existenţă şi perfecţiune

Nu există poemul perfect

cum nu există poetul perfect
sau o dimineaţă perfectă
când poetul să se trezească brusc
şi să înceapă să scrie
un poem care să nu aibă legătură cu nimic
dar care să spună totul

de exemplu
poetul
să ia la întâmplare un cuvânt
din miile de cuvinte
să-şi deschidă pieptul
şi să-l îndese acolo
cum ar îndesa un SOS într-o sticlă
apoi să aştepte ore în şir
zile sau chiar luni
până când
de undeva
de la capătul lumii
o inimă

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce nu am întâlnit eremitul de pe Muntele de la Apus

M-am căţărat spre sihăstria de aici, din vârful muntelui,
Fără nici o oprire de-a lungul celor zece mile.
Am ciocănit la uşa ta, dar nu a răspuns nimeni;
Am zărit prin dezchizătura uşii scaunul gol de la masă.
Poate că ai ieşit la plimbare cu ricşa ta acoperită,
Sau, mai degrabă, la pescuit pe unul din iezerele toamnei.
Cu regretul că s-ar putea să nu dau de tine,
Ai devenit subiectul meu de meditaţie –
Splendoarea ierbii de aici, împrospătată de ploi,
Melodiile pinilor din apropierea ferestrei tale.
Mă las pătruns până-n adâncul fiinţei de tot ce văd şi aud,
Liniştindu-mi simţurile, împăcându-mi inima;
Şi cu toate că nu se află aici nici oaspetele, nici gazda,
Există oare motiv să cred că nu a fost o vizită perfectă?
... Spre seară am coborât muntele.
De ce aş fi continuat să te mai aştept?

poezie de Qiu Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de pian

Nu de tine mi-e dor,
Ci de mâinile tale mişcându-se,
În ritm perfect ondulat
Pe clapele pianului,
De sunetele pe care ciocănelele
Lui le fac, atingând mecanismul de funcţionare,
( Ştiinţa omoară misterul? )
Îmbinând astfel ritmuri
Ce numai în "Sonata lunii"
Pot exista.
Nu de tine mi-e dor,
Dar o parte din tine
A ales acea melodie
Şi a cântat-o pentru mine
Şi aş minţi dacă aş spune
Că de acea părtică
Nu mi-e dor.

poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul

Minciunile pe care le spui
Rup tăcerea
Ce se aşterne
Peste râul întunecat
Ce duce spre locul
Unde lumina înţelepciunii
Nu ajunge
Unde bunătatea şi frumuseţea
Au fost de mult uitate
Rupte de pe cer şi aruncate
În hidoase şi reci încăperi

Minciunile pe care le spui
Te fac să simţi durerea,
Strigăte de suferinţă
Sparg liniştea în mii de cioburi
Ce-ţi rănesc privirea
Obişnuită să vadă
Doar lumină şi fericire,
Oamenii din jurul tău

[...] Citeşte tot

poezie de Calin Ioan Acu
Adăugat de Dinu Mihaica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autodafe

de la Isus încoace n-a mai existat
blajin şi drept ci numai vinovat
indiferent de fu bogat sau sărăntoc
indiferent dacă avu sau nu noroc

sau dacă fu un rege sau un sclav
dacă era perfect sau om bolnav
în lumea celor drepţi - femei, bărbaţi
s-au dus cu toţii apriori vinovaţi

părinţii lor s-au dus, părinţii tăi
că nişte heruvimi - părinţii mei
eu mai rămân să mai adun nevoi
păcate grele pentru ceasul de apoi

ci voi să fiu la veşnicie condamnat
ci voi să ispăşesc fiind nevinovat
Golgota răstignitului Hristos
în lumea altor drepţi, aice jos...

poezie de Iurie Osoianu (7 februarie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot

pot să-mi umplu lumea dacă vreau, cu tine,
pot să-mi scutur cerul peste ochii tăi -
să se-nroureze nopţile-ţi cu vise
şi să-ţi ardă toate spaimele-n văpăi.
pot să-ţi curg în suflet cu uimiri candide
când îţi bate pleoapa alb peste cărări
şi când înfloreşte noaptea printre greieri
pot să-ţi şterg tristeţea altor întâmplări.
să renasc pot încă sub a ta suflare
sau sub dalta-ţi aspră de Pygmalion
care-mi sapă aripi largi în carnea pietrei
ce-mi crescuse-n tâmpla arsă de nesomn.
când te cheamă zarea dincolo de vreme
să-mi atârn privirea pot de ochii-ţi trişti,
să te duc cu mine-n capătul luminii
unde iarba verde ştie că exişti,
unde universul îngustat în inimi
face să nu doară că ne-a rupt cândva
din perfecţiunea unui tot magnetic
ursind două cioburi spre-a se căuta.

[...] Citeşte tot

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi

A fi nu e totuna cu a exista.
A fi este mai mult decât a exista.
A fi este ceva desăvârşit.
A fi e faptul împlinit.
A fi este dorinţa realizată.
A fi este natura întrupată.
A fi e scorul minţii.
A fi e rodul muncii.
A fi e tot ce noi simţim.
A fi e tot ce construim.
A fi e viaţa oglindită.
A fi e timpul convertit în faptă.
A fi e absolutul.
Dincolo de a fi e nimic,
E vidul.

A fi om este mai mult decât
A fiinţa ca om.
A fi om înseamnă empatie şi dăruire.
A fi om înseamnă iubire.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Alionte (27 noiembrie 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă oameni

Iubirea este mai veche decât omul?
Iubirea a apărut odată cu omul?

De unde vine iubirea?
Ce este de fapt iubirea?
Există fericire fără iubire?
Poate perpetua viaţa fără iubire?

Religia spune că iubirea
Este mai veche decât omul.
Ştiinţa spune că iubirea,
S-a născut odată cu omul.

Poeţii spun că iubirea este simţire,
Că este extaz, că este trăire,
Şi tot ei spun că viaţa fără iubire,
Este săracă, anostă, fără sclipire.

Iubirea este credinţa.
Iubirea naşte şi renaşte fiinţa.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Alionte (20 februarie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea perfectă

Într-o lume perfectă,
Noi doi am fi aproape,
Paşii noştri şi-ar dansa mersul
În acelaşi metru pătrat.
Într-o lume perfectă
Aş adormi în fiecare noapte
Îmbrăţişându-ţi căldura,
Ca două linguriţe simetrice,
Aşezate perfect, în acelaşi sertar.

Într-o lume perfectă
N-am cunoaşte neliniştea ori uitarea,
N-am căuta fericirea în locuri îndepărtate,
Cu orice preţ pe insule exotice.
Într-o lume perfectă, am şti că Paradisul
Este acolo unde simţi Iubirea.

Într-o lume perfectă,
Lumea ta şi lumea mea,
Ar fi lumea noastră.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna şi curcubeul

Ninge, trec cu palmele pe coapsele tale,
Cioplite din albul unei statui
Zăpada iubirii îmi curge prin sânge ca roşul
Culorii din zâmbet acum şi atunci
Iarna zideşte în mine lumina şi visul ninge
Întinde-ţi braţele să alungăm uitarea
Iarnă, nu există iarnă perfectă
Ninsoarea e foc atins de lumină
Pomul sădit al inimii mele ţi-l dărui ţie
Curcubeu din aura mea
Ninge! Se nasc culori alb şi negru ca timpul ceasului oprit
Când întind braţele către tine până la adâncul cuvintelor.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!