Dumnezeu şi genealogie

Arbore genealogic instant

Eminescu-i tatăl meu
biblioteca însă-i mama
şi mai am un Dumnezeu
de care nu ţineţi seama

Biblioteca însă-i mama
fraţii mei sunt scriitorii
şi când mă apucă teama
citesc şi mă apucă zorii

Fraţii mei sunt scriitorii
cât mai am un Dumnezeu
scriu şi curge apa morii
Eminescu-i tatăl meu

Biblioteca-i însă mama
ce-mi şopteşte sama sama

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (14 iunie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genealogie

La început a fost ţipătul
Care a născut Sângele
Care a născut Ochiul
Care a născut Teama
Care a născut Aripa
Care a născut Osul
Care a născut Granitul
Care a născut Violetul
Care a născut Ghitara
Care a născut Sudoarea
Care a născut pe Adam
Care a născut pe Maria
Care a născut pe Dumnezeu
Care a născut Nimicul
Care a născut pe Niciodată
Niciodată Niciodată Niciodată

Care a născut Cioara

Ţipând după Sânge

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşă cu mort

Ca leul în faţa tabelului lui Mendeleev
amusinind feroasele-neferoasele,
de-o neputinţă frenetică
la sfârşitul de ev
Între Dumnezeu şi Genetică
oasele,
mă dor oasele.
În tramvaie, pe-acoperişuri - mă apucă subit
o durere de oase ilogică,
de care-i răspunzător
pitecantropul pitit
în pădurea genealogică.
L-o fi tras un curent glacial dinspre sud
vreun strănut al naturii haotice,
fiindcă-l simt şi acum în ciolanul meu ud,
congelat ca un fruct de la tropice.
Îmi lipseşte precis o linguriţă de iod
un degetar de potasiu-n artere,
neglijate de bunul meu unchi Hesiod
dedat la diete severe.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Dinescu
Adăugat de La Dame en Noir
Comentează! | Votează! | Copiază!

cele câteva sute de pixeli ce despart fericirea de depresie

picta portrete de oameni luminoşi. paradoxuri psihanalitice.
cele câteva sute de pixeli ce despart fericirea de despresie se încleştau de chipul pictat. modelele se arătau surprinse, ulterior. oglinda interioară fusese învinsă de pictor.
oamenii învăţau că merită să fie iubiţi.
că se pot răsfăţa.
că pot refuza să se culpabilizeze pentru vina de a nu fi fost sinucigaşi cu glorie.
martiri.
popoarele estului nu au fost colonii de martiri.
nici rezervaţii de fanatici.
în faţa dictaturii roşii, fiecare om a înghesuit la repezeală în rucsac o identitate, un dumnezeu şi o brumă de curaj. adesea şi alte ingrediente, paleative, emoţii, cartuşe, arbori genealogici, cenuşă. urgia venea de peste tot, din adâncul unei conştiinţe planetare irepresibile. intolerante. care nivela pământul şi carnea supuşilor. auzeam tăcerea asurzitoare cu care laşitatea se aşternea ca o perdea peste lumea liberă. estul fusese sortit abandonului. moartea era o coloristă desăvârşită. cu o interiorizare perfectă. oarecum dementă. ca şi îngerii, morţii din infernul concentraţionar aveau obrajii rumeni. emotivi, intimidaţi de hiperdimensiunea eroilor fabricaţi de cultul personalităţii, le fusese ruşine să trăiască, să inventeze lumi sau să moară

poezie de Angela Furtună din Elegiile Estului Sălbatic
Adăugat de clara vieru
Comentează! | Votează! | Copiază!