calităţi şi devenire

Chiar dacă...

Chiar dacă îţi apune "soarele " bucuriei,
să ştii că există " luna " înţelepciuni.
Chiar dacă două mâini te lovesc,
ai şi tu tot două cu care să te aperi.
Chiar dacă îţi pierzi o speranţă,
sădeşte alta în locul ei,
nu se ştie când se va adăuga
buchetului de împliniri şi te vei bucura mult.
Chiar dacă alţii te îndrumă spre drumuri greşite
care să te ducă la răscruci de rătăcire,
tu mergi mână în mână cu încrederea în tine
şi cu înţelepciunea având mult curaj.
Chiar dacă tu ţi-ai greşit drumul,
să nu crezi asta,
trebuie să înţelegi lecţia lui de viaţă.
Chiar dacă pierzi,
să ştii că pierzi mai mult
dacă te opreşti la această pierdere tot regretând,
nu ai timp să pierzi şi timpul continuă,
ca să câştigi altă rundă.

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Bogdana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimic mai bun decât e grogul *

I-aiurea ghiujul, mai pişcător decât scaieţii,
Care ne sfătuieşte să medităm şi să ţinem post,
S-aşteptăm răbdători în galoşii vieţii,
Să bem doar apă ca s-avem pe lume-un rost.
Dac-ar fi dat de duşcă-un lichid mai ca lumea
Îndemnându-şi ciracii să bea şi ei, pisălogul,
În pofida povăţuitorilor ridicoli,
În pofida a tot ce se învaţă-n şcoli,
Toată moşnegărimea acum îi mulţumea
Jurând că nu-i nimic mai bun decât e grogul.

Tata, când am pus picioru-n bătătură
Din Guinea întors acasă om avut:
"Jack, nu cumva să te-apuci de băutură."
"În sănătatea ta, tată!" am spus şi... am băut.
Şi-am tot închinat şi ne-am cinstit ca lumea,
Bătrânul sorbea şi-i trăgea pe nas licorii smogul,
La fel sorbea şi mama mea,
Şi fratele, şi sora,
Şi toţi goleam de bunătăţuri ora

[...] Citeşte tot

poezie de Charles Dibdin,1745 – 1814, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un coş plin cu pâine proaspătă

Profetul Mohamed a zis:
"Nu există tovarăş mai bun
pe acest drum decât faptele tale. Ele îţi vor fi
prietenii cei mai buni – sau, dacă eşti crud şi egoist,
faptele tale vor fi şerpi veninoşi
trăind în groapa ta."

Dar spune-mi,
poţi desfăşura o muncă de calitate fără a avea un învăţător?
Poţi măcar şti ce înseamnă aşa ceva în lipsa
unui Maestru? Gândeşte-te că pentru a trăi, chiar modest,
e nevoie de o minimă instruire.

Mai întâi vine cunoaşterea,
apoi, îndeplinirea muncii propriu-zise. Mult mai târziu,
poate după ce vei murit, va creşte ceva
din ceea ce ai făcut.

Caută ajutor şi îndrumare
în oricare ar fi meseria pe care o înveţi. Caută un învăţător

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chevrolet

Era-ntr-o zi cu soare cald,
Treceam pe-o stradă mare,
Până-ntr-un colţ de bulevard,
Lângă-un hotel destul de-nalt,
Era o staţie de parcare.

Mă oprii în loc pentr-un moment,
Ce-o fi acolo oare?
S-a întâmplat vre-un accident?
E plin de oameni mici şi mari
Pe trotuare.

Mă duc să văd al lor secret,
Ştiţi, firea-i curioasă;
Dar ce credeţi?... un Chevrolet,
Un taxi foarte elegant,
O maşină frumoasă.

Ce să vă spun, era frumos,
O maşină luxoasă,

[...] Citeşte tot

poezie de Veronica Buliga (12 noiembrie 2011)
Adăugat de Veronica Buliga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigatorul

Aceasta este o poveste adevărată – este povestea mea
Şi-a întâmplărilor mele, îmi povestesc călătoriile
Şi suferinţele din zilele de mari încercări,
Din momentele de răstrişte, necazurile pe care le-am îndurat,

Cum, la bordul corăbiilor, am trecut prin multe îngrijorări,
Zvârcolirea teribilă a talazurilor asemeni unor balauri uriaşi
Din carturile zbucimate de noapte, când nava
Se-apropia de colţii perfizi, şuierători, ai stâncilor submarine,

Iar eu, în vântul tăios, stăteam de veghe pe teugă.
Picioarele îmi erau înlemnite de frig,
Suspine fierbinţi îmi umpleau pieptul. Foamea
Îmi chinuia trupul frământat de vâltorile mării.

Omul de pe uscat, unde traiul este mult mai îngăduitor,
Nu-şi poate închipui-n ce chinuri amare-am înfruntat iarna
Pe marea rece cu sloiuri plutitoare, pe drumurile singurătăţii,
Înconjurat de ţurţuri, sub loviturile averselor de grindină,

[...] Citeşte tot

poezie de Autor necunoscut, Anglia, sec. al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihil Sine Deo

Vin pe furiş în primăvara vieţii tale,
Să-i fac cadou, o rază de culoare şi splendoare,
Nu îmi doresc putere, faimă, ori bogăţie...
Lumea ar fi mai bună, doar Bunul Dumnezeu să le deţie.

Dumnezeul iubirii veşnice este lumina conştiinţei noastre,
Să Îl conştientizaţi trebuie să vă uitaţi în sufletele voastre.
Visele albastre şi senine îs blânde ca de vară,
Culoare ca nestemata de opal, tot sufletul îl spală.

Aduc comori culese dintre astre,
Lumea ca să se bucure de nopţile albastre,
Pe toata lumea aş vrea s-o fac ferice,
Oamenii niciodată ca să nu se oftice.

Femeia-i dulce de-ţi vine să-i dai Luna,
S-o cucereşti e imperativ să îi araţi şi să-i explici natura şi scriptura.
Frenetic zboară fluturi coloraţi şi albi prin iarbă,
Nunta de vis, nimeni în veac să nu le-o şteargă.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O corabie în derivă

Corabia bătrână ce mai pluteşte-n larg,
A dat semnal, o ştire, din marele-i catarg,
Că s-a oprit din drumul ce-o duce în spre mal,
Lovită prea puternic de-al timpurilor val.
De-atâta vânt şi ploaie, de-atâţea ani prea grei,
Motorul îi tuşeşte şi nu mai dă scântei,
I-a ruginit şi „Cala” iar „Prora” o trădează
Şi acul din busolă adesea deviază,
De-aceea poposeşte, puteri să-şi reculeagă,
Să-şi re înceapă mersul spre ţărmul ce o leagă
De amintiri plăcute şi dimineţi cu soare,
Dar şi zile mai aspre, furtuni necruţătoare,
Pe care le-a învins cu multă dibăcie,
Mai greu sau mai uşor, cum numai ea o ştie,
Dar anii au trecut, catargul i se-nclină,
Astfel că-ncet devine epavă submarină.
- Corabie bătrână? Încearcă să-ţi revii,
Îndreaptă-ţi prora strâmbă, uită de nostalgii,
Adună-ţi „echipajul”şi fă-l să înţeleagă
Căci numai armonia, enigmele dezleagă.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurt

Scurt, concis şi mult profund
e curat ca un coşar,
gândul domnului Einhund
ne influenţează rar.
Că-i precis, n-am îndoieli,
cu morala e mai slab,
discobolii-n carusel
îl salută ca pe-un ştab.
Personaj animalier
ştie a vorbi romand,
are zilnic caracter,
disconfort & redundant.
Cu umorul stă perfect,
ce gândeşte e invers,
el răspunde la obiect,
joacă şah în stilul pers.
Nici defuncţii nu-s iertaţi,
fiecare-i cu păcat,
din orbite ochii-i daţi
când vă spune ce-a aflat.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru prietenia ta, omule...

.. în trecerea timpului, cu toţii am observat că pe un drum neumblat cresc repede spinii
şi buruienile, într-o brazdă de pământ bătucită cu talpa întărindu-se o prietenie frumoasă
cum nu mai poţi să ai la fel alta chiar dacă vei lega mereu alte legături, că-ntre semeni un
om nu poate trăi singur nici atunci când ar avea-n curte o fântână să-i curgă-n găleată cu
arginţi încontinuu, pentru că, oamenii, nu vor înceta să aibă mereu nevoie unii de alţii aşa
cum sunt, buni sau răi, cuminţi-necuminţi, amicii adevăraţi valorând mai mult decât fraţii
aşezaţi printre aceia falşi şi prefăcuţi care te-nconjoară ca umbra atât cât în viaţa ta este
soare, aici pe pământ existând o singură cale să poţi avea prieteni buni, căutând tu însuţi
să fii un prieten bun semenilor, ca un sfătuitor de bine, nu ca cei care le laudă nebuniile şi
apoi râd ca netrebnicii pe seama lor, lipsiţi de ruşine... o mână ce-ţi şterge lacrima atunci
când te doare, ochii, care-ţi văd calităţile, ştiindu-ţi toate defectele, un spate care te cară-n
vremi de război rănit în spinare, vocea aprigă ce se ridică spre-a-ţi lua apărarea, căutând
pentru tine dreptăţile, e prietenul tău bun, omule, în toate dăţile... dintr-o prietenie ce nu a
înflorit în margini de drum... că-i mult în viaţă s-ai un prieten, doi, şi mai mult însemnând,
ca să ai trei, aproape imposibil fiind... un prieten, semănând cu o poartă de rai, el văzând
pentru tine ce pentru el vede într-o lume a lumii cu lumea-n vălmăşie, deficitară-n a crede,
toţi întâlnind pe cărări şi hoţi de suflete care muşcă şi fug deznădăjduindu-ne, un cerc de
prieteni, fără să-l poţi trasa cu compasul nici când i-ai alege cu dinadinsul, tu, trebuind să
afli singur că prietenia-i posibilă doar între oamenii buni şi că pe prietenii buni nu-i pierzi
niciodată, dar c-un prieten nărod ajungi să umbli din pod în pod făr-a trece peste niciunul,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!