Poezii despre sfârșitul lumii, pagina 3
Iubirea este un lup fămând
aș putea să învăț să visez
dacă nu mi-aș înghesui
singurătatea în cochilia unui melc,
am uneori cu mine sufletul
când nu-l las într-o carte
precum aș păstra o floare
un zâmbet sau chiar un fluture,
în timp ce le sărut,
femeile mele ce-și pierd cerceii în iarbă
spun că iubirea este o iluzie,
strada va păstra
exponate de la sfârșitul lumii
în care iubirea neîmplinită
va fi ca de lup flămând
știu că suferind
îmbrățișările reci
îmi vor pregăti așternutul iernilor ce vor veni.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aproape normal
O vară după două primăveri,
Mâine am fosat ceva mai bun ca ieri,
Înfloresc trandafiri prin savarine,
Prevestesc cobele numai de bine,
Pânze freatice zboară prin văzduh,
Guralivii tac grele vorbe de duh,
Cioclii moșesc venirea pe lume,
Iar botezații nu mai au nume,
Cojile sunt învelite în miez,
De foame tot natul este obez,
Se ridică laptele pe smântână,
Sunt patru duminici în săptămână,
Este înaltă cresta genunii,
Se văd ambele fețe-ale lunii,
Sfârșitul lumii e doar amintire,
Amin, amin, veșnica-mi pomenire!
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiecare cu povestea sa...
nu știu cât pot fi de folos
dacă împart sfârșitul lumii
în două
păsările de cer
apa de matcă
iarba de pământ și
oamenii de visele lor
sunt prea îndrăgostit de viață
ca să pot face asta
dar
nici nu vreau să dau
nimănui socoteală
și mai mult decât atât
cine a iubit va mai iubi
iar povestea oamenilor va
începe întotdeauna
cu a fost odată...
nu știu cât pot să vă mai fiu de folos
timpul mi s-a topit printre oase
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
De mână cu Dumnezeu
Pornesc, la pas, cu vântul de o mână,
Prin toamna parfumată, arămie;
Pe urma unei frunze ce îngână
Solfegiul trist, și simt miros de brumă
Și-un anotimp ce astăzi va să vie.
Pornesc la drum îngândurat, de parcă-
Îi sfârșitul lumii; lupta e pierdută!
Dar, văd pe mare,-'n-minunata barcă,
Pe Cel ce totul poate să întoarcă.
Din brațul Lui am scutul și-o redută!
Pornesc la drum cu barca și Luntrașul
Pe mări adânci și-ades învolburate;
Pe mantia de - albastru văd locașul
În care-mi voi zidi pe veci sălașul
Cu binecuvântări nemăsurate.
poezie de Florina Emilia Pîncotan din De mână cu El (2021)
Adăugat de Florina Emilia Pîncotan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lipsa de imaginație a bebelușilor Alfa
Sfârșitul lumii nu va fi nu va fi
o joacă schingiuită de copii va fi
o mare bucurie și o mare durere
va fi cum în luna de pelin sau miere
va fi un circ va fi o operetă
va fi un nod în gât o iute giruetă
va fi o antilopă va fi un ghepard
va fi și un picior în piept de gard
(?!)
vor fi și minunate ceruri și câmpii
va fi și sărutare și mustrare
va fi împodobită-ntreaga zare
va fi gând mort și gânduri vii
va fi înmiresmată, ah, ultima suflare
dar nu va fi, desigur nu va fi
o joacă static aranjată în cutii
o joacă intonată astăzi de copii!
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
...și va fi dragoste
stau pe genunchi și-i spun lui Dumnezeu
că o să plec
respir sacadat
uneori
mă întorc în timp și mă ascult
spun în gând Tatăl nostru
sperând că-n următoarea clipă
voi fi altfel
mai mult decât atât
voi ști unde se tot duc oamenii
în pământul de sub pământ
sau în cerul de sub cer
voi ști sensul multor lucruri
pe care cu bună știință
le-am ignorat
voi împărți sfârșitul lumii
în cioburi
câte unul pentru fiecare
nu voi fi trist
din lumea mea se va naște
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un cântec la sfârșitul lumii
În ziua-n care vine sfârșitul lumii
O albină zboară-n jurul unei flori de trifoi,
Un pescar repară năvodul încă ud.
Delfinii fericiți fac salturi în mare,
Puii de vrabie aleargă printre stropii unui havuz
Și șarpele are solzi aurii, așa cum trebuie să aibă.
În ziua-n care vine sfârșitul lumii
Femei sub umbrele traversează pajiștea,
Un bețivan moțăie sub copac,
Precupeții strigă pe stradă
Și-o iolă cu vela galbenă se-apropie de insulă,
În aer mai întârzie acordurile unei viori
Pentru a se pierde apoi într-o noapte înstelată.
Și-acei care-așteaptă fulgere și tunete
Sunt dezamăgiți.
Și-acei care-așteaptă semnele și trompetele arhanghelilor
Nu cred că așa ceva se-întâmplă-acum.
Atâta vreme cât soarele și luna sunt deasupra,
[...] Citește tot
poezie de Czeslaw Milosz,1911-2004, laureat al premiului Nob, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiecare cu povestea sa...
nu știu cât pot fi de folos
dacă împart sfârșitul lumii
în două
nu știu dacă pot separa
păsările de cer
apa de matcă
iarba de pământ și
oamenii de visele lor
sunt prea îndrăgostit de viață
ca să pot face asta
dar
nici nu vreau să dau
nimănui socoteală
și mai mult decât atât
cine a iubit va mai iubi
iar povestea oamenilor va
începe întotdeauna
cu a fost odată...
nu știu cât pot să vă mai fiu de folos
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Perfecta răzbunare
Am primit ieri telefon de la fii-mea
Știu ce fac, zice ea entuziasta
Te fac cenușă și te plantez
Și o sa crești un copac
Pesemne e la vârsta când începi sa accepți moartea
Îmi aduc aminte când moartea tatălui meu
Pentru mine era sfârșitul lumii
Plecam în munții, departe de oameni
Într-o peșteră
Bineînțeles ca nu s-a întâmplat asa
Cetatea m-a înlănțuit de zidurile ei
De griul ei iernatic
Moartea tatălui a fost doar o temporara surzenie
Ma bucur ca voi deveni un copac
Fii-mea ma va face cenușă
Cenușă se va transforma într-un copac
Și eu o voi bate la cap cu foșnetul frunzelor mele
poezie de Iulia Gherghei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșitul lumii?
Păsările cerului
S-au rărit și au răgușit.
Apele, în furia lor nebună
Rup totul în cale,
Și furia cerului s-a dezlănțuit.
Hainele vii ale naturii,
Pe nesimțite,
Își schimbă culoarea în gri.
Soarele nemulțumit topește
Minți sclipitoare,
Răutatea e în floare,
Poluări alese
Oamenii au îmbolnăvit.
Limbile amestecate
Nu se mai înțeleg,
Chiar și animalele au înnebunit.
Ce e cu tine, lume?
Te-apropii de sfărșit?
Doamne! Ne-ai dat viață
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (19 iunie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre sfârșitul lumii, adresa este: