Poezii despre realitate și religie, pagina 3
Ascultă-ți inima...
Viața ce o trăim în realitate
Nu este o regie de vise realizate
Înainte de tot și toate
Să oferim bunătate
Fii sigur că vei avea parte
De ale tale fapte
Și până la moarte
Să crezi în Divinitate
Ne dorim și iubim
Prea mult... dar nu se poate
Vorbim și făptuim
Prea puțin... dar se poate
Visăm în fiecare noapte
Și ne trezim cu priviri încețoșate
Ne uităm unul la altul de aproape
Și uităm să fim buni... suntem departe
[...] Citește tot
poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alibi
cineva sângerează în mine
dimineața
la amiază și seara
nimănui nu-i pasă
evadarea în afara dimensiunii
ar fi un alibi
o realitate care
erodează timpul
într-o viață fără duminici și
fără niciun Dumnezeu
schimbarea nu ar fi observată de nimeni
doar lumina ar exersa ivirea
între două începuturi
totuși
în ziua a șaptea
mă voi odihni
apoi
voi mângâia ceea ce voi lăsa în urmă
apa
pietrele
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori e frumos
dincolo de margine începe hăul
n-ai nevoie să pornești spre el
nici eu nu te îndemn
lumea noastră e dincoace
răzbate cu greu prin straturile cunoașterii
și tot rămâne în urmă
ruptă de realitate
se deschid porți închise cu zăvoare nevăzute
tot ce știm se constată relativ
viața n-are control
nepăsarea este mare
totul se-nvârte în jurul avuției
și ea se dobândește de la cei săraci cu duhul
uneori e frumos
fiecare își are steaua și Dumnezeul său
pe care le invocă mai des ori mai rar
le așează în suflet
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu pleca
Te-am purtat prin amintire
Înainte să te știu
Și tu m-ai născut Iubire,
Veșnicie să îți fiu.
M-ai dorit de sub izvoare
O răcoare pentru buză,
Iar din negura ce doare
Eu mi te-am visat o muză.
Ți-ai făcut din mine raiul
Peste care să domnești
Și eu învățat-am graiul
Doar prin tine, cum iubești.
Tu mi-ai scris eternitatea,
Dăruindu-mi-te Cer
Și eu vin cu realitatea
Să ne fim o rimă, sper...
[...] Citește tot
poezie de Vali Iurașcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
din când în când construcția adevărului
e o biserică incomodă,
se poate muta pe șine
undeva mai în spatele blocurilor din bca organic
pentru că, să recunoaștem,
iubim scenariile noastre necăsătorite,
un fel de minciuni pasagere din țările calde,
atât de răsfățate în conturi de straniu,
încât
realitatea e doar un capriciu,
dar rar.
și mai ales cui îi servește o religie 3D previzibilă
care numără mătănii și pomelnice obiective?
starea noastră civilă nu primește primul ajutor
de la dumnezei de carne
și de aceea
nu ne închinăm decât cu mâinile stângi
ale fumului de țigară
într-o rugăciune contre jour
[...] Citește tot
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să dăm!
Să dăm cu-adevărul piept
Și cu piciorul în minciună
Să ne "nălțăm sufletul drept
Neîmpovărat de ranchiună,
Să frângem tot ce trebuie frânt
Și să zidim din nou altare
Pe care trupul nostru, sfânt,
Să ardă-n evanghelizare
Și fericirea noastră fie,
Făcând pe alții fericiți,
Un rod sădit pentru vecie
Și-udat cu lacrime fierbinți.
Să fim ce Domnul vrea să fim
Și strălucind de puritate,
Murind în sine, să trăim
A Evangheliei realitate.
[...] Citește tot
poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Cătălin Dunca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflet uitat
Oh, tu, omule muritor
Bate vântul în al tău suflet
Te-ai născut într-un ogor
Trupesc, în propriul portret
Te visezi pe pășuni îndepărtate
Căci amețitor e valul care vine
Cu pașii tăi, urmele devin realitate
Dar uiți, ce lași în spate...
Sincer, chiar nu-ți este dor?
Să devii copilul de odinioară
Ca prin sunete de cor..
Inocența ta, nu o lasă să moară...
Te munceșți, imperial necesar
Aspiri la un trai mai bun
[...] Citește tot
poezie de Vlad Milon (19 august 2020)
Adăugat de Vlad Milon
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câteodată ciupesc ca un bădăran răsăritul
iar zările se cutremură
ca și cum un dement frumos
scăpat de realitate dintr-o divină eroare
lovește timpanul cu un baros de potcovar
cum bat uneori fluturii aerul ritmat
înainte de polenizarea albă
a unei flori de colț
mă întind apoi obosit
peste orizont
ca un uriaș nesăbuit
adun un pic de rouă
înainte de orice risipire
ca pe o dovadă că până și dumnezeu plânge
de atâta lipsă de dumnezeu
oricum eu nu am știut niciodată măsura
prin care un curcubeu răstingnit pe o harfă
ar putea cânta precum o privighetoare
care îngână o poezie
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Memoria unei gropi vechi
Tata, deja precaut, când am ajuns la cimitir
o zbughise din cvadrigă și s-a ascuns în cavou.
Iar eu cu fulgii de zăpadă urmăream pălmașilor truda,
cum săpau o groapă nouă într-una veche
asudați lângă biserică, la poalele muntelui Iuda.
Apoi, la flacăra unui foc mic toți curioși
am întrebat groapa veche dacă viața,
cum se spune, este de la moarte un împrumut.
Dacă dispari definitiv când trupul rece
ți se coboară pe funii între pereții de lut.
Dar ea nici n-a apucat bine să ne răspundă
că zidul de fier ce ne-mpinge din urmă
(care și el în realitate se mișcă viu)
s-a consultat cu oasele bătrâne din sicriu.
Iar ele (dându-se de trei ori peste cap) au murmurat:
"Taine cu mult mai mari și mai fără de răspuns
ne așteaptă, când sufletul se desparte de trup
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Izbășescu din Melodrama realului (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
În inima nopții
Îngerul te conduce în inima nopții
Prin puterea unui singur cuvânt, pe care
Nu-l mai poți ignora, fiindcă este mai tare
Decât orice argument contradictoriu și
Prin acceptare, te lași purtat de Dumnezeu
Într-un loc al întâlnirii, unde conflictul
Veșnic, dintre om și Creator, dintre oameni,
Va ajunge la un fericit deznodământ,
Din inima nopții spre o realitate
Nouă, surprinzătoare... Dar iată, că mulți sunt
Chemați, dar puțini aleși, se lasă-ntimidați,
Renunță, se rătăcesc și cad din iubire,
Astfel nu mai pot ajunge la împlinire,
Și acuză pe Dumnezeu de mizantropie.
poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre realitate și religie, adresa este: