Don Quijote

D-ale tranziţiei sau Treptele integrării - II

L-am întâlnit în talcioc,
pe Don Quijote.
Se căsătorise cu Dulcineea
dar, de când intrase şi ea în şomaj,
nu mai aveau cu ce să-şi achite întreţinerea.
Încercase să demareze o mică afacere
împreună cu Sancho,
care fugise însă cu banii...
Vânduse din casă
toate romanele cavalereşti
şi acum, negocia cu ţiganii
care vroiau să-i cumpere,
ca fiare vechi,
armura şi lancea.

poezie de Traian Călin Uba din Şi totuşi, rodim
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Axioma lui Don Quijote

A mai trecut un an o zi o clipă
se duce totul vai de râpă
şi ce-aş mai spune clipei stai
să fac din tine iad sau rai

Să-L văd pe Dumnezeu că vine
să facă totul pentru mine
să nu-mi rămână niciun loc
şi niciun înger vai în stoc

Când lumea toată se abţine
să fie rău sau foarte bine
s-aleg iar calea de mijloc
deşi nu am niciun noroc

Să mă întreb mereu ca prostul
în viaţă ori în moarte-i rostul

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mitologii subiective

Piramidele sunt goale, repetă unii cu încăpăţânare şi tristeţe, în vreme ce Don Quijote, fericit şi eroic, porneşte, scoţând un strigăt de tiumf, spre altă moară de vânt. Îndoielile, ca şi iluziile, se întâlnesc în vârful piramidei.

.......
N-am fost capabil niciodată să discut despre moarte perfect liniştit şi fără contradicţii. Şi, probabil, ar trebui să mă mulţumesc că în deşert piramida nu înseamnă mai mult, dar nici mai puţin, decât înseamnă catargul de care se leaga Ulise; pentru a nu ne ucide sirenele dansând pe nisip...

Trebuie să mă reîntorc la Œdipe şi la sfinxul grec. Vârful piramidei e un zeu provizoriu. El mă lasă singur cu tentativele mele de a deprinde arta dificilă a măsurii, cea care îmi lipseşte de câte ori mă încurc în propriile mele declaraţii despre fericire.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru vânt

Nu te cunoaştem nimeni!...
Şi totuşi, te simţim cum mergi cu noi alături, pe câmp şi prin oraşe, şi cum îţi schimbi fiinţa - proteic anonim - cu suflet de duhovnic şi gesturi de cravaşe...

Nu te cunoaştem nimeni!...
Dar ştim că tu respiri prin noi şi-n orchestrarea naturii, când s-agită, tu eşti când piculina cu scurte ciripiri, când toba unisonă cu răcnete de vită...

Nu te cunoaştem nimeni!...
Dar ştim că ne eşti frate, deşi, mergând alături, rămânem tot străini, şi când ne mângâi fruntea şi holdele bogate, şi când ne smulgi copacii din câmp şi din grădini...

Când negrele corăbii cu pântecele pline te simt în pânze, gata cu ele să porneşti, noi ştim că-ndestularea soseşte, şi cu tine sosesc şi mateloţii, şi noile poveşti...

Şi tot aşa, pe dealuri, când morile-şi iau zborul, şi aripile-ţi cântă un imn de preamărire, noi ştim că Don Quijote e-nvins, şi-nvingătorul eşti tu, ce ne-aduci pâine, belşug şi fericire.

poezie celebră de Ion Minulescu din Rampa, nr. 379 (1 ianuarie 1919)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scap din mână

lancea ascuţită ca un creion
de făcut rebus, dulcinea mea
te-aş ţine în braţele de don quijote
trena înveleşte calul de două ori
şi nu s-ar opri aici pentru nimic
dar celelalte detalii le-am lăsat
nescrise la alcala de henares
într-o pivniţă răcoroasă
la o ulcică de vin în care ţi-ai înmuiat
ochii negri ce fac chemarea

scap pana pe foaia din faţă
pupitru e prea mic pentru frazele mele
ochii meu o vad numai pe dulcinea
iubirea îmi provoacă febra fericirii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banchetul reginelor

Regină şi damă,
Regină silfidă,
Regină aleasă,
Regină perfidă.

