Poezii despre cunoaștere și moarte, pagina 2
Epigraf
Stihuri, zburați acum din mîna mea
Și schiopatați în aerul cu floare,
Ca păsările mici de catifea
Ce-ncep în mai să-nvețe și să zboare.
Stihuri, acum, porniți vă scuturați,
Ca frunzele-aurite, pentru moarte.
Pustnicii tineri, triști și delicați,
Păstra-vă-vor într-un sicriu de carte.
Stihuri de suflet, dintre spini culese,
Îndurerate-n spic și-n rădăcini,
Pătrunde-ți, înțelese și neînțelese,
În suflete de prieteni și străini.
Și semănați, ca noaptea ce vă naște,
Sfiială și-ndoieli unde-ți cădea,
Acel-ce -știe, însă nu cunoaște,
Varsă-ntuneric alb cu mîna mea.
poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paragini...
Pe-aici,
A fost pământul binecuvântat
De trei vlădici
Și de-un mitropolit primat.
A fost odinioară și-un castel
Cu brâu multicolor de portolac.
Și-n fundul parcului, un lac
Cu nuferi de argint pe luciu de oțel.
A fost...
Acum, abia se mai cunoaște
O baltă părăsită, la o parte,
Singurătatea strigă din apele ei moarte
Spre cer, cu glas de broaște.
Și numai calul-dracului,
Prin liniștea săracă dimprejur,
Atinge fața lacului
Cu aripi de azur.
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oare, de ce?
în fiecare zi există o altă zi
și-n fiecare din noi
există o zi
în care se moare
nimeni și nimic
nu o poate ocoli
nici oamenii fără gânduri
nici însuși Dumnezeu
e un spațiu rezervat și nu insist
traversez singurătăți și învăț
cum se moare
în înțelesul meu
un răsărit fără margini
și fără intersecții
oare de ce se moare fără ca timpul
să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poetul e un infractor
Poetul e un infractor,
El schimbă nume după nume,
Unii se bucură când mor
Poeții-n margine de lume.
Poetul fură frumuseți,
Le duce-n zări necunoscute,
Poeții nu mai sunt poeți
Când nu mai știu să se asculte.
În mintea lor e-un gând divin,
Ei nu cunosc disprețul, ura,
Ucis cândva de-un anonim,
Aud și-acum împușcătura.
Unii se bucură când mor
Poeții- veșnici infractori.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cunoașterea
Eu mi-am cunoscut iadul...
e o pajiște cu iarba grasă în care în loc să cosești
ești cosit!
Și raiul mi l-am cunoscut
e o pajiște cu iarba stearpă în care cosești
cosești
și strângi o mână de moarte!
Dar încă nu m-am cunoscut!
Încă nu!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 55
Cavouri princiare, marmorate,
Nu vor dura cât versurile mele,
Dar tu vei străluci în ele toate
Când piatra va crăpa în vremuri grele.
Războaie vor surpa statui o mie
Și ziduri vor cunoaște prăbușirea,
Dar Marte sau vreun foc din bătălie
Nu vor putea să-ți șteargă amintirea.
Tu vei călca și moartea și vrăjmașii,
Iar măreția ta nu va apune
Vor ști de tine-n veacuri toți urmașii,
Ce lumea, încet-încet, o vor răpune.
Dar pân' la judecata ce-osândește
Trăiești și-n vers și-n ochiul ce iubește.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Buna Vestire
fragment
...)
Poate stelele sunt flori, numai flori,
Pe care nimeni nu le rupe,
Ori poate sunt fructe prea coapte, mustoase, gustoase
Și-așteaptă ceasul mare-al scuturării.
Poate cerul e marele fluviu albastru
Cu izvoarele-n raiul uitat,
Poate stelele-s luntrii de aur,
Poate luna e vechea corabie ce poartă,
Spre un nou Ararat,
Lumea de mâine
Care n-a gustat încă
Din arborul cunoașterii un rod,
Poate Calea Lactee
E drumul alb pe care albe
Se plimbă sufletele morților
În așteptarea noii învieri.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă voi risipi pe marginile singurătății...
Pot să iau urma pumei,
Pot să iau urma ursului,
Pot să-ți iau și ție urma, iubito,
Îngerul morții este cel mai frumos...
Moartea nu cunoaște dragostea...
Deci, există suferință!
Ce putem face cu durerea?
Lecția sunt ochii tăi, iubito,
I-am vânat din pădurea de ochi...
Mă voi așeza pe aripile răsăritului
Și mă voi risipi pe marginile singurătății...
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odă poetului
"Este îngăduit poeților să mintă"
(Plinius cel tânăr, 61-114)
E crunt amenințată Omenirea
De bombe, învrăjbiri distrugătoare,
De foame, pandemii nimicitoare
Sau necredință însemnând pieirea!
Când moartea nu cunoaște frontiere
Și-apocalipsa lumea înspăimântă,
Poeții - de mai scriu or de mai cântă...
Umanitatea poate să mai spere!
poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unei fete
O, nu mă mai privi întrebătoare
Cu ochi-ți mari și plini de-atâta milă,
Căci niciodată n-o să poți, copilă,
Pătrunde jalea inimii ce moare.
Tu pari născută-n țara primăverii
Cu cer senin și mare de smarald
În valurile căreia își scald
Tremurătoare umbre palmierii.
Și nu cunoști posomorâte valuri
Bătute veșnic de ocean și vânturi
În preajma căror n-auzi alte cânturi
Decât eternul zbuciumat de valuri.
Întoarce-ți, dar, privirile spre soare
Spre orizonturi pururea senine
Și nu căta să renviezi în mine
Apusul vis ce încă tot mă doare.
poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre cunoaștere și moarte, adresa este: