frunze

Intimă

Îţi mai aduci aminte, doamnă?
Era târziu şi era toamnă,
Şi frunzele se-nfioreau,
Şi tremurau în vântul serii
Ca nişte fluturi chinuiţi,
Ca nişte fluturi rătăciţi
Din ţările durerii.

Ţi-aduci aminte iar de seara
Şi-amurgu-acela violet,
Când toamna şi-acorda încet,
Pe frunza galbenă — chitara?
Pe lac, ce-n lună s-argintase,
Încet o lebădă trecea,
Şi pata-i albă se pierdea
În seara care se lăsase...

Şi-atunci, doar inimă şi vise,
Ne-am dus ca lebăda şi noi,
Călcând nisipul plin de foi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea – poem diamant

Copaci
cu crengi
pline de frunze,
întortocheate ca în labirint
ascund în desişul lor păsări
colorate, mari şi mici,
ce-şi cântă trilurile
ascultate de
natură.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ale toamnei

n-am ştiut
că neliniştile tale
îşi pierd culoarea
în umbra
cuvintelor...
dezgolindu-mi privirea
am crezut
că tu eşti lumină...
"je suis l'automne...
les traces de ton silance
cachent la solitude..."
n-am ştiut că-n frunze,
că-n ochii de lemn ai copacilor
eşti tu.

poezie de Raluca Ştefania Mihai
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iaca-i toamnă

Tu nu vezi că număr din doi în doi un singur
Dumnezeu? Te salut iubită toamnă!
Bărcile se căsătoresc pe lacul secat.
Copacii la nudişti au plecat!
Tu nu vezi cum număr frunze
eu
nimic înspre nimic
cum învaţă foişorul să stea liber
venetic...
peste paşi mergând trăire?
Te salut iubită toamnă!
Chiar de-n doi în doi te număr
tu tot singură te vrei
doar o frunză numărată
ce foşneşte pe alei
Dumnezeu uscând pe umăr
printre umbre ce-au căzut
număr frunzele şi iată
toamnă...
pot să te salut!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rază printre frunze

Frunzele murmură cântece uitate,
dar florile mai ascultă ecourile
şi pun peste nimicul absolutului
miresmele ascunse printre petale.

Nuferi atinşi de valurile solare
împart culori cu lumini adiascente
şi trimit spre ramuri zâmbetele calde
care mângâie gingăşia florilor.

Coruri anonime mai aduc suspine
peste jalea pe care o au comoară
şi îşi consolează visele neclare
cu florile uitate-n singurătate.

Numai un trifoi ne trezea din dilemă
şi când am încercat să-i aflu secretul,
o albină oprea aripile pe-o floare,
dorind o rază ascunsă printre frunze.

poezie de Constantin Rusu (mai 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiaza pietrei

E ora
înfiinţării întunericului

privirii divergente
prăsiţi-vă!

Nu.
E pariul asinilor
amiaza pietrei uscate
pulberii ciudate
aerului demoralizant

Apele vin din trei părţi:
din munţi, din zăgazurile sparte şi din cer
zuruie ce diamant
lichid?
şuierând metalic
vântul deplasa frunze
şi inventariază vid

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Belşug

Culori şi fum de toamnă, plâns de poet,
Apa e rece, frunzele plouă -
Vorbeşte încet, păşeşte încet,
Că totul cade cu o jale nouă.

Vinul, şi mierea, şi grâul tot
Le-au strâns, pe grabă, cine-a putut...
Tuse, şi plânset visele scot,
Du-te, oriunde, frunză de lut...

Şi-o păsărică în grădina brumată,
În liniştea rece, a iarnă-a făcut -
Am strănutat pe o stradă curată,
Frunzele toate încă n-au căzut.

A fost odată... va fi odată...
Nu spune zarea, dar spune omul -
Numai acuma e niciodată...
Adânc, prezentul, închide tomul...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opriţi această frunză

Atunci cand cade frunza pornita sa rastoarne
Intreaga roata a lumii si fiecare pom
O simt ca mi se rupe din sange si din carne
Si mi se face mila de lume si de om.

Si mi se face mila de mine si de tine
Si frunza care cade ma-nebuneste iar
Si –apoi de-atatea lacrimi imi e putin mai bine
Si mi se desfrunzeste pe trup un calendar.

Si nu se mai intampla nimic din cele sfinte
Doar frunza care cade in dulce hodoronc
Si nu mai am putere si nu mai am cuvinte
Si fiecare fibra rasuna ca un gong.

Opriti pe creanga frunza, destul cu-atata toamna,
Destul cu-atata ceata si oameni neciteti
Opriti aceasta frunza de foc ce ma condamna
Sa stiu masura scurtei mele vieti.

poezie celebră de Adrian Păunescu din "Manifest pentru mileniul trei", vol II, ed. Eminescu, Bucuresti, 1986
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu mine prea departe

trupul acesta s-a golit de mine
fără trucuri ieftine
rătăceşte când în umbrele cocorilor
ce-i tot ciugulesc din zbor
când apasă greu peste frunzele care îi urlă
stereofonic foşnetul

aş vrea să întind mâinile să-l alint
dar eu sunt prea departe
iar braţele mele nu sunt atât de lungi
ca în portretul fiicei mele

stenică joia asta
chiar sunt trendy cu pardesiul
alături de o toamnă confesivă
păşesc grijulie peste emblema amintirilor
cu pletele în ţărâna mirositoare a frunze arse
doar înainte privind

poezie de Codrina Verdes
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin-când vine toamna

Nu-mi ajungi şi n-avem timp
În fiecare scurtă zi,
Aşteptăm nopţi mai lungi
Să ne putem şi noi iubi.

Mi-a căzut pe gură frunza
Unui ultim arbor frânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ

Ia-ţi pe umăr haină groasă,
Ia-ţi flanelul tău răsfrânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

Mi-a căzut în noapte mâna
Când am vrut să te descânt,

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!