lene

Vară

La orizont - departe - fulgere fără de glas
zvâcnesc din când în când
ca nişte lungi picioare de păianjen - smulse
din trupul care le purta.

Dogoare.

Pământu-ntreg e numai lan de grâu
şi cântec de lăcuste.

În soare spicele îşi ţin la sân grăunţele
ca nişte prunci ce sug.
Iar timpul îşi întinde leneş clipele
şi aţipeşte între flori de mac.
La ureche-i ţârâie un greier.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invitaţie

Eu chem iubirile, pe cele care, frânte şi urmărite de coasa verii, înmiresmează seara cu lenea lor cea albă.
Coşmar nu mai exită, dulce insomnie perpetuă. Nu mai există ură. Există numai pauza unui bal a cărui intrare e pretutindeni în negurile cerului.
Eu vin înaintea şopotului fântânilor, la finalul cioplitorului în piatră.
Pe lira mea o mie de ani nu cântăresc nici cât un mort.
Eu chem îndrăgostiţii.

poezie clasică de Rene Char
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talmud

"Tu, Şmul, eşti leneş, zice Ştrul,
Tu nu vrei să lucrezi destul,
Şi d-aia nu câştigi nimică!
Tu de vr-un an tot migăleşti
O iconiţă mititică:
O tot suceşti şi-o învârteşti
Şi văd că n-o mai isprăveşti...
Eu într-o var-am isprăvit
O mânăstire şi un schit.
Cu învelit şi cu vopsit
Iar Şmul răspunde trist: "Hei! Ştiu...
Dar... tu — tu eşti tinichigiu,
Şi eu — eu sunt giuvaergiu"...

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recurs la Geneza

Pe dupa sure, linga cimitir
o pasare s-a dezbracat de pene,
poate ca i-o fi fost un soi de lene
sau poate-un fel de sila si sictir

de-a duce pin’la capat sfinta fraza,
inconstienta zborului fixat
de-un arhitect necunoscut în sat
dar banuit în aerul de-amiaza

poezie de Mircea Dinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în mod constant mă urmez,
prin toate gangurile
şi pe potecile verzi.
nici urmă de slăbiciune,
nici urmă de lene.
din vreme-n vreme
fac recensământul lui eu.
e mai puţin
dar cine-s eu
faţă-n faţă cu mine...

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul comun

II

Eu viaţa mi-am închis-o sub lăcate,
Şi-atâtea zile s-au stătut în van,
Din multe cugetări adevărate
Mi-am înjghebat un jalnic paravan.

Mi-am înjghebat justificări senine
Când părăsisem drumul durei munci:
Dar dac-ar roade suferinţa-n mine
Tot necesară-aş crede-o şi atunci?

De m-ar izbi puterile inerte
Ce stânjenesc înaltul ţării zbor,
Au m-aş păstra şi-atunci în trândăvia,
Acestui trai anost şi-adormitor?

(..:)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antena

Antena se balansa în vânt ca o balerină
Emitea semnale carnivore
spre moliile din făină.
Antena bâzâia
bâzâia în antene
o mângâiere fină
de lene. În goană
antena îşi smulgea un ochi
dintr-un alt ochi
cu o geană.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alternative

Uneltele sunt parcă nişte fiinţe vii,
Sunt palpitarea cugetării noastre.
Şi se rotesc exact, ca nişte astre
În circuitul unei galaxii.

Ele-şi clădesc, cu vremea, un destin,
Familii de unelte se stabilesc în case,
Sunt, dacă vreţi, ca viermii de mătase
Elaborând un templu imaculat şi fin.

Frumoase când stăpânul lor le spală
Ca pe un trandafir un bob de rouă,
Sunt rele, slute şi se crapă-n două
Când zac într-o stupidă trândăveală.

poezie clasică de Virgil Teodorescu din Poezie neîntreruptă (1976)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alternative

Uneltele sunt parcă nişte fiinţe vii,
Sunt palpitarea cugetării noastre.
Şi se rotesc exact, ca nişte astre
În circuitul unei galaxii.

Ele-şi clădesc, cu vremea, un destin,
Familii de unelte se stabilesc în case,
Sunt, dacă vreţi, ca viermii de mătase
Elaborând un templu imaculat şi fin.

Frumoase când stăpânul lor le spală
Ca pe un trandafir un bob de rouă,
Sunt rele, slute şi se crapă-n două
Când zac într-o stupidă trândăveală.

poezie clasică de Virgil Teodorescu (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De plictiseală...

E-un fel de lene ori de oboseală,
Un fel urât de-a nu mai fi frumos.
E un butoi plin ochi cu plictiseală,
În care stau lejer cu faţa-n jos.
E-un fel de am să plec şi să revin,
Un fel de nu ştiu ce şi nu ştiu unde.
Neverde, ne-ntristare, nesuspin,
Nedrepte, nepătrate, nerotunde.
E-un fel sfârşit aproape ne-nceput
În care mă tot aflu neuimită,
Neacră, neamară, ne-ndulcită...
În care m-am dorit dar nu m-am vrut.
Ca în final de iarnă, plictisită
Şi neavând ce face... m-am născut.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!