Poezii despre devenire și valoare, pagina 2
Soțului meu
Dacă nu ne-ar fi fost dat să murim,
Poate nu te-aș fi îmbrățișat atât de des;
Nu ți-aș spune la revedere-atât de grijulie
Dacă-aș fi sigură c-o să te-întorci. La mine, bineînțeles.
Poate că n-aș fi apreciat valoarea fiecărei zile,
A fiecărui zâmbet sau semn de-afecțiune arătat,
Dacă te-aș fi cunoscut întru totul și dacă-am fi putut rămâne
Pentru vecie unul jumătatea celuilalt.
Poate nu mai avem de cheltuit mulți ani sub soare;
Curând unul va dispărea-n mirarea mare, pe vecie,
Iar eu nu voi mai avea pe cine să-îmbrățișez sau să ating.
Desigur, știind asta crește-n noi un fel de duioșie.
Să schimb eu lucrurile-n lume dacă mi-ar plăcea
Și-astfel să devenim nemuritori? Iubirea mea, aș vrea.
poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
5 de Cupe (Sonet Tarot)
În ochi ai lacrimi, inima te doare,
Ești copleșit de-atâta suferință,
Căci ai pierdut un lucru de valoare,
L-ai vrea înapoi, dar nu e cu putință.
S-a destrămat acum o căsnicie
Sau o persoană dragă nu mai este
Un vis frumos s-a stins pe veșnicie,
Ce era bun a devenit poveste...
Va trece timpul, vei sorbi veninul
Până la fund din cupa blestemată
Și vei vedea că într-o zi Divinul
Îți va închide rana însângerată.
Ai plătit scump și mare-ți este jalea,
Nu poți schimba nimic, urmează-ți calea.
sonet de Octavian Cocoș (23 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia
Din ceruri descindută, a mea candidă liră
N-am atârnat vreodata la poarta de-mpărați;
Când însa-ale lor fapte venind o-nsuflețiră,
Din secol pân' la altul etern au fost cântați.
Virtutea prin puterea-mi devine o ființă,
Ca zeu pre pământ are și templu, și altar;
Și viciul, din contră, din neagra locuință,
Cu scorta lui de rele, e fătul lui Tartar.
Istoria prin mine ia chip, se-nființează,
Și libertatea mumă a fericirii fac;
Eu timpului dau aripi, prin mine el viază,
Și-n candidă fecioară eu pacea o prefac.
La câmp și la cetate, în noapte și în rază,
În carceri, pe ruine, pe oamenii mari cânt;
Conserv ale lor nume în secoli de viază,
Fac vie-a lor țărână, dau suflet în mormânt.
Fu noapte, și acuma, când soarele răsare,
Venii eroii voștri în lume-a celebra;
A lor țărâna sacră la vocea mea tresare.
Și dacă dormiți încă, cel mort vă va-nvia.
[...] Citește tot
poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În fluxul creației
trăiesc setea maladivă de poezie
senzații voluptoase vibrează în mine
încordări de lumini preced o fantezie
străluciri de lacrimi curg din retine.
în ritmuri sonore pe culmi de splendoare
mănunchiuri de raze apariții îngerești
dau sensului vieții supremă valoare
fericirea absoarbe curcubeie cerești.
melancolia devine o stare normală
iubirea o învăluie și o alimentează
izvorul tămăduirii chipul îl spală
în planul demiurgic eu sunt o frază.
fluxul creației curge din cerneală
în poezia zilei - simțire magistrală.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Romantica
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubitul meu
Iubitul meu sălbatic și divin,
Edulcorat al clipelor virgine,
Cu huma de cuvânt ne înfrățim
Pentru-a putea muri spre devenire.
Văpăi de neexcentrice dorinți
Ne vor sorbi concentric în uitare,
În timp ce noi vom adormi cuminți,
Noi, perseide veșnic călătoare...
Privind cu remușcare la trecut,
Mușcând din mărul putred al iubirii,
Viața vom vrea s-o luăm de la-nceput
Contrar acelor vechi legi ale firii.
Transcendental, spre cer vom înălța
Cuvântul nostru, gândul și menirea...
Atunci, doar eu voi fi iubita ta,
Trecutul, veșnicia, devenirea...
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem în culori
din cunoaștere derivă adâncimea iubirii
mă pune în relație cu cerul absolut
realitatea devine resortul împlinirii
pasiuni constructive în ritm revolut.
viața fără iubire nu are valoare
nu vreau să mă abandonez trăirii supreme
în sufletul meu adăpostesc un soare
iluminează lumea mea de poeme.
pot îmbrăca lumea cu un vis de reflexe
din mine pleacă raze spre nemărginit
trăiesc realizări în culori complexe
fericiri de azur lansez spre infinit.
suavă în portocaliu nostalgică în violet
magice armonii le transpun într-un sonet.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu... (MIX)
Eu nu sunt chel, sunt mai înalt ca păru'
Dar sunt bărbos, un dac adevărat
Consider că este un grav păcat
Dacă nu ești curat, ca adevăru'!
Eu nu mă epilez pe piept, picioare,
Și nu port pantalonii strâmți și scurți
Și nici pantofi de piele pe desculți...
Nu am nici excedente de valoare.
Eu nu-s deștept cum îmi doresc mereu
Dar nici atât de prost cum ar vrea lumea
De crezi că-i bine cum te-ar vrea mulțimea
Stai potolit, n-o să-i devii erou...
Eu nu sunt sclavul nimănui, n-am ierarhie
Nu vreau să dau raportul zilnic la stăpân
Tot ce-mi doresc este să fiu mai bun
Să-mi fredonez în cap o melodie.
[...] Citește tot
poezie de Petrică Conceatu (31 decembrie 2019)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem emotiv
Indus de patetism bonom
Pentru semeni pentru om
În limbaj proverbial
Proeminent sentimental
Compus cu patos și rigoare
Scris din suflet cu vigoare
Ascendent pe evolventă
În formă intransigentă
Ca să stârnească furori
Prin panoplia de valori
În definitiv endemic
Prezentabil academic
Din iubire de frumos
Pentru artă cu folos
Înălțător ca și menire
Total sublim în devenire
Un iureș de previziuni
Miracole și cu minuni
În ordine și cu respect
În varianta la obiect
[...] Citește tot
poezie de David Boia (30 ianuarie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inima mea
Inima-mi galopează la infinit...
Alerg eu, aleargă și ea...
E tot mai aproape de a ta...
Trupurile se sculptează-n lumină
Întunericul are valoarea lui în doi
Lumina e iubirea...
Fără de care iubirea s-ar desena în culori viu-colorate
Plec odată cu Steaua Magică
Nu caut culorile, ci curcubeul adormit de primele săruturi
Eu stau atât de aproape că am să închid ochii
Și toate stelele-mi vor fi lumina din privire
Orele fixe devin un obicei al iubirii nescrise
Mesajele devin necuvinte..
Ochii ne-nșeală ori de care ori visăm...
Suntem aproape, dar atât de departe...
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întrebare
De ce nu ne cunoaștem între noi?
De ce umblăm pe străzi fără salut?...
Chiar de suntem cu toți... "necunoscut"
Și ne-am dori să nu fim singuri, minim doi.
Avem doar gelozii, râvnim la altul,
Chiar lucrul bun, pretindem de greșit;
Mințim ușor, Satană-am devenit...
Nu credem în etern, valoare, ci instantul!
Acum, nici frați nu-și recunosc surori,
Se dușmănesc, pe averi din moștenire
Și alții decid tot; bani, viață, irosire...
Rămân, pământ și-o apă, sufletul datori!
E oare lumea întreagă o himeră?
Suntem doar indivizi cu atestat?
Nu credem că iubirea ne e un "dat"?
De ce ne transformăm planeta, într-o golașă sferă?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre devenire și valoare, adresa este: