Poezii despre Veneția
48 de poezii despre Veneția.
Accesul la veșnicie
Veneția se scufundă
Sfinxul se macină
Cuvintele dăinuie
Alegeți-le fără grabă
poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Final venețian
De sub plapuma de nori a zilei
canalele își scot ușor
picioarele în noapte
lacrimi roșii de asfințit
curg peste Veneția
plouă cu umbrele tale
printre măști
strâng în vas de lut
mii de stropi nevindecați
poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Acolo
Fulgerul amintirii, iubirii violente,
eternitatea în camera celaltă,
toate se scurg prin creierul meu
precum ploaia în rigolele verzi
dar eternitatea e pentru proști
noi nu avem decât clipa aceasta
veche ca o pălărie din anii ʼ30
ascult gramofonul, tu te apropii
desculță ca o fantomă de palat,
de palat venețian în care ne-am
iubit și ne-am trădat.
eu am trăit numai la Veneția,
Acolo am și murit.
poezie de Mihai Duțescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin piață
Cum vreau să fiu?
Un stâlp din beton armat
În mijlocul unei piețe venețiene.
Să am picioare din rădăcini
Să mustească în apa gondolierilor,
Iar sus în vârf,
Să am trei cabluri
Unul pentru inima,
Altul pentru cap
Și încă unul pentru tine, soartă,
Să te țin legată de mine
Să nu mai pleci prin lume
Să mă transformi în cine știe ce.
poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veneția
S-a stins viața falnicei Veneții,
N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;
Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,
Pătrunde luna, înălbind păreții.
Okeanos plânge pe canaluri...
El numa-n veci e-n floarea tinereții,
Miresei dulci i-ar da suflarea vieții,
Izbește-n ziduri vechi, sunând din valuri.
Ca-n țintirim tăcere e-n cetate.
Preot rămas din a vechimii zile,
San Mare sinistru miezul nopții bate.
Cu glas adânc, cu graiul de Sibile,
Rostește lin în clipe cadențate:
"Nu-nvie morții - e-n zadar, copile!"
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veneția [Venice]
Marmură și apă, totu-i liniștit,
Nu se-aud potcoave, roți n-au răsunat;
Oraș ca un nufăr, mai mult oglindit,
Cu acoperișuri, ziduri de palat,
Ape fără viață, tremurând șoptit,
Ce mustrarea ierbii nu au îndurat;
Oraș ce oftează, trist, neobosit,
Care de el însuși pare înstrăinat.
poezie de Arthur Symons, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ave Maria
Prins în măruntaiele lucrurilor ca Iona,
mă zbat între oasele arborilor, ale zidurilor
între vasele cu sânge ale cărților
și tablourilor, în casa asta în care trăiesc
mă ghemuiesc lângă tâmpla pianului
lângă inima icoanei
ce faci acolo, întreabă sufletul
când mă vede cu lacrimi de sânge
pe față, când mă vede cu ochii
lucrurilor curgându-mi pe față
încerc să găsesc un loc unde răutatea
nu mai lovește, unde muzica nu e atât
de sfâșietoare și întrebările atât de multe
ascultă, îmi spune sufletul
și oboiul începe să cânte
într-o catedrală venețiană
Ave Maria, gratia plena, Dominus tecum.
Benedicta tu in mulieribus, et
Benedictus fructus ventris tui, Iesus.
...
poezie de Mihai Duțescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Metaforele unui nobil venețian
Douăzeci de oameni traversând un pod,
Într-un sat,
Sunt douăzeci de oameni traversând douăzeci de poduri
În douăzeci de sate
Sau un om
Traversând un singur pod într-un singur sat.
Acesta este un cântec vechi
Care nu-și va declara sinele...
Douăzeci de oameni traversând un pod,
Într-un sat,
Sunt douăzeci de oameni traversând un pod
Într-un sat.
Acela nu-și va declara sinele,
Deși este cert că înseamnă...
Cizmele oamenilor tropăie
Pe lespezile podului.
[...] Citește tot
poezie de Wallace Stevens
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veneția
Apă, marmură și tăcerea captând ca un magnet,
Nespartă de roți sau de potcoave;
Oraș nufăr, mai mult reflectat decât concret,
Pereți de palat și-acoperișuri ca niște etrave.
În apele sterpe și-n neclintirea minerală
Lipsește reproșul unui fir de iarbă, nici lotuși nu-s;
Oraș fără semne de bucurie sau de oboseală,
Departe de el însuși, sieși îndeajuns.
poezie de Arthur Symons, 1865-1945, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veneția
Apă, marmură și tăcerea captând ca un magnet,
Nespartă de roți sau de potcoave;
Oraș nufăr, mai mult reflectat decât concret,
Pereți de palat și-acoperișuri ca niște etrave.
În apele sterpe și-n neclintirea minerală
Lipsește reproșul unui fir de iarbă, nici lotuși nu-s;
Oraș fără semne de bucurie sau de oboseală,
Departe de el însuși, sieși îndeajuns.
poezie de Arthur Symons, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Veneția, adresa este: