leul poem diamant
Încoronat
în junglă
ca regele animalelor
rage furios spre supuși
toată ziua lenevește la umbră
dar cea care vânează
și controlează totul
este regina
leoaică!
poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul lenii
Grea e lenea, dar plăcută,
Ca odihna fără muncă
Și mâncarea ce-i făcută
Din cârnați picanți, cu șuncă.
Leneșul doar dă poruncă
Să-i dai apă ne-ncepută;
Grea e lenea, dar plăcută,
Ca odihna fără muncă.
Ar bea zeamă de cucută
De ar ști că nu-l aruncă
În tenebră de speluncă,
Unde moartea îl sărută...
Ușoară-i lenea și plăcută!
rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie de poezii despre lene? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre lene, adresa este: