Poezii despre peisaje și viață
poezii despre peisaje și viață.
... iubito bună dimineața ce zi frumoasă-i azi afară
ce soare cald respiră viață ce liniște se înfioară
ce frunze cad în toamna lină cât aur galben în peisaje
ce dezgolesc ba o tulpină ba bust de fată de corsage...
catren de Iurie Osoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pictură
se poate trăi foarte bine
în statul peisajelor
iubind grădini umplute cu vopsea
născând naturi moarte cu flori și farfurii
durerea încape în portocala tăiată
iar înțelepciunea în trandafirul
care nu mai are putere să-și ridice capul
poezie de Antonina Sebesta, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Ana Năgăra
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul de la miezul nopții
Cum poate un om scăpa de amărăciunea și de regretele vieții?
Care-i limita solitarei mele dureri?
Într-un vis mă întorc în ținutul natal.
Trezit, șterg două lacrimi.
Acum cine va urca-n cele două turnuri?
Rememorez acele peisaje clare ale toamnei.
Evenimentele de demult și-au pierdut înțelesul,
Ele se evaporă ca într-un vis.
poezie de Li Yu, 937- 978, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Octombrie
Octombrie a ajuns
aproape de final, tăcut, ușor
și pe vârful piciorului.
Aducând multă culoare în peisaje,
miros de crizanteme, ploaie
și lumină senină în asfințit.
Octombrie este mirosul de ceață,
de recoltă bogată în legume, fructe,
și de frunze colorate în mii de culori.
Asta îmi încălzește inima....
Simplitatea e farmecul vieții.
poezie de Eugenia Calancea (23 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peisaj de iarnă...
Vin de-ngheață
geruri grele
vremuri rele
se arată
zile reci
și nopți senine
copaci seci...
de stele pline
bolți-nmărmurite
-n ceață...
Vin de-ngheață
și omeți
până-n pomeți
o natură-nfrigurată
îmbătrânită
și albită
pe la tâmple
multe stau
să nu se-ntâmple...
Restul stropilor
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Gurău (7 ianuarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Floarea soarelui
Ma-ntorc acum spre viitor cu fața.
Lumina lui îmi trece-adânc prin pleoape.
Și oamenii îmi sunt și mai aproape
Și parcă m-a luat de mână, viața.
Eu secolului meu i-aud povața;
Spre el vin milioane să se-adape,
Strălucitor ca fața unei ape
Când soarele răsare, dimineața.
Ca peste șesuri aurii de grâne
Văd zarea largă-a zilelor de mâne
Și peisajul lumii viitoare.
Mai tare-mi bate inima în piept!
Spre viitor tot sufletu-i îndrept,
Mereu, ca floarea-soarelui, spre soare.
sonet de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peisaj
Au început să mișune, poznașe,
Pentru șoferi grăbiți, mineri sau clerici,
Indicatoare noi, în vechi orașe:
«Atenție sporită! Trec biserici!»
Cu lanț încinse, trase c-o tânjală,
Alunecă, melci pașnici, pe butuci
Și sfinții nevrozați, pe tencuială,
Își fac cu limba nevăzute cruci.
În fața lor, se cască o distanță
Imensă, presărată cu nevoi,
Când secole-am trăit în transhumanță
Acum plimbăm biserici: n-avem oi!
Și ca un miel, care-a rămas de turmă,
Clopotnița dispare fără urmă.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viață la borcan (conservatorism)
Peste-acest borcan
am suflat înțelepciune
într-o piatră în formă de școală,
am pus cu mâinile mele o casă,
pomi mulți am sădit
și tot în piatră i-am regăsit.
Vă văd și pe voi, trei pietre tari
cum v-ar spune bunica!
Și pentru ca peisajul să fie complet
am ornat totul cu cărți,
pietricelele acelea viu colorate
care înfrumusețează școala, casa și copiii.
Acum ciugulesc boabe de nisip
cu care fixez în timp pietrele, pietricelele
punându-le în valoare.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
În munte
Să stăm în munte și să fie seară,
să ne străbată aer ca de templu,
pe-un peisaj de verde să contemplu
întunecimea ta elementară,
să-mi fie foame și să-mi fie sete,
să-ți fie cald, să-ți fie sănătate,
să stăm în munte, să vorbim de toate,
pe relieful tragicei planete
și să plecăm aproape-n somn din viață
pe-un drum fără lumină, peste munte,
să-mi coși cu tine aripile frânte,
sângele tău să-mi fie fir și ață.
Și eu să cad când stelele-ncep să cânte
urlând de dor în umbra ta măreață.
sonet de Adrian Păunescu
Adăugat de Monica Mirea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peisaj
Privesc cu rezerve
Departe în zare
Și iată discrepanța
Insurmontabilă
Oameni infimi
Pe o planetă pitică
Și peste tot
Universul fără margini
Și în jur nimic viu
Nici urmă de viață
Numai eter
Total relativ
Și pete de lumină
Sau nori stranii
Din praf de stele
poezie de David Boia (12 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre peisaje și viață, adresa este: