lux şi religie

Doamne, te rog, nu mă uita

Doamne, ţi-am spus de atâtea ori în spovezile mele
că îmi place strălucirea,
dar m-ai tras zdravăn de urechi,
ca să-mi alung orbirea şi din minte smintirea.
Asta ma trezit la realitate, întrebându-mă imediat
dacă ceea ce ţi-am cerut merit cu adevărat.
A vrea e una, a ţi se da e alta
şi a merita un dar e cu totul altceva.
Toţi vrem şi visăm străluciri în viaţă,
dar ce facem ca să le obţinem pe merit?
ce înţelegem prin ea, noi hulpavii sorţii,
cu pofte de dimineaţa până seara şi invers,
înotând deseori în false senzaţii
prin lumea bună sau rea.
Strălucirea nu este o lăfăială în luxuri picante,
aşa cum cred majoritatea oamenilor,
strălucirea în viaţă are vibraţii în fapte înalte,
cu vectorii îndreptaţi spre viitor şi în eternitate.
Strălucirea e floarea înţelepciunii,
până şi după moarte, pentru cei de azi

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (31 martie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pandemie

Ne zac spitalele bolnave,
ne mor copii sub flori de măr,
iar noi, prin scrieri şi hrisoave,
citim frânturi de adevăr.
Ne zace boala, ca o ciumă,
în teste care nu mai vin
şi am ajuns procenţi şi-o sumă,
prin lacrimi, bocet şi suspin.

Ne zac toţi doctorii pe-acasă
în proceduri şi izolări,
ne mor bătrâni, închişi în casă,
înfriguraţi în dezolări.
Ne zace dreptul la o viaţă
în coduri, ordonanţe, legi,
şi ne schimbăm mai des la faţă
când îi vedem pe-ai noştri regi.

Ne zac cuvintele-n privire,
ne mor zvâcnirile-n avânt,

[...] Citeşte tot

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai responsabili

E vremea schimbărilor, frate române
Răbdarea-i pe sfârşite, doar lupta ne rămâne
Să-nlăturăm toţi viermii paraziţi ai ţării
Ce-au sărăcit poporul şi ne-au făcut mizerii

Corupţia perfida, ucide tineretul
Că viermilor le place luxul şi bănetul
Şi-s mulţi pe trupul ţării şi tot mai nesătui
Devine tot mai greu, cu ei ca să te pui.

Au un tupeu de vierme, lipsiţi de conştiinţă
N-au nici un Dumnezeu, sunt fără de credinţă
Demnitari de frunte, în care am crezut
Au stors a noastră ţară cum nu s-a mai văzut

Formând partide frate, viermii au prins putere
De la an la au tot mai multă avere
Şi c-o nesimţire de vierme parazit
Poporul în câţiva ani, jalnic a sărăcit

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Popa (8 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boul lui Israel... şi al Bisericii

(Cartea Exod cap.32)

Ştim c-atunci când s-a dat Legea, Moise-a mai întârziat,
iar poporul jos în vale, aşteptând, s-a agitat.
Şi pentru că ei, în inimi, se aflau tot în Egipt,
au schimbat pe Domnul slavei pentru-un bou de ei cioplit.
Să mai fie vreo mirare că după ce-au lepădat
oxigenul fericirii, chin şi zbucium i-a mâncat?
Cine le-a promis lor ţara? Boul din metal forjat?
Şi care le-a fost urmarea când la bou s-au închinat?
Ăsta este-ntreg motivul pentru care niciodată
n-au ajuns să stăpânească ţara câtă le-a fost dată.

Să vorbim de noi acuma. Domnul spune în Cuvânt
că putem trăi în pace neştirbită pe pământ.
Însă vai, câţi sunt aceia dintre noi care pot spune
că se bucură de pacea cerului aici în lume?
Ne mai spune-apoi Scriptura că-n Hristos ne este dată
permanenta bucurie şi o viaţă-mbelşugată.
Însă când privim în practic, câtă bucurie oare

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chevrolet

Era-ntr-o zi cu soare cald,
Treceam pe-o stradă mare,
Până-ntr-un colţ de bulevard,
Lângă-un hotel destul de-nalt,
Era o staţie de parcare.

Mă oprii în loc pentr-un moment,
Ce-o fi acolo oare?
S-a întâmplat vre-un accident?
E plin de oameni mici şi mari
Pe trotuare.

Mă duc să văd al lor secret,
Ştiţi, firea-i curioasă;
Dar ce credeţi?... un Chevrolet,
Un taxi foarte elegant,
O maşină frumoasă.

Ce să vă spun, era frumos,
O maşină luxoasă,

[...] Citeşte tot

poezie de Veronica Buliga (12 noiembrie 2011)
Adăugat de Veronica Buliga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţie de istorie

Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram
Că sunt Om, că am o Ţară şi o Limbă şi un Neam
Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moşii mei
Că din ei răsare pâinea şi prin mine trăiesc ei
Valuri tulburi de uitare peste morţii mei se-aşează
Limba nu ne mai e limbă, ţara nu mai este trează
Azi ne-nvaţă imbecilii intereselor perfide
Cum să ne uităm eroii şi să venerăm partide
Cum să cântărim istoria şi s-o vindem pe bucăţi
Cum să facem Mall-uri, vile, scoţând piatra din cetăţi
Pe Vlad Ţepeş cum să-l facem personaj de film de groază
Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează
Ne învaţă idioţii că Bălcescu a fost laş
Si că Decebal batrânul a fost un sinucigaş
Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii
Nesimţiţi cât să-şi permită a ne ponegri eroii?
Nişte dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate
Si ni le aruncă-n faţă ca pe legi adevărate
Bieţi defăimători de stirpe, lacomi si periculoşi
Ce-am fi noi fără istorie? Ce-ar fi ei fără strămoşi?

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Pietreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm

Dedicat lui Karl Kraus

E o lumină pe care vântul a stins-o.
E o carafă păgână pe care după amiaza o părăseşte un beţiv.
E o podgorie arsă şi neagră cu găuri plină de păianjeni.
E o încăpere pe care cu lapte au văruit-o.
Nebunul a murit. E o insulă în Caraibe
Spre a primi Zeul-Soare. Se bat tobele.
Bărbaţii pornesc un dans războinic.
Femeile îşi leagănă şoldurile prin liane şi flori de foc
Când marea cântă. O, paradisul nostru pierdut.

Nimfele au părăsit pădurile aurii.
Pe străin îl înmormântează. Atunci se ridică o ploaie de lumini.
Amiaza adoarme pe asfaltul încins.
Într-o curte sunt fetiţe cu rochiţe jalnic de jerpelite!
Sunt camere pline de acorduri şi sonate.
Sunt umbre ce-n faţa unei oglinzi se-mbrăţişează.
La geamul spitalului se încălzesc reconvalescenţii.
Pe canal un vapor cu aburi duce sângeroase molime în sus.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă Mamei Românii pentru mult iubiţii fii

În cotloane insalubre, trişti, filozofăm şi plângem,
Către cer, ameninţare, pumnul împietrit îl strângem.
Risipirea nefiinţei, azi în fiinţă se-ntrupează
Şi ne pierdem în uitare... În regres se progresează.
Plâns de lacrimă acidă spală rănile murdare,
Umbre de furtuni nocive vin mai ameninţătoare.
Trec îngenunchiaţi strămoşii, în mormânt vuiesc şi urlă.
Ura-n noi se risipeşte... Iar sunt semne de furtună.

În cotloane insalubre, trişti, filozofăm şi plângem...
Prin analfabetizare, unde oare-o să ajungem?!
Frângeţi ramurile vieţii prin sortita sărăcie
Şi lăsaţi înlăcrimată veşnic, maica Românie...
Întunericul se-afundă-n suflet şi cu mucegai
E pavată calea vieţii... Lungă-i calea către Rai!
Am primit promisiunea de-a ne fi mai bine, dar
Se tot minte, se tot fură şi speranţa e-n zadar.

Către cer, ameninţare, pumnul împietrit îl strângem,
Risipiţi printre dosare, sfânt şi drept, oftăm şi plângem.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărat şi proletar

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua pintre fereşti murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.

Ah! - zise unul - spuneţi că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
Murdară este raze-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.

Spuneţi-mi ce-i dreptatea? - Ce-i tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.

Unii plini de plăcere petrec a lar viaţă,
Trec zilele voioase şi orele surâd.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu numai gloata, Doamne, ci şi eu

Când citeşti atent Scriptura şi te laşi pe gânduri dus,
din dorinţa de-a pătrunde înţelesu-n rânduri pus,
Rătăcind printre mistere, câteodată apelezi
la repere pământene, încercând ce-i scris, să vezi.
Să luăm, ca de exemplu, din Ioan un mic citat,
care însă te-ameţeşte cât de-ntins e şi bogat.
Spune Ioan că de s-ar scrie tot ce Domnul a lucrat
când S-a-nveşmântat în carne să ne scape de păcat,
N-ar cuprinde nici pământul, cât e el de-ntins şi lat,
cărţile-n care s-ar scrie ce-a făcut El şi ce-a dat.
Cugetam cu ani în urmă la versetul cu pricina,
când goneam în miez de noapte înspre casă cu maşina.
... să pui carte lângă carte... şi volum lângă volum,
până umpli casa, podul, tinda, curtea până-n drum...
... să umpli apoi şi strada şi pe-a ta şi celelalte,
tot oraşu-n care stai şi pe cele-nvecinate...
Asta-nseamnă că mulţimea ajutată de Isus
umplea tot Ierusalimul, ţara-ntreagă-n jos şi-n sus.
N-a rămas cămin în care darul bunătăţii Sale
să nu fi intrat să-aducă izbăviri de chin şi jale...

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!