Poezii despre existență și simțuri, pagina 2
Decalogul
am vrut să fiu pisc înalt de vis în tăcere
m-am regăsit târziu rămas agățat fără putere
în rădăcini ce nu mai vor sentimente
posed gânduri care curg cu multă durere
mi-am desfăcut în bucăți simțurile mele
am rămas vorbă nerostită și-n grea vreme
vreau să fiu învinuit de trecere prin lume
că nu am putut să dau cei mai bun din mine
simt gust amar de fiere și nu ofer decât decădere
tălpile mele nu-și mai au rostul
pașii mei prin viață și-au pierdut firescul
cărările mele mi-au schimbat norocul
sunt fiară care nu respectă nici postul
de mult de om nebun ce sunt cu gândul
am ajuns să nu respect nici dialogul
nu cer iertare cer pedeapsă mare
timpule dacă exiști nu vreau îndurare
poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
De n-ar fi risc, nici bucuria vieții...
Constați că viața-i, zi de zi, un risc:
Urcuș ratat, plonjeu fatal, trădare.
Dar nu există, fără valuri, mare
Și nici, în munți, fără cădere, pisc.
Nu i-ai simți tot farmecul, de care
Rămâi vrăjit ca-n ochi de vasilisc,
În vis când ești purtat sub uranisc
Și odalisce-ți pică la picioare.
Când prinde-un monstru-n beznă-a chirăi
Ori din străfund când cască o genune,
Cu cât mai tari sunt simțurile imune,
Cu-atât mai mare-i șansa de-a trăi.
De n-ar fi risc, nici bucuria vieții
N-ar străluci ca roua dimineții.
poezie de Nicolae Mătcaș din Orfan de chipul meu (2014)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
O ramură amputată de vânt învață
un alt fel de plutire
precum o mână care știe zborul din altă existență
despărțind cu grație aerul în poezii
un balet al simțurilor pe un lac fără lebăde
între două margini de nemărginire
prăpăstii ale trupului dintre lumile trăite și lumile visate
cărarea prin care luna coboară la fereastra inimii
iar în valuri un delfin susține toată feeria
deschid o fantă prin care mă inundă lumina
mă las sufocat cu realitatea pescărușului care-și caută oceanul
în orice baltă cu aceeași convingere
cu același țipăt de viață
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Existăm
strada doarme.
forme de gând se preling neterminate,
într-un spectru de culori.
o scânteie a explodat tristă
într-o tensiune a simțurilor răstignită-n adânc.
din rest culeg somnul, din gânduri unde nu ești
într-o liniște străvezie.
zilele tinere rămase în curba de timp
ne caută în vorbele frunzelor, în fuga vântului
în spațiul cuvintelor locuit de stele.
printre umbre zâmbetul tăcut e o replică
la picătura de ploaie de pe obraz.
existăm într-o derivă din albastru crud
agățați de cuvinte cu umerii noștri grei.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce?
Mamă, de ce m-ai născut om
și m-ai lăsat să rătăcesc
în tărâmul de ceață al iluziilor?
De ce m-ai adus în lume, mamă
și m-ai transformat din energie în carne și sânge
și m-ai făcut să gândesc?
Mi-ai dat ochi ca să nu pot vedea,
urechi ca să nu aud,
simțuri pentru a nu simți
și gură ca să mă pierd în cuvinte.
Aici nimic din ceea ce există
nu este ceea ce pare a fi!
Și te urăsc, mamă
că m-ai chemat din neant
ca să mă întrupezi în locul
unde fericirea nu înseamnă cunoaștere
și cunoașterea nu înseamnă mântuire.
[...] Citește tot
poezie de Cosmin Soames
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Mareea din suflet. Iubirea
Nu-i nimic îmi spun. Cel mai prețuit este întotdeauna, în mintea noastră mică, cel care se desprinde, cel care pleacă, cel care ne înnebuneste în abc-ul simțurilor și ne lasă să-nvățăm singuri, că a iubi fără simțuri doare ca o răstignire și ca o renaștere.
Nu există nici un vinovat. Există doar lucruri care se decid fără noi în cel care rămâne și în cel care pleacă și drumul este lung, foarte lung, până la curcubeul din suflet
unde sforile de păpușă devin vizibile și te poți privi de la distanță cum intri iarăși magnetizat în fluxul și refluxul neiubirii.
Doar până la curcubeul din suflet îți spui, când încă crezi că iubirea este un dialog cu tine, -doar cu tine- pe care îl poți anula uneori, când l-ai descifrat.
poezie de Tania Felicia Kubitza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maladie
Te simt, celula ce-mi lipsește,
Ce n-o mai am, o aștept să vie
Să-mi intre în corp, ce-mi răvășește
Tot ce exist... mi-ești maladie!
Și de-mi pătrunzi sub scoarțe adânc,
Hipnoze sunt, o feerie!
Din aer, ce respiri, mănânc
Să zac de tine... maladie!
Alergi prin mine în filete
De simțuri în talaz, ce-adie,
Îmi tulburând nopți incomplete,
Ce-ți caut trup... de maladie.
Când fără vlagă pot sfârși
Cum versul trist de-o elegie,
Cu sternul sfâșiat voi fi,
Te așteptând... o maladie...
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iulie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Predat simțuri
M-am pierdut tot, în simțurile tale,
Nu mai exist, ca mine, definit,
Respir prin buze... semănând petale
Și mă ascund sub sânul arondit.
Sorbit, sunt inspirația ce-o ai,
Rămas în pieptu' strâmt, ca o arteră,
Ce-o alergi în fiecare zi, în alai
Cu-a tale vini, ce respir... o atmosferă.
Te aștept profund, să m-avalezi de gust,
S-ating cuvinte ce săruți vorbind
Și să mă-mbăt de sânge, dulce must,
Cât mai târziu va fi... te tot călătorind.
Am amuțit, de sunete răsun,
Ciupit de coarde, te vibrând melodic.
Nu mai am glas, "in sine die" ajun,
În plâns mă îngân, în cântu-ți... melancolic.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmbătrânesc
Îmbătrânesc!...
Și zi cu zi oglinda tot mai neagră-mi pare,
Căci zi cu zi în ea zăresc
Un rid mai mult,
Un por mai mare,
Un păr mai sur,
Și-un zâmbet trist,
Ironic,
Care
N-acceptă nici o resemnare...
Și-mi pare rău că mai exist.
Îmbătrânesc!...
Și tinerețea
N-am cunoscut-o niciodată.
Când cei de vârsta mea
Jucau,
Cântau
Și se înveseleau,
Eu eram mamă,
[...] Citește tot
poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Pastel
depășesc limitele viscolite
de tăceri-n probe cu gesturi speriate
pentru o existență de alături.
apele își lungesc tonurile înalte
în filozofia stâncii înapoi
de unde plecaseră scâncind.
razele recurg la niște incursiuni electrice
și gustative de vide.
în amarul frunzei se întâlnesc repausuri verzi
cu bucăți de cer laolaltă
și vise siluete se împrăștie destul
în regia de zbor a libelulei
accelerată.
goană de miresme prezentă
se agață real și inconștient
de trecutul aerului azvârlit
în scoarța unui mesteacăn schilod și-n surâs,
pe care amintiri arcuite l-au scrijelat în treacăt.
[...] Citește tot
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre existență și simțuri, adresa este: