Poezii despre absurd și existență, pagina 2
Existență ambiguă
mă pregătesc pentru o singurătate lungă
nu sunt omul căruia i-ar fi frică
să vorbească uneori
cu adâncimea fântânilor
cu scorburile copacilor
cu pietrele morilor de vânt
cu părăginirea dintre morminte
cu prăpăstiile
din fiecare om
cred uneori că pot trece prin stratosferă
independent
de voința ambiguă a materiei
sinucigașe
intrinsec trăirilor oamenilor
în duminicile lor vetuste
pot trece de la un abandon la altul
fără ipocrizia absurdă a iertării
păcatelor
[...] Citește tot
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Absurd one
Orice ating se preface în aur.
Merg în pustiu, îl caut pe Dumnezeu, pe Faur.
Am părăsit câmpia înmiresmată.
Nimic nu există, totul pare, deodată.
O buhă-mi țipă-n urechea stângă,
Lacrima râsului începe să plângă.
Cuvântul fugar se strecoară cu teamă,
Ca un lup către stână.
Fericirea cu moartea se-ngână.
Azi, iarna vrajbei noastre,
Cu vrajbă nouă s-a-năsprit,
Dar lupul, că-i flămând e pedepsit.
Spune ce bei, lupule?
Lapte negru, omule.
Spune ce bei, focule?
Șoaptă, geamăt, omule.
Spune, ce bei, ștreangule?
Doar tăcere, omule.
Spune, ce bei, glonțule?
Sânge,. Spaimă, omule.
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iulian văzând disprețul
"Apoi, să observăm," declară el, în felul lui solemn,
"că există printre noi un mare dispreț pentru zei".
Dispreț. Dar el la ce se aștepta?
Lăsați-l să-și organizeze religia cum îi place,
să scrie Marelui Preot din Galatia ceea ce-i place
sau altora de aceași teapă, incitându-i, întărâtându-i.
Prietenii lui nu erau creștini, iar asta în mod cert.
Dar chiar așa, aceștia n-au întins coarda
atât de mult ca el (crescut, totuși, în religia creștină)
jucându-se cu un nou sistem religios,
absurd în teorie și în practică.
Ei erau, la urma urmei, greci. Nimic în exces, Augustus.
*** În Grecia antică, pe templul Oracolului de la Delfi erau inscripționate cuvintele " Meden Agan" "Nimic în exces
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mă căuta prea departe
nici prea adânc
nu am aripi albe
călăresc doar cai verzi
mâncători de cenușă
un fel de pegași absurzi
care prin deșertul roz
scurmă-n dune după atlantida
și găsesc doar oaze morgana
precum cactușii supuși înfloririi
inventează primăvara și în vara veșnică
pentru dospit de fluturi imenși
cât muzeul antipa
asemănători cu două pleoape amorțite de vise
parcă niciodată terminate
un fel de avortoni monstruoși
numai buni de pus în formol
dovezi peste vreme că există inefabil
precum îndrăznesc câteodată să presez sentimente
pe o filă de carte
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noutatea cuvântului
Noutatea cuvântului-doar suflarea vântului,
Un jet necurmat din abisul spart,
Armonios, cumpănit doar un ciripit,
Cu tine eram în țara lui Ham,
Cărămidă, omidă, să nu te ucidă,
Tu, aleasa mea, mătase de nea,
Neagră ca o noapte, a mea jumătate,
Ne-am iubit, fuziune, nuclee nebune,
Noi am fost strămoși multor feți frumoși,
Multor prea-frumoase fecioare lăptoase,
Fecioare de miere, până la durere,
*************************
Da, respectăm soarele, icoanele săracului,
cu veselie amară, de anghinară.
Respectăm și tăcerea, e moartea, e viața, e vrerea,
Culorile vidului, noaptea, din ziua a șaptea.
Vid, vid, vid, Dumnezeu a murit?
Nu a murit, e surd, pare absurd,
halebarda a luat-o Sandra.
Mersul, singurul mod real de existență,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu există scuză-n lume...
