medici şi timp

O floare care va muri încet

Pe mesele luminoase ale bolnavilor
se îngrămădesc fără ordine multe lucruri
cu o nesfârşită tristeţe: un pahar de apă
pe jumătate gol, medicamente, pipete,
un ceas care nu mai intră pe mână
- măsura timpului dintre durere şi plictiseală -
brăţări şi inele inutile, hârtii
cu scris strâns şi nepăsător de medic;
şi o floare care va muri încet - ca o imagine
într-o oglindă - sau chipul tău, Doamne. Obiecte
care vorbesc despre multul sau puţinul pe care îl iubeau,
al celui ce veghează marginea, al celui care vine
doar prin compromis; al celui absent,
al neputinţei de a minţi din dragoste.

poezie de Guillermo Eduardo Pilia din Din poezia Americii Latine (2016, Ainadamar), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Inspiraţia venea în urmă, pe jos,
Poetul mergea în frunte, călare,
Şi primea onorurile.

La mijloc mulţimea, descoperită.
Se făcea că era o proocesiune, până la urmă.
Unii acuzau dureri mari,
Se făceau că erau încă la doctor,
Căci se văitau cu speranţă,
Alţii plângeau de-a binelea,
Se făcea că era o procesiune totuşi,
Da, o procesiune, într-adevăr.
«Dar mortul?» «Unde e mortul?» – se auzea –
«Noi pe cine jelim, de trei zile?»
«Oare a fost spălat bine răposatul?»
«Spălarea mortului cere o îndemănare
Pe care foarte puţini doctori o mai au» – se auzea.

Poetul mergea înainte, călare,
Fiindcă depăşise toate minunile astea, băbeşti.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doc. X

Trei zile-a stat în peşte vestitul profet Iona,
Şi-a fost el pentru asta savant ihtiolog?
Iar X e matematic şi mare pedagog
Fiindc-a stat şi dânsul trei zile prin Sorbona?

Când era mic, de dânsul prinsese groază bona:
Spunea prostii mai zdravăn decât un filolog
Iar azi cu tot refrenul: aşa-i, cum zic, mă rog,
Nu ştie domnul doctor ce-i tropicul şi zona.

De-a scris numai trei rânduri, sub nume el şi-a pus
Şi diploma, subscrisă altcum de vrun Gambrinus.
Iar de-ai vorbit cu dânsul, sunt sigur că ţi-a spus

De zece ori, că-i doctor în cosinus şi sinus.
Şi te-ai convins! Prostia e uneori un plus
Al minţii, însă mintea lui X e proastă-n minus.

sonet de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surda n-aude, dar le potriveşte

‒ Bună ziua, babă Leană!
‒ Ia, mănânc un pic de slană.
‒ Mătuşico, bre, eşti surdă?
‒ Nu doar slană, ci şi urdă.

‒ Câţi ani ai, cât ai etatea?
‒ O duc greu cu sănătatea.
‒ Ai trecut de nouăzeci?
‒ Mi-am făcut şi loc de veci.

‒ Te-ai grijit, te-ai spovedit?
‒ Mă dor şalele cumplit.
‒ Mergi la doctor, iei pastile?
‒ Cât vrea Domnul să-mi dea zile.

‒ Mai ai vin în damigeană?
‒ Îi fac moşului pomană.
‒ Babă Leano,-ţi place ţuica?
‒ Să trăieşti, mânca-te-ar muica!

