uragane

La Crucea Iancului, în munţi

Cu gând curat am poposit
La Crucea Iancului vestit,
La Mărişel, în vârf de munţi,
Cu brazi semeţi cu a lor frunţi
Scrutând de veacuri depărtări,
Cu minunatele-aşezări.

Cuprinşi de dor mistuitor
În fruntea lor cu Crăişor,
În aprige-încleştări flăcăi
Vărsară sânge. În văpăi
Au dobândit ca bravi oşteni
Pământul Sfânt din Apuseni.

Pelaghia, c-un cuget drept
Şi-o flacără aprinsă-n piept,
A strâns o mână de femei
Cu care-a alungat mişei.
Pământul apărat de moţi
Şi moştenit azi de nepoţi

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Genţiana Groza (22 decembrie 2016)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planetă... suspendată

Stăm suspendaţi de gravitaţii
În echilibrul spre funebru...
Cu scut fragil de radiaţii
Fugim în Univers tenebru.

Suntem o piatră aruncată
Rotindu-ne p-un lac de spaţiu...
Trăim p-o scoarţă sfârtecată
Filozofând într-un nesaţiu.

Ne încălzim printre explozii
Dintr-un cuptor fără control;
Ne supraestimăm, nerozii,
Îndoctrinaţi c-avem vreun rol.

Nu stăpânim nici uragane,
Aversele ne-neacă semeni...
Piese n-avem de schimb d-organe...
Pretinşi la Univers, de gemeni?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a murit!

Viaţa îmi joacă tot felul de feste,
Şi-aruncă-n mine cu un zar măsluit
E clar, nici nu mai încape poveste,
Pentru mine, Dumnezeu a murit!

Ce-mi era drag a călcat în picioare
Viaţa şi corbii-in stol nesfîrşit,
Nuqq am pe lumea asta1 nicio chemare
Pentru mine, Dumnezeu a murit!

Totul este trist şi totul este gol
De tata, un accident ne-a desparţit,
Iar mama zâcând fără viaţă-n formol,
Pentru mine, Dumnezeu a murit!

Şi pe motanul meu drag, pe Buzdugan,
Frumos şi blând, scump şi prea iubit,
L-ai luat degrabă, precum un uragan,
Pentru mine, Dumnezeu a murit!

[...] Citeşte tot

poezie de Alex Dospian (iulie 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiri

Există un ceva peste limitele minţii,
alte limite umane ale timpului, sau
ale sufletului ce trăieşte din emoţii
ca muntele ce-şi adoră bradul verde,
ca marea ce-şi înfrânge stâncile.

Aşa şi sufletul meu, este un uragan
ce zboară departe cu vanturi reci
pentru a se reîntoarce apoi cu Soarele.

Suflet blestemat ce se pierde în trăiri
ce umbresc vederea şi sufocă unica
clipa eternă în nopţi lungi nedormite,
apoi zboară în înalt ca un pescăruş
pentru a îmbrăţişa nesfârşitul cer

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uragan

Somn la amiază. Jaluzelele ferestrelor
scârţâie şi zdrăngănesc... Lasă-le în voia lor.
Uşa se izbeşte ca şi cum ar intra cineva:
lasă-l să intre. Pe-acoperiş bate vântul, ta-ta-ta-ta:
lasă-l să bată. A mai făcut-o – tot aşa.
Obloanele ies din balamale: deschide uşa.
Printre coroanele copacilor la cer priveşte-întâi:
ceva întunecat se dezvăluie ca o gaură-n călcâi.
Uită-te-n josul ţărmului la vechea ta barcă:
marea învălurită din albastră devine albă parcă,
se ridică praf în spatele recifului submarin,
răsucindu-se-n snop, asemeni frunzelor de pin.
Lasă-l să se răsucească – cine se teme?
Furtună dinspre nord-est: o ştim, va trece fără probleme...

