Poezii despre peisaje și viață, pagina 3
Vedea cu ochiul
acela scos o pisică care încerca
să dea viață acelui peisaj lunar
la un geam chicotea o dungă
de lumină ca speranța unui mort
îmbălsămat după o rețetă străveche
un cititor rumega un rest
de carte ce mirosea a mucegai
continua să zâmbească și
se simțea bine fără nici un dinte
în gura ce păstra atâtea secrete
luna se strâmba într-o cratiță
abandonată lângă un brad ras
de rășină împotriva voinței lui
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ilustrații
fundamentez altarul pe iubirea divină
consolidez relații cu îngeri cu sfinții
în ceruri mă așteaptă superba lumină
ca să-mi întregească puterile minții.
îmi apăr credința de abis de tenebre
rugăciuni asociez cu lumânări aprinse
fiori de mulțumire circulă prin vertebre
fericirea si extazul sunt daruri admise.
trăiesc în sânul vieții contemplu ilustrații
peisaje de vrajă se strecoară-n retină
mi se umple sufletul cu dragi revelații
vesel timpul mă răsfață ca pe o regină.
în univers poetic am cucerit noi spații
mereu sunt inspirată de steaua mea calină.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În armonii plenare
trăiesc pe o frecvență cu lumina astrală
în zona de cunoaștere găsesc numai iubire
un lac plin cu nuferi, o grădină florală
cu ochi de copil mirări port în privire.
mereu mă las cuprinsă de miracolul vieții
de peisaje cu codrii care îmbracă munți
vântul se joacă-n arborii cu zorii dimineții
secunde plenare suav mângâie frunți.
natura îmi crează în suflet un tezaur
de splendori pe care le port cu mândrie
sunt copilul vieții am crescut un faur
din ample admirații compun o simfonie.
gust din seva infinitului cu arome de laur
mă-nclin în fața gliei - leagăn de armonie.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis de iarnă
E frumos să stai iarna afară
Când vezi că a nins iară,
Stai lângă brazi și privești
Cum un peisaj de vis gândești.
Mă gândesc la copilaria mea mamă,
Mi-ai fost alături ca o comoară.
La fel pe tata il zăresc,
Dar acum e un înger ceresc.
Aș vrea să fiu în locuri multe
Și-mi vin în gând lucruri mărunte.
Viața mea a fost cu-n rost
Și la tot ceea ce-a fost,
Copii în viață ce-am avut
Mi-au fost dragi și mi-au plăcut.
I-am învățat tot ce-i frumos,
Să fie-n viață de folos.
Acum la nepoți mă gândesc
Că am unul și-l iubesc.
Aș vrea mult să am parte
Acum de sărbători, de sănătate,
[...] Citește tot
poezie de Eugenia Calancea (3 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veghea
Veghea turtită țara, în instabilitate,
O sumbră agitațiune, pândită-n față-n spate,
Ne îmbătam cu ode, virginul ochi surâde,
Din ceas dedus, constrânsă, ne-alege soarta gâde,
Meduzele se plimbă pe ceruri fără ploaie,
Chiar de nu merge, omul, nu-ngheață, nu se-ndoaie,
Pe encefal nu-s pete, peisajul e lunar,
Astfel trecură anii, trăim în lupanar,
Pe crengi de gâturi unse, alunecă furnica,
Muncește din vechime, n-a adunat nemica.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri
gânduri mutilate se-nvârt rotund
cioplindu-ne starea de lumină,
deznădejdea oprește timpul în loc,
de pe marginea lui bucuriile cad,
speranța e plecată în larg,
visurile sunt amorțite.
o zbatere violentă a săgetat spațiul,
nevăzutul atacă și altarul,
se numără morții,
zilele ne sunt furate,
aerul frământă vești triste
un peisaj cu umbre ne acoperă treptat,
schimbând mersul vieții.
planeta devine o schiță făcută de un robot,
pe care încă merg oameni.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia
poem de îmbrățișare a aurei fierbinte
a lumii de noi doar intuite
-izvor veșnic în ape arteziene și cristaline-
în care se scaldă zimbrii de foc,
zimbrii albi, himerici ai lui Dumnezeu
hrăniți cu mieji de stele și cu foc
și codrii de lună, alergați de zeu,
ce scapără din copite aurore marine
înghițite de zmeoaice pe coline,
poem pentru zboruri de păsări uriașe
cu pliscul sonor pe nume inventate,
ale căror triluri chemau veșnicia
și viața fără de moarte
poemul delirului și plânsului apoteotic
al slăvii și al deznădejdii fără hotare
al nefericiților în iubire pentru care lumea
absolută e o carte cu peisaje suave, amăgitoare
cu întrebări și răspunsuri ale ființei,
ca o chemare veșnică de negăsire.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Destăinuire
Trec anii, cu o grabă cam suspectă,
În urma mea troiene mari clădesc,
Peisaje, chipuri, fapte-ngrămădesc
Ca-ntr-un bazar ce nimeni nu-l respectă...
În nopți insomnioase regăsesc
Aievea, clar, în ordine perfectă,
Trăiri din anii buni care reflectă
Bilanțul din periplul meu lumesc
Copilăria veșnica ispită
Icoanele părinților zâmbind
Și tinerețea-n visuri risipită...
Muncind stăruitor, greșind, iubind,
Grijind copii cu draga hărăzită...
Prin cartea vieții recitesc cu jind!
sonet de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și realitatea visează
Să-mi fie cu iertare,
Că te-am visat doar jumătate,
Am nevoie de o lungă hibernare,
Să ajung imaginea din realitate,
Ca de sticlă-s acei doi picuri,
Care stau și se privesc,
Și-au dat și foc la scuturi,
Nu știu de visează sau trăiesc.
Nici munți, dealuri ori câmpii,
Sau chiar și marea-nvălurată,
Nu te ajută să descrii,
Peisaje dintr-o cameră întunecată.
Este poate cazul singular,
Când visu-i gelos pe realitate,
Căci el are rolul de coșmar,
Când realitatea visează departe.
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (4 noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecând frontiera
Stau cu spatele către motor și urmăresc
peisajul trecându-mi pe sub ochi.
Cred că știu unde merg și cred că am
câte ceva de spus în această privință.
Mai cred că aceasta a fost o țară
a oamenilor din smârcuri, a dezertorilor ajunși bandiții frontierei,
a stogurilor de fân și a acoperișurilor incendiate în bezna nopții, scânteind
pe hornurile căzute, pe săbiile roșii.
Mă gândesc la viețile
care încercau să-și împlinească destinul prin ierburile uscate.
Acum, care e diferența?
Stau cu spatele întors spre viitor, veghind
cum se scurge timpul departe în trecut. Stau, inexorabil
târât prin Controversatele Ținuturi ale istoriei, ascultând
blestemele, țipetele înăbușite,
căderea acoperișurilor
prin întunericul deplorabil.
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre peisaje și viață, adresa este: