genialitate şi religie

Anotimpul absolut

Uliţe strâmte, case fumurii, colindători şi preoţi
sclipind de ţuică bătrână şi gustări de cozonac înecăcioase,
eu, igrasios, cu tensiunea redusă la zero, în pragul
unei idei de geniu care întârzie,
iubiri apuse, esenţiale, bântuind lepros ca nişte cerşetoare
mincinoase şi tinere, cu fardurile înmuiate de ceaţă,
îngustimile oarbe, muchiile primitoare de spută fertilă,
aceiaşi poştaşi bizari, cu scrisorile lor de pe front,
şi chiar nevrând, şi chiar nechemată,
febra acestui nou început patologic, copilărindu-se
sinucigaş de-a naşterea precum cu o sticlă
cu cap de mort,
în care esenţa trecutului şi-a pierdut orice miros.

Acesta e singurul meu anotimp de moarte şi de viaţă.

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt doar trubadur al Cerului albastru

Invidioşi, aezii citesc pe-ascuns ce scriu
Şi şi-ar dori să-mi sune cuvântul în pustiu,
Dar nici nu ştiu confraţii c-acesta-i visul meu,
Să fiu botezătorul de verb prin Dumnezeu

Ce spune, ca Ioan, că-s doar trimis în lume
S-anunţ că nu sunt eu, ci este un alt nume
Poetu-n care însuşi chiar Domnul e-ntrupat
Şi care-n Poezie va fi crucificat,

Spre a-nvia apoi, a treia zi din moarte,
Ca geniu nemurit de lume într-o carte...
Deci, har nu am prieteni şi nici nu sunt ales
De Cer să fiu un geniu, sau spus de un eres,

Astfel încât din Cer nu vin ca geniu care
Vă poate eclipsa printr-o crucificare,
Doar voi veţi străluci pe-al Poeziei astru,
Eu sunt doar trubadur al Cerului albastru!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu de moarte mă tem, nici de veşnicia ei,
Noţiuni anemic despre un fenomen necunoscut,
Suntem nişte ignoranţi, ca şi acum zece mii de ani,
Ca şi căţelul, pisica şi calul, porcul,
Poeţii sunt singurii exploratori în nefiinţă,
Frazele cad greu ca fructele lui Baudelaire,
Păsările frumoase au fost cândva şopârle,
Şopârla se trage din dinozauri, ca şi miniştrii analfabeţi
Din ciobanii Mioriţei, fiecare eveniment copiază gafele din alţi ani,
Femeia este de vină, ea naşte frumoşi, ticăloşi, sfinţi şi înţelepţi,
Ar trebui trecut la clonarea lui Einstein şi altor genii,
Sexul e liber ca oricare sport, propun o olimpiadă de sex,
Iar medicii să se ocupe de clonări,
oricum nu sunt buni la nimic altceva,
ca şi preoţii, te ascultă şi te trimit la Dumnezeu,
care este de fapt însăşi credinţa noastră,
oameni suntem, trebuie să credem în ceva abstract,
necunoscut, puternic, că altfel ne plângem de moartea părinţilor.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana Comnena

În prologul Alexiadei,*
Ana Comnena îşi deplânge soarta de văduvă.

Sufletul ei e ameţitt. "Şi râuri
de lacrimi," spune ea "îmi umplu
ochii... Vai de valurile" din viaţa ei,
"vai de-atâta revoltă." Durerea o arde
"până la oase, până la măduvă şi până la sfâşierea sufletului."

Dar se pare că altul e adevărul, această femeie ambiţioasă
a avut o singură mare durere;
grecoaica trufaşă a avut doar o dorinţă pătimaşă
(deşi ea nu va recunoaşte asta) pe care n-a reuşit,
în ciuda tuturor dexterităţilor ei, să şi-o îndeplinească,
aceea de-a ajunge Împărăteasă; împărăţia i-a fost luată
aproape din mână de insolentul Ioan.

* Alexiada – valoroasă operă istorică scrisă de Ana Comnena, 1083 – 1153, una din personalităţile absolut de marcă ale secolului al XII lea, fiica împăratului bizantin Alexios Comnen.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cuiul dintre tasuri

(trioset)

ca un curcan mă-nfoi că sunt român,
că nu sunt nevoit să crâşc din dinţi...
de-atâţea candidaţi s-ajungă preşedinţi,
ca un curcan mă-nfoi că sunt român.

precum am fost mereu, tot optimist rămân
în raiul fals al celor prea cuminţi...
că nu sunt nevoit să crâşc din dinţi,
ca un curcan mă-nfoi că sunt român

dar, ar fi o treabă genială,
prilejul e-un real suport,
ca să echilibrăm balanţa comercială,

zic eu, să importăm doar unu pentru noi,
pe-ai noştri să-i dăm la export
că, poate, poate, scăpăm de nevoi...

sonet de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, lui

Pălesc sub raza de "luceafăr"
Că "atât de fragedă" mi-e rimă.
Când geniul tău reînviu... deprimă
"Speranţa" ce-o păstrez treaz, teafăr.

"De ce nu-mi vii?", clipă de clipă,
Că oricum o zi voi fi alături;
Şi-n "revedere", trist să-mi lături...
"Ce e amorul" să înfiripă!

"Să nu te duci" iar, în uitare
Şi "o, rămâi" în astă lume!
"De-or trece anii", doar fi nume
"Poet" şi "glosă"... O încântare!

"Şi dacă" peste "vârfuri" zbori
Cu "somnoroase păsărele",
Să-mi laşi un semn de cuib, în stele;
"La steaua" printre albastre flori!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul rotirii

Vă puneţi întrebări ca mine;
De ce cu toţii ne-nvârtim?
De ce nu ştim cât o să fim?
Cât va dura ce-i rău sau bine?

Vă detaşaţi de trai banal;
Vă daţi din timp să fiţi un geniu?
Credeţi în trai peste mileniu?
Vă desfătaţi de-un cer astral?

Vă credeţi parte din rotire;
Priviţi planete, galaxii?
Aveţi la vise garanţii?
Cunoaşteţi ce aveţi menire?

Sunteţi ca mine o-ntâmplare;
Ce-aţi face, nu de voi depinde?!?
Ştiţi tot ce-ascuns vi se pretinde?
La Dumnezeu cereţi favoare?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ci-n stea...

Cinste strămoşilor noştrii, cinste strămoşilor daci,
De la floarea vieţii cinste şi până la ultimul baci,
De la primul bob de viaţa, până la ultimul rege,
De la începutul lumii... cred că se subînţelege!

Sper c-o să vă ţinem minte, alte zeci de generaţii,
Sper să vă urmăm exemplul şi să vă intrăm în graţii,
Că aşa va fi, eu sper, da', sper că nu sperăm degeaba,
Trebuiesc munci lămurite, cam aşa stă acu' treaba...

Nu se mai cunoşte cinstea, ne-a furat-o-n timp guvernul,
Ne-a făcut să suprapunem, paradisul cu infernul,
Dar nu-i bai, cu toate-acestea, eu am să-mi cinstesc strămoşii,
Nu mă lepăd eu D'acia, poa' să cânte-n veci cocoşii!...

Cum spunea odinioară, geniul cel pustiu cu ramul:
"Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul..."...

sonet epigramatic de Vasile Zamolxeanu (23 februarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

La aceasta oră poetul vizionar Mihai Eminescu s-a stins
şi odată cu el geniul românilor a intrat în lumină
Visează în inima ai totul
Cei care m-au pregătit pe mine sunt oameni
mai presus de toate este ţara mea până la ultima picătură de sânge
copiii graniţele tu şi alte iubiri de oameni
nu există motivaţie politică pentru noi decât ţara
În anul 1989 trebuia să murim dar am renăscut cu modestie
ţi-o mărturisesc prin puterea gândului
Ne apărăm şi astăzi şi în viitor
de câteva mii de ani.
trebuie sa te apar de tine
trebuie să luăm cu noi tot ce nu s-a dat şi pregătit România va rămîne întreagă şi fericită
avem semnale reale de bunăstare a lui Dumnezeu
care este semenul nostru?
te pup cu sinceritate.
Când sunt pregătit, copiilor le voi spune ceva.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, adevăr sublime...

O, adevăr sublime - o, tinichea şi paie!
O, poezie mândră - o, buiguit nerod!
Istorie spirată - minciună şi bătaie,
Amor ceresc şi dulce - a mucoşilor plod.

O, om, oglind-a lumei cu capul şui şi sec,
Cu creierul ca ceata, cu coaste cie berbec,
Stăpân pe-a ta gândire - cum eşti p-instinct stăpân ­
Se vede când femeia goleşte al ei sân.

Cind poala ş-o ardică, de pulpa-i vezi, stăpâne,
Tu nu surâzi cu râsul cel lacom şi murdar,
Tu nu eşti ca un taur şi nu eşti ca un câne,
Ce umil dă din coadă căţelei lui cu har.

Tu eşti gelos - ferit-a... cucoşii doar şi vierii
Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel.
Tu nu ai patimi scumpe şi lacrima muierii
Nu mişcă al tău suflet, nu-ntunecă de fel.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!