Frumusețea n-are margini când în suflet soare este,
Când, expus absurdității, printre semeni, nu pici teste
Și, în loc să adâncești golu'-n tine și în lume,
Tu, din viață, prin iubire, reușești să-ți faci un nume.
Ăsta-i drumul care duce spre lumina dezrobirii,
Singurul care te-ntoarce de pe calea rătăcirii:
Bunătatea, simplitatea, dragostea, credința, zelul
De-a te rupe din mulțime, nemuririi-ai urma țelul.
Restul sunt doar aparențe, amăgiri alambicate
Și făcute să îi pună sufletului bețe-n roate.
Nu-i nici pe departe viața cum o vede omul care,
S-a lăsat pradă ispitei de-a trăi în hibernare.
Nimic nu-i ceea ce pare, din câte vânează gloata.
Răul e hrănit de om, nu este de vină soarta.
Nu există scuză-n lume pentru ce e rău sau bine.
De noi toți depind acestea. Și de mine, și de tine.
poezie de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăceri
Viscolesc tăceri absurde
Într-o noapte a iubirii,
Iar emoțiile surde
Zac parcă în ciuda firii.
În privirea strălucindă
Irișii au înghețat,
Iar culoarea verde, blândă,
Prin zăpezi au înghețat.
Sună zgomote banale
Care se asemuiesc
Sunetelor de țimbale
Ce țipând, ne asurzesc.
Când deschizi gura, alene,
Într-un rictus îți atârnă
Vorbe-mbătrânite-n vreme
Ca o oală-n gard de sârmă.
[...] Citește tot
poezie de Florentina Mitrică (21 aprilie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
S.O.S
suntem într-o cameră întunecoasă a capului
într-un tablou din viitor în care ne pierdem mințile
foamea și gura ta dezlănțuită
mă înconjoară ca un fort puternic
iar ochiul de aragaz
îți arde în inimă strălucește deasupra patului
ca un soare mecanizat
ținem lanțul de chei
la compromisul celor două lumi
care se caută zgomotos în chiar irișii noștri
lucioși
starea de sterilitate de afară sfidează creația
și toate monstruozitățile ei
asta e limita noastră
imposibilul
țesutul nervos care se-ntinde pe moarte
ca pielea mea absurdă peste pielea ta logică
invizibilul
concreșterea aia de lumină metodică
din unghiul căreia am putea exista într-o carte
[...] Citește tot
poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A catre E
Vai, de la A pana la E
Atata departare e
Si de la E pana la A
Tot alfabetul va -ngheta.
Si nu va exista nici cale
Sa lege blandele vocale
Vocalele imparatesti
Care am fost si care esti.
Si de la A pana la A
E toata nebunia mea
Si de la E pana la E
Cum trece timpul repede.
Si A spre E ridica glas
Iubito singura-ai ramas
Si E spre A ca-ntr-un deochi
Ridica negrii, blanzii ochi.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervația de zimbri
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
S-au înmulțit relele în Cetatea Banilor
din colțul meu de lume pot vorbi lumii, dragii mei,
dintr-o casetă a inimii pot vorbii inimilor voastre,
din cercul meu perfect transmit mesaje universale
general valabile pretutindeni și oricând...
chiar dacă au vrut să-mi fixeze domiciliu obligatoriu
în sfera mea tridimensională în care mi-ascund taina,
nu departe de oceanul meu de gânduri amare,
în care se scaldă daimonul meu răzvrătit,
marcat de un sentiment tragic al existenței,
viața mea interioară seamănă întrucâtva
cu cea a biblicului Iona...
relele s-au înmulțit în Cetatea Băniei...
și alții iau acum numele lui Dumnezeu în deșert,
corăbierii zilelor noastre nu cunosc rostul
pedepsei divine și al misiunii încredințate
Cetatea Banilor este o junglă prietenoasă, dragii mei,
iar eu pot trăi în eternitatea spiritului românesc
absurdul l-am învins prin harul poeziei
înălțând poezia pe frâmghii de lumină
până în empireul muzelor răsfățate
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre absurd și existență, adresa este: