Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Adam

Poezii despre Adam, pagina 5

Marian Hotca

Psalm

răsare din țărână umbra lui adam
ca o rană deschisă
între orele cimentate
în cruce

e praful tot mai greu
pe mâinile uscate
și doar întunericul
îmi înalță cuvântul pribeag
către tine

ajută-mă să mai cred
în numele tău
îngălbenit
caută-mă-n pustiu
de mă hrănește
cu scrum din aripa îngerului
cioplit în atâtea semne de întrebare

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Imnul șarpelui

Șarpele în grădină
Dacă n-a fost Dumnezeu
Atunci a fost zborul
Și energia din sângele lui Adam.

Sângele din trupul lui Adam
Care s-a strecurat în Eva
Era elementul nemuritor
Despre care Adam a jurat c-a fost iubire.

Sângele din trupul Evei
Care i s-a scurs din pântec –
Înnodat pe cruce
Nu avea nume.

Nimic altceva nu s-a întâmplat.
Din iubirea care nu poate muri
Se revarsă milioane de chipuri
Și epiderma agoniei

[...] Citește tot

poezie de din Cioara. Din viața și cântecele ciorii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Iron Giant Paperback" de Ted Hughes este disponibilă pentru comandă online la 28.99 lei.
Rumi

Numai respirație

Nici Creștin și nici Mozaic, nici Muslim și nici Hindus,
Budhist, Sufist sau Zen. Nu, oricărei religii
sau sistem cultural. Eu nu sunt din Est
sau din Vest, nici din ocean și nici din pământ,
nici din eter și nici dintr-o oarecare formă naturală,
nici nu-s compus din elemente întâmplătoare. Eu nu exist
ca entitate a acestei lumi sau a celei care va urma,
nu descind din Adam și Eva sau din oricare alt
mit fondator. Locul meu este nelocul, urma
fără urme. Nici trup și nici suflet.

Aparțin Lui, Celui pe care-L iubesc, am văzut cele două
lumi ca pe una singura, cea pe care o știu și care mă cheamă,
prima, ultima, cea din afara mea și din mine,
singura care respiră cu respirația unei ființe omenești.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Oceanul sufletului" de Rumi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 27.55 lei.
Ovidiu Cristian Dinică

Îmi crește un șarpe în burtă

o singură ușă

lasă loc ispitei

între oasele mele

scăldate în lumină

îmi da răgazul să respir în aburul rămas

de la nașterea lumii,

Dumnezeu jucându-se mi-a scris

pe frunte cu Adam

să recunosc vocea Evei

plecată la miezul zilei

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un om ciudat

Vrea să fie auzit
De persoana din fața lui

Nu acordă a doua șansă
Nici unui prieten de-al lui

Îi dă un motiv să trăiască ființei iubite
El dăruiește energie, viață

Nu sacrifică nimic
Pentru a fi fericit

De-a pururi în căutare de ceva
Călător care nu obosește niciodată
Nerăbdător, plin de vigoare, extraordinar
Fiul lui Adam
Iubire nepotrivită.

poezie de
Adăugat de Marinela BarabulaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Adam și Eva

În brațele tale, ca în brațele lumii de început
Trăiesc din nou creația
În pacea suflării lui Dumnezeu
Peste lutul și iubirea din care sunt făcut

Ești EA, dar de păcat nu mă mai tem
Din pom fructul cules
Demult a fost mușcat
Adam și Eva, de la început, suntem

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu. Referitor la Adam, daniel stanciu [din public] a spus:

Frumos poem. Mai ales versul in care Eva e metamorfozata in EA. V-ul disparut vine de la virtute. Ceea ce [...] | Citește tot comentariul

Păcat originar

De ce, frumoasă Eva, cu soarele în plete,
Lăsat-ai un biet șarpe cu vorbe să te îmbete
Și-n loc s-asculți smerită de Dumnezeu preasfântul
Ai rupt degrabă mărul nesocotind Cuvântul?

Și tu, Adam, părinte, din Dumnezeu scânteie,
De ce fără să pregeți te-ai luat după femeie?
De ce n-ai învățat-o, căci tu erai bărbatul,
De ce cu nepăsare ați săvârșit păcatul?

Noi toți, din vina voastră, pierdut-am Paradisul,
Trăim doar cu speranța și ne hrănim cu visul,
Tânjim să fim în ceruri, dar nu e cu putință,
Ne-am săturat de trudă, nevoi și suferință.

O, Doamne, nu fi aspru, ridică-ne din tină
Redă-ne fericirea și-a ochilor lumină
Să te vedem la față, să îți cunoaștem firea,
Și să-nțelegem astfel ce este mântuirea!

poezie de (22 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Locuința lui Adam și a Evei

Când Domnul a făcut pe oameni,
I-a pus sub lege, să asculte,
Ca, astfel, ocrotiți de rele,
Să viețuiască zile multe.
Dar i-a-nșelat ispititorul
Ca să mănânce fructul morții,
Și ei au ascultat de șarpe;
Iar noi la fel facem, cu toții.

De-aceea Domnul a promis
Să pună-n sânul nostru ură,
Chiar pentru cel mai mic păcat
Făcut de biata noastră gură.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îmi tâmplăresc coșciugul singur

E suficient pentru pământ?

totul se iartă și se uită.

mai puțin ispitirea
mai puțin Adam
mult mai puțin din Eva.

cineva o să vină la poartă
și-o să mă-ntrebe,

cu ce treabă pe aici?

eh, mai nimic, o să răspund,
cu moartea. o conduceam acasă
și-a dat viața peste noi.

dar nu-ți fă griji de asigurare.

îmi tâmplăresc coșciugul singur.

poezie de (26 aprilie 2013)
Adăugat de Alexandru-Daniel CenușăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Adam și Eva și fructul oprit

Biblia ne povestește,
Nimeni nu se îndoiește,
Ăsta-i crudul adevăr:
Eva a mușcat din măr.

A fost curiozitate,
A fost din naivitate,
Oare fost-a lăcomie,
Sau o mare neghiobie?

De Adam ce poți să spui?
Ispitit de Eva lui,
Luând pe Domnul în răspăr,
A mâncat și el din măr.

A fost curiozitate,
A fost din naivitate,
Din iubire de soție,
Sau a fost tot din prostie?

poezie de din Păcatele și Păcătoșii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (18 septembrie 2021)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 5 >

Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie de poezii despre Adam? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Adam, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook