Dumnezeu şi cuvinte

Stigmat

M-a tatuat Dumnezeu cu îndoială,
Cu păcate sublime m-a tatuat Dumnezeu,
De parc-ar fi trebuit să mă nasc Evă
De parc-ar fi trebuit să mă nasc, eu.

M-a limpezit în iubire, după zilele facerii,
Mi-a dăruit anotimpuri, binele şi răul;
Atâta suflet... să nu-l pot niciodată umple,
Atâtea gânduri... să nu mă plictisesc niciodată.

Mi-a dat Dumnezeu mistere şi lanţuri,
Aripi, hohote, lacrimi sunt ale mele,
Cuvintele desculţe, tăcerile ;
Înălţimi zac în mine, căderile toate...
De parcă de la plus la minus infinit
N-aş exista decât eu,
Ca o secundă rotundă şi ascuţită
A aceluiaşi timp.

M-a tatuat Dumnezeu cu dimineţi şi amurguri,

[...] Citeşte tot

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1981)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici Dumnezeu nu ar fi fără poveste

şi chiar dacă ar exista
în lipsa cuvintelor
ar fi mult prea puţin
într-o lume neştiutoare
.......................
precum un fum
în lipsa focului
ori ca o iubire
nerostită
.......................
povestea e primul pas spre neuitare
ca prima dăltuire
ori ca întâia mâzgăleală
pe un perete mort
într-o peşteră vie
de la stânga spre dreapta
sau aiurea
altfel nici timpul nu s-ar fi lăsat prins
într-o clepsidră
de unde să cearnă poveşti

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibilitate

Prietenul meu, Puck, intră pe fereastră,
Păi nu spusei eu să nu mai răscoleşti trecutul?
Nu schimbi nimic, acolo sunt trădările şi fericirile toate,
Nici în viitor nu căuta, cu Dumnezeu
nu este prea lesne să conversezi,
Încearcă, eu nu ştiu ce o să-ţi spună,
Din zborul păsării ghiceşti lărgimea spaţiului,
De nu ai spaţiu, te mulţumeşti să scrii despre zbor,
Poţi să şi strigi, hei, trecătorilor, nemuritorilor,
Eu vă vorbesc, cel efemer, nu-mi trebuie laude,
Ele îngroapă, vouă mă-ncredinţez, sufletul meu
În voi îl ascund, aşa cum un copil ascunde comoara
În curtea şcolii, sub statuia unui efor uitat,
Apoi, biciuit de cuvinte, mă las gonit din cetate,
Mă veţi găsi peste o mie de ani, piatră de râu fără semne,
şi, Doamne, cât v-am iubit.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Frunze din coastele zilei
cad de pe acoperişul caselor.
Sufletul tău aprinde lumini,
dansează cu îngerii nopţii
rotind galaxiile morţii.
Între noi cerul roşiatic îmbrăţişează
umbre de vânt.
Îţi scriu cuvinte de borangic,
iar luna se rostogoleşte
prin delirul toamnelor.
mă strecor precum şerpii de apă
în singurătatea şuierătoare.

Îţi beau metaforele, tăcerea,
fluidul clipelor putrede,
apoi mă aşez lângă nucul
din care se prelinge ploaia
ca din umbrela lui Dumnezeu.
Stau de pază inimii tale mai curând, mai aproape,
mai spălată de ploi, de cuvânt,

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egonegare

Ne ninge-n văz, cu moartea în spinare,
Pe gură de pruncie-albind în voce...
Învăţ, de plouă sânii tăi feroce,
Cuvântului a tainei agregare.

Pe când pe-adânc era un vis atroce
De doi chemat, suiam în piscuri rare
La Dumnezeu carnal iubind mirare
În sânge păsări zborul să-l invoce.

Negându-mă-n micime-s stinsul faur,
Mai răstignesc un stih în albe cruci,
În plumb de trist chemând din soare aur.

Că iarnă iarăşi între noi aduci
Plutindu-ne pe ochi zăpezii plaur
Ce-i navigând în jos pe nori năuci...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Nix
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criticilor nimănui

Bat morţii cu felinarele în cruci
tropăie florile pe morminte
copiii aruncă cu oase în nuci
după dulceaţă amară de cuvinte.
Se sinucid ideile... Auzi!
Se sinucid pe masă la intrare
când vin poeţii la o degustare
şi le măsoară frânghia obtuzi.
Lăsaţi cuvintele în pace
nu le hrăniţi cu rime otrăvite
Ce-a fost a fost şi-acum prin parcuri tace
poetul cu rimele-aurite.
Nu vă mai daţi frizura cu terebentină
nu mai ucideţi cuvinte adormite
nu mai mimaţi în rime obosite
că vă băiţi în lac când sunteţi la piscină!
Se sinucid cuvintele. E genocid! E crimă!
Ideile se pierd în şiruri blestemate
izbite de urechile afone, înfundate
vă scriu la cei ce fac din Dumnezeu o rimă!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba asta veche şi română

Să iei cuvântul celor ce sunt muţi
Şi sabia de limba lor s-ascuţi,
Să iei oglinda celor ce sunt orbi
Şi zborul ce-i înduplecă pe corbi,

Să scriem negru-acolo unde-s vii
Şi alb pe fruntea celor pământii,
Iar coama unei iepe în amurg
Să fluture sub norii care curg.

Să iei cuvântul meu, cuvântul tău,
Şi taie-l sub secure de călău,
Nimic, nimic, nimic să nu rămână
Din limba asta veche şi română.

Şi-apoi să iei din fraţii tăi puţin,
Să îi amesteci bine cu venin,
Cu mâinile curate, în pământ,
Să sapi o groapă fiecărui sfânt.

[...] Citeşte tot

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La porţile cerului

porţile cerului oricând se deschid
căci iubirea este veşnic anotimp
cu puterea ei mai dărâmă un zid
fluturi de visare să valseze pe câmp

am făcut cu cerul solemn legământ
să îi ofer din suflet un curcubeu
născut din armonia dintre ploi şi cuvânt
legat prin nemurire de Dumnezeu

cinci culori să-mbrace trupul de poem
reflexii de lumină şi pe cerul nopţii
în viaţa după moarte nu am să mă tem
că din slovele mele vor dispărea emoţii

porţile cerului prin cânt se deschid
căci iubirea este anotimp candid

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii spre cer

privesc cerul şi aştept un răspuns
nu, nu este prejudecată creştină
cu rugăciuni de suflet l-am străpuns
să plouă peste mine fericirea senină.

la răspântiile firii e credinţa-n Dumnezeu
zilnic mă gândesc la bunătatea Lui
valuri de taine-l acoperă mereu
bolte de lumină pe turnul templului.

nu vreau să-mi frâng aripile-n tăcere
cuvintele deschid porţile cerului
sunt chei de dezleagă a lumii mistere
cutia Pandorei, norocul binelui.

chem iubirea divină inima o cere
să uşureze patimi, povara sinelui.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colecţionarul de răni

poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorşi de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn
de ultimă suflare a trudei
nu există
decât
o moarte prin care văd înăuntru

nu ştiu dacă e bine sau rău
toate acestea îmi inflamează iubirea
şi tot ce-am avut...
până la urmă aş putea spune că
nu există nicio amintire
cu un copil în pantalon scurt
ci doar un bătrân colecţionar de răni
pe care şi Dumnezeu l-a uitat

nu mai ştiu niciun cuvânt care începe cu mine
ştiu însă un loc pe unde nu mai trece nimeni

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!