[...] Citeşte tot

poezie de George Budoi din Poezii umoristice (27 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amicul Ion

La vestitul doctor Costea
Vine Ion de la Copou
- Bună ziua, dom-le doctor
Mi-a intrat o ţeapă-n ou.
Pacientul se dezbracă
Doctorul îl urcă în pat
Şi cu mare atenţiune
Cercetează-n lung şi-n lat.
Ia luneta
O fixează
Ia penseta
O flambează
Scoate ţeapa
Pensulează
Pune vată
Bandajează
Pune faşă
Şi-l pansează
Scoală omul
Şi-l aşează

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raport

Ieri, pe la ora zero şi ceva,
A fost spitalizat un fulg de nea.
Căzuse din văzduh şi-şi fracturase,
Lovindu-se de pomi, mai multe oase.
Avea dureri cumplite, căci albise—
Parcă tot sângele i se golise.
L-a operat un medic foarte mare,
Dar fără nici o şansă de salvare:
În nici o farmacie de sub cer
Nu se găsea medicamentul "Ger".

poezie de Spiridon Popescu din Diavol cu coarne de melc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrie, scrie Doamne!...

La lumina lumânării, când sunt îngerii aproape
si pe Cer secera lunii printre nori abia răzbate,
La o masă in livadă, sub un măr fără ispite
legile din veşnicie le dorim revizuite.

Un amendament Stăpâne, prăfuiti suntem de veacuri
condamnaţi pe- acest pământ, limitaţi in timp şi spaţiu,
O petiţie noi scris- am, cerem să trăim mai mult
Tronul Tău si tribunalul s- aibă ultimul cuvânt.

Avocaţii să pledeze, preferăm pe cei din stele
printre ei, unul să fie, chipul drag al mamei mele,
Magistraţi ce- mpart dreptatea, de se vrea, dintre cei sfinţi
la procesul conştiinţei, judecăţi doar de părinţi.

Scrie Doamne- o lege noua, cel puţin suta de ani
să trăim in zborul sacru, şterge tot ce- nseamnă bani,
,, Doctorii fără de- arginti"", grija lor copiii lumii
de istoria Sodomei s- aibă parte doar nebunii.

[...] Citeşte tot

poezie de Marina Tuturman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sută de ani

Ce n-ar da omul să se-nveşnicească,
Sau cel puţin un veac aici s-apuce,
Aşa şi eu, nevrând curând o cruce,
Am mers la medic, boala să-mi oprească.

M-am dus la el cu plicul cum se duce,
Că-i om şi el şi trebui' să trăiască
Şi-a scris reţeta care să-mi priască,
Spunând că asta suta-mi va aduce.

Voios am mers la cei cu farmacie
Şi-am cumpărat pastilele minune;
O sută-am dat, de euro, să fie,
Ca să trăiască şi ei, cum se spune.

Iar eu, în drum spre casă, cu pastile,
Le-am aruncat la tomberon deodată,
Ca şi eu să trăiesc mulţi ani de zile,
Chiar suta-aceea, de-orice om visată!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciorapii

a umblat cu ciorapii
la doctor: o strâng de picioare.
la 18
ani s-a operat la ovare - încă
nu are copii: barza
din makă ignoră femeia
trecută din românia(?!) cu tot cu familia
dispărută, cu
talonul de pensie-n mână.
ea
umblă peste graniţă cu ciorapii
până-n cenad până-n sânnicolau
până unde vede cu ochii în
lăcrimaţi un azil de bătrâne
încă fecioare

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţoiul

Boleşniţa se-ntinde mereu, din ţară-n ţară.
Au căpiat stăpînii, se prind şi se omoară,
Minţindu-se-ntre dînşii în gînduri şi cuvinte.
E veacul împlinirii al celor slabi de minte.

Proorocind în timpuri, Ecleziastul spune
Că viaţa strălucirii e tot deşertăciune,
Dar în cuprinsul vremii şi al deşertăciunii
El a uitat să puie ţicniţii şi nebunii.

Stricaţi de la născare, din mîzgă, toţi nerozii
Fac pe cuceritorii, Cezării şi Irozii,
Dar tu popor cuminte, cum nu ştii să-i împiedici
Şi să-i trimiţi să fie cătaţi la cap de medici?

În loc de tron şi sceptru, măcar de cauciuc,
Închide-i între regii-n halat, din balamuc.
Un prost, un bleg şi-un gîngav păstraţi pe tron, şi voi
Şi ţară vi-i purtată de nas de un puţoi.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!