devenire şi imposibilitate

Cânta ceva divin la pianul meu dezacordat

Degetele tale ar putea
Face ca aceste clape vechi
Şi acest pian dezacordat
Să sune melodios.
Acest pian dezacordat
Este însăşi iubirea,
Este iubirea noastră.
Nu ştiu de ce
Dar de fiecare dată
Coarda em
Vibrează sunetul până plezneşte.
Mereu acelaşi sunet
Plezneşte.
E o crăpătură veche
Cu o muzicalitate aparte.
Privirea ta devine verdele
Da, verdele,
O privire ţintă pe această crăpătură-bici.
Degetul tau are o mişcare precisă
Pe clapa pianului

[...] Citeşte tot

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de primăvară

"cum să descrii ce s-a petrecut,
după ce te întorci din locul
în care ai ajuns cu ultimele puteri?
cei care, la fel ca tine, vor atinge
limitele de la care mintea
nu mai poate căra corpul,
pot fi ajutaţi de vreo poveste
să-şi găsească calea înapoi?
cuvintele nu mai au rost când
mâncarea şi medicamentele devin inutile,
când te târăşti dincolo de speranţă

mai poţi retrăi chinul conştiinţei,
imposibilitatea lecturii şi scrisului,
pierderea graniţelor subconştientului,
chiar dacă dragostea te îndeamnă?
cele o mie de nopţi
şi cele o mie de zile
în care coşmarurile
şi suferinţa te-au rupt?

[...] Citeşte tot

poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da

nişte nori mari de uraniu se întindeau
peste mişcările mele
unii şi-au deschis apogeu sau găinării
ori s-au apucat de politică
numai eu dragul meu
te-aştept îngropată într-o stare critică

aproape că te-am lăsat în casă
te-am dat şi cu var că erai
atât de obosit şi de la oboseală
atât de închis la culoare încât ochii mei
peste tine curgeau
smoală

când eu mi te doream în alb
mai mult decât alb te doream de un alb
bizar cu gust de cerneală
şi la sărut cu un pic de iuţeală
dar asta a devenit imposibil oraşul meu
dispare de pe hartă face ciroză

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între duminici

Curios Doamne cum de-a lungul săptămânii nu te vedem
Duminica de cele mai multe ori nu te înţelegem
Inexistenta ta existenţă cărţile o numesc doar posibilă,
Sau cel puţin imposibil de negat.
Imensitatea erorilor din lume te fac urât
Şi rău, chiar odios…
Şi totuşi copiii îţi cântă laudele
Bolnavii plâng şi-şi pun speranţele în rugăciunile pe care ţi le înalţă
Şoaptele lor, nebăgate în seamă de nimeni
Întipărite pe feţele perinilor
Sub expresia cernelei din lacrimi
Îţi mişcă inima.
Le eşti muză celor ce pun vorbe în cântec,
Duşman celor ce nu au pe cine da vina
Agonie copilului filozof din mine.
Căile tale sunt prea simple şi nu se potrivesc stilului meu complicat
Nebuniile tale ne fac să râdem
Cu harta în faţă ne laşi să rătăcim, pentru ca obosiţi să ne căutăm în odihna popasului tău
Şi te iubesc şi te urăsc ca un tâmpit
Nu-mi place viaţa lângă tine,

[...] Citeşte tot

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mare-i Dumnezeu

Mai mare-i Dumnezeu decât îngrijorarea
De ce ne-ngrijorăm? Se pune întrebarea
Când intervine El fug diavolii-n pustie
S-avem în suflet pace, să bem din Apa Vie.

Mai mare-i Dumnezeu decât probleme grele
De-aceea, El, necazuri e-n stare să le spele
El face să răsară Lumină-n fiinţa noastră
Spre a putea vedea splendoare într-o glastră.

Privim la uriaşi cu gând că ne-or învinge?
De stăm lângă Păstor tăria nu se stinge
Sublima Lui veghere încredere formează
Să ştim că la Stăpân găsim deplină pază.

Fiind de partea noastră Stăpânul îndurării
Nicicând nu vom uita mesajele chemării
Şi-n grele suferinţe privi-vom spre răsplată
Şi optimişti vom trece prin starea complicată.

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (6 iulie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce spunem poveşti ( pentru Linda Foster)

1
Pentru că suntem obişnuiţi să trăim sub frunze
şi în zilele ploioase
muşchii noştri simt un tremur,
de-acum dureros, din vremea când rădăcinile
ne trăgeau în pământ

şi pentru că avem copii care cred că
pot zbura, un instinct rămas
de când oasele braţelor noastre
aveau formă de ţitere şi se îndoiau
cu eleganţă sub penele aripilor

pentru că înainte de a avea plămâni
ştiam cât de departe este fundul mării
în vreme ce pluteam cu ochii deschişi
ca nişte eşarfe pictate într-un scenariu
de vise, şi pentrum că noi ne-am trezit

şi-am învăţat să vorbim

[...] Citeşte tot

poezie de Lisel Mueller,1924 -,laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La petite étoile

credinţei i-am pus o gură ironică-sceptică, din acel moment
păream un cazino dărâmat, nimeni nu mai credea în mine;
feţei mele i-am pus o mină ocupată şi neprietenoasă
iar lumea n-avea curajul să se-apropie, viaţa mea părând autostradă
iar cine s-ar opri să-mi vorbească ar crea ambuteiaje mortale;
pasiunii i-am pus ochi ostili şi mândri, fortăreţele unui aisberg,
de aceea femeile deveneau confuze prefăcându-se că nu mă văd
când treceau pe lângă mine sau când mă depăşeau pe coridoare,
pe stradă, prin viaţă...