Şi-asta se-întâmplă atunci când o auzi: sus şi departe –
când cerul de apă nu se mai desparte,
păsările mării strigă, sus şi departe, frunze ţipătoare;
crengile se lovesc de streşini, vrând parcă să zboare;
stropi de ploaie cad pe pământ ca nişte pietre...

[...] Citeşte tot

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uragane de seară

Vântul şuieră peste zăpezi în vară,
apele sunt mai mari decât aseară,
poduri cad, copacii nu au ramuri,
e vijelie, casele nu mai au geamuri,
averile se sfâşie într-un tumult,
doi ochi ascunşi mă roagă să-i ascult.

Chiar marea blândă devine inamic,
sunt atâtea că nu mai este nimic,
plâng florile, izvoarele sunt râuri,
pe ape vin trei pui pe două scânduri,
un acoperiş în vale o să ajungă,
clopotul cântă din lovituri în dungă.

Cuvinte alese latră fără adaos,
rimele se bâlbâie într-un haos,
prin amalgamul de nori neobosiţi,
unde de minute suntem părăsiţi.

Din ochii trişti mai cerem o secundă,

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpitanul Lean

Un uragan din părţile de est
L-a măturat pe Căpitanul Lean –
Pe-acel navigator şi gentleman
Nu-l vom mai vedea. Amin.

Şi-a condus nava împotriva duşmanilor
Ţării iubite până mai ieri-alaltăieri,
Dar acum în jghebul talazurilor
Compasul lui indică direcţia spre nicăieri.

Pentru el, zgomotul din prima linie de foc era
O simfonie şi praful de puşcă parfum de violete,
Acum doarme liniştit sub undele albastre,
Iar sarea mării i-albeşte oasele pe îndelete.

Luna luminează vastele întinderi,
Stelele se petrec sus, cerului salbă,
Şi-n acea singurătate mare spuma
Scânteiază nepământesc de albă.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Walter de la Mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe mal

Lacurile cele mai cuminţi
Se visează râuri în cascade,
Vânturi, ca ieşitele din minţi
Îşi doresc, noian din cer să cadă...

Apa mea e cel mai liniştit
Iaz, cu nuferi albi, fără talaz,
Cu pescari pe margini, aţipiţi
De frumos, de tihnă, de răgaz...

Vântul bălţii mele vreau să fiu
Şi să mă transform în uragan,
După care să-i arăt că ştiu
Cât este de mare, de ocean,

De potop, iar eu ce Noe sunt
Şi ce arcă mi-am făcut pe mal,
Ascunzându-i, însă, că-s cărunt,
Iar pe faţa ei... nici semn de val.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (22 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă

Împrăştiat de vânturi ca sămânţă,
Destinul m-a purtat în depărtare
Şi am crescut cum am putut sub soare,
Iar Dumnezeu mi-a dăruit credinţă.

Eu m-am rugat febril şi prin urmare,
Am reuşit să-mi fie cu putinţă
Să trec prin viaţă fără suferinţă,
Să nu fiu rupt de vânt ori val de mare.

M-am priponit în rădăcină tare
Şi poate să mă bată uraganul,
Dar el nu va putea să mă doboare
Chiar dacă-n temelie-mi scurmă valul.

Speranţă astăzi s-a născut în sine-mi
Şi simt că-n piept zvâcnesc vreo şapte inimi.

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fiu al mării

Am fost născut pentru-a călători departe, peste-oceane;
Am fost crescut din leagăn pe mare să ajung;
Poveşti despre tata trecând sub spuza altui cer, prin uragane,
M-au hranit de când eram pe genunchii mamei prunc.

M-au conceput talazurile lovind, înalte,-n ţărmul tare;
Am fost năşit de pulberea şi spumele saline;
Inima-mi întreagă trăieşte-între-ale apelor hotare,
Iar briza mării este casa căreia-i aparţin şi-mi aparţine.

Întreaga mea copilărie, de la cele mai îndepărtate
Şuvoaie-ale devenirii întru fiinţă, au venit la mine
Asemeni unor vise, tânguitoare, prea de tot aparte,
Eternele memorii ale pulsândei împărăţii marine.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!