Regină de rouă,
Regină de pică
Să vă dea vouă
Un Lear, spaimă, frică?!

Regină şi rege
Şi tură de var,
Nebunul, pionul,
La clownul precar.

Othelo şi Hamlet
Şi-Ofelie bună,
Cunună de spini
Şi crinul cunună.

[...] Citeşte tot

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sublima agonie

Mă sublimez, an endless war,
Apocalipsă, masca mea de var,
Tu ce te plângi? Ai două inimi stângi,
Extreme drepte, fete ferm deştepte,
În Valea Udului crescu un dud, duduie,
Pe Don Quijote l-au ucis şi nu e,
Iar sanchiulote Sancho zis şi Panza,
s-a ras în cap şi a plecat în Franţa,
Mamzel s-a-nflăcărat cu un mişel,
Are o piele, şapte degeţele,
Şarpele Harpă ne aduse harpiile,
Sus trece luna, zice Lorca,
Ea luminează în albastru morga,
Noi nu ne temem, totul este nou,
Eroic e să nu te crezi erou.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem bezmetic

Poemu-ţi alb îşi prefira petala,
Precum un ghiocel ieşind din nea,
Când albu-n versu-ţi se redefinea
Şi semănai leit cu Sakuntala...

Nuntindu-şi puritatea şi sfiala,
Miss, sângele albastru îţi zvâcnea,
Vai, din surâsu-ţi pur cum îţi ţâşnea,
Cu razele ei albe, unduitor, beteala.

Ardeam să ştiu cam ce gândeai prin vis
Şi cine te inspiră: Ahile sau Priam?
Ori, poate, Don Quijote, ori Eminescu, Miss...

Şi-n visul tău poetic, bezmetic, bântuiam,
Păşind pe cărărui de dulce Paradis...
Muream de fericire şi-adesea înviam!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fals tratat de fericire

Sunt sincer când îţi spun că fericirea
E un cuvânt puţin zaharisit,
Chiar dacă e un risc direcţia aleasă,
Sigur sacrificiul merită trăit.

Poţi fi un accesoriu la trena cu paiete
Sau poate, dimpotrivă, poţi fi decapitat
Să te storci de propria ta piele
Sub duşul care spală morţii de păcat.

Ori să-ţi pui masca sub care te pretinzi
A fi un Don Quijote întors dintr-un turnir,
Învingător de mori cu tâmplele albite,
În cruciada sfântă a marelui delir.

Poţi face în oglindă mii de reverenţe
Şi ceaiul să ţi-l bei în budoarul ei,
Pe urmă să aştepţi să vină fericirea,
Întinsă pe o tavă cu nuduri de femei.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Georgescu din Citadela inocenţilor (2016)
Adăugat de constantin_georgescu_pif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnule Halus - Caunii, Bine aţi venit la comentarii. Fiind primul Dv. comentariu, sunt puţin surprins de alegerea făcută, dar [...] | Citeşte tot comentariul

Perpetua iluzie a morilor de vânt

Norii îşi târâie burţile pe
vârfurile înalte, ascuţite, ale munţilor
şi toată zarea dinspre apus se înroşeşte
de jertfa lor.
Cu fulgere nervoase aruncă norii pe pământ
şi nimeresc în morile de vânt.
Acestea aiurează.
În delirul lor se-nvârt mai tare
crezând că
văd în nori călare
pe Don Quijote cu lancea îndreptată înspre ele.
Atât de disperate se învârt,
că vântul îşi prinde pletele în aripile lor.
Cu plânsul lor lugubru
sperie armatele de lilieci
ce zboară bezmetici
lovindu-se
de clopotniţa bisericii pustii
Luptă, luptă morile de vânt
cu Don Quijote din norii-nsângeraţi

[...] Citeşte tot

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!