însă trucurile astea nu mergeau peste tot
pentru că steluţa aia vicleană ca o vulpe,
cernută cu toate manevrele şi hârşâiturile,
strălucea peste mine ciudat
şi mă invita oarecum, chemătoare, s-o contactez.

la început, amabil, numai zâmbet, am poftit-o să mă lumineze
era însă mai neastâmpărată şi mai greu de prins decât
un licurici din nopţile calde de vară,
aşa că, pentru multă vreme, am rămas chiorându-mă la ea:

[...] Citeşte tot

poezie de Dorian Stoilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legile Marinei Militare

Acum, iată, acestea-s Legile Marinei Militare,
Nescrise, multe şi folositoare;
Cel înţelept va ţine cont de ele
În toate voiajele lui pe mare;

*Nimic nu-i scapă distrugătorului,
Nici legii care vântură mereu pleava,
Pentru că forţa navei e Serviciul,
Iar puterea Serviciului, nava.

*Aveţi grijă ce spuneţi despre Comandanţii voştri,
Fie că vorbiţi cu glas tare sau în şoapte moi,
Ca nu cumva vreo pasăre să plimbe vorba,
Iar aceasta să se-ntoarcă, jungher, la voi.

Dacă munceşti de dimineaţa până seara
Şi pentru toată truda un reproş e stimulul,
Este-n regulă – ca tunul să fie smerit,
Orice armă trebuie să-şi domine reculul.

[...] Citeşte tot

poezie de Ronald A. Hopwood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihil Sine Deo

Vin pe furiş în primăvara vieţii tale,
Să-i fac cadou, o rază de culoare şi splendoare,
Nu îmi doresc putere, faimă, ori bogăţie...
Lumea ar fi mai bună, doar Bunul Dumnezeu să le deţie.

Dumnezeul iubirii veşnice este lumina conştiinţei noastre,
Să Îl conştientizaţi trebuie să vă uitaţi în sufletele voastre.
Visele albastre şi senine îs blânde ca de vară,
Culoare ca nestemata de opal, tot sufletul îl spală.

Aduc comori culese dintre astre,
Lumea ca să se bucure de nopţile albastre,
Pe toata lumea aş vrea s-o fac ferice,
Oamenii niciodată ca să nu se oftice.

Femeia-i dulce de-ţi vine să-i dai Luna,
S-o cucereşti e imperativ să îi araţi şi să-i explici natura şi scriptura.
Frenetic zboară fluturi coloraţi şi albi prin iarbă,
Nunta de vis, nimeni în veac să nu le-o şteargă.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru prietenia ta, omule...

.. în trecerea timpului, cu toţii am observat că pe un drum neumblat cresc repede spinii
şi buruienile, într-o brazdă de pământ bătucită cu talpa întărindu-se o prietenie frumoasă
cum nu mai poţi să ai la fel alta chiar dacă vei lega mereu alte legături, că-ntre semeni un
om nu poate trăi singur nici atunci când ar avea-n curte o fântână să-i curgă-n găleată cu
arginţi încontinuu, pentru că, oamenii, nu vor înceta să aibă mereu nevoie unii de alţii aşa
cum sunt, buni sau răi, cuminţi-necuminţi, amicii adevăraţi valorând mai mult decât fraţii
aşezaţi printre aceia falşi şi prefăcuţi care te-nconjoară ca umbra atât cât în viaţa ta este
soare, aici pe pământ existând o singură cale să poţi avea prieteni buni, căutând tu însuţi
să fii un prieten bun semenilor, ca un sfătuitor de bine, nu ca cei care le laudă nebuniile şi
apoi râd ca netrebnicii pe seama lor, lipsiţi de ruşine... o mână ce-ţi şterge lacrima atunci
când te doare, ochii, care-ţi văd calităţile, ştiindu-ţi toate defectele, un spate care te cară-n
vremi de război rănit în spinare, vocea aprigă ce se ridică spre-a-ţi lua apărarea, căutând
pentru tine dreptăţile, e prietenul tău bun, omule, în toate dăţile... dintr-o prietenie ce nu a
înflorit în margini de drum... că-i mult în viaţă s-ai un prieten, doi, şi mai mult însemnând,
ca să ai trei, aproape imposibil fiind... un prieten, semănând cu o poartă de rai, el văzând
pentru tine ce pentru el vede într-o lume a lumii cu lumea-n vălmăşie, deficitară-n a crede,
toţi întâlnind pe cărări şi hoţi de suflete care muşcă şi fug deznădăjduindu-ne, un cerc de
prieteni, fără să-l poţi trasa cu compasul nici când i-ai alege cu dinadinsul, tu, trebuind să
afli singur că prietenia-i posibilă doar între oamenii buni şi că pe prietenii buni nu-i pierzi
niciodată, dar c-un prieten nărod ajungi să umbli din pod în pod făr-a trece peste niciunul,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!