Satana şi suflet

Papa Francisc spune lucruri tâmpite (pamflet)

Satana stă cu papa-n casă,
Mănâncă la aceeaşi masă
Şi îl învaţă ce să spună,
De la papala lui tribună.
Serviciile-i sunt plătite
Cu sufletele rătăcite.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (12 mai 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pax Magna

De ce-n aprinse dimineţi de vară
mă simt un picur de dumnezeire pe pământ
şi-ngenuchez în faţa mea ca-n faţa unui idol?
De ce-ntr-o mare de lumină mi se-neacă eul
ca para unei facle în văpaia zilei?

De ce în nopţi adânci de iarnă,
când sori îndepărtaţi s-aprind pe cer
şi ochi de lupi prădalnici pe pământ,
un glas îmi strigă ascuţit din întuneric,
că dracul nicăiri nu râde mai acasă
ca-n pieptul meu?

Pe semne - învrăjbiţi
de-o veşnicie Dumnezeu şi cu Satana
au înţeles că e mai mare fiecare
dacă-şi întind de pace mâna. Şi s-au împăcat
în mine: împreună picuratu-mi-au în suflet
credinţa şi iubirea şi-ndoiala şi minciuna.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de jusţanca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce peisaje, Doamne...

Doamne, ce peisaje şi privelişti
Şi ce raze, Doamne, şi ce nori,
Cum să laşi Tu omul de izbelişti,
Fără harul Tău mântuitor?!

Scoate, Doamne, de pe noi blestemul
Care l-ai scăpat involuntar,
Cum să laşi Tu omul la cheremul
Unor toxici cu orgoliu nuclear?!

Cum să-l laşi Tu, Doamne, iar să piară
Într-un nou potop mistuitor,
Oare iar am devenit povară
Şi nu vrei să-mi fii Mântuitor?!

Oare poţi să faci aşa pomană
Necuratului ce vine triumfal
Cu aripi de Pershing şi Satană
După sufletul meu trist şi marţial?!

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (3 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem

Privindu-te, mă tem
Că lacrimi vor curge în cascadă
Şi se vor risipi în neant.
Vor alerga după lacrima-mamă,
Ascunzându-se de viforul arzător al durerii.
Chihlimbare vor dansa în irisul lepădat de satană,
Căci curcubeul de dincolo de cerul meu gri,
Caută să umbrească deşertul.
Nu pot plânge!
Nu am voie să evadez
Din sufletul meu...
Lumina îmi aparţine!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De astăzi sufletul mi-e trist

De astăzi sufletul mi-e trist
Şi răzvrătit de câte vede,
Că face neamu-mi de bipede,
Ce nu-i ca mine, altruist.

Îl văd şi nu îmi vine-a crede,
Pe funcţii mari, un arivist.
Rămân de parcă-s la dentist,
Când îşi dă aer de erede.

Şi mă gândesc cum de norodul
Mai pune geană peste geană,
Alegând jugul, ori exodul,

În timp ce clica cea vicleană,
Adună-n curtea ei tot rodul
Cu-nşelăciunea-i de satană.

sonet de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de Paşti

Cristos a înviat — şi moartea
Zdrobit-a fost pe crucea sfântă!
În primăvara ce se-avântă
Răsună ceru-ntreg de cântec
Şi-n mine învierea cântă...
Zadarnic a-ncercat Satana
Să schimbe rostul mântuirii,
Căci prin pedeapsa răstignirii
Cristos a biruit mormântul,
Nălţând stindardul nemuririi!

De-aceia, sufletelor triste
Şi voi, sărmane inimi goale,
Uitaţi de răni, de spini şi boale
Cu ochii la Isus cel Veşnic
Aduceţi flori şi osanale!

Şi-aduceţi, mai presus de toate,
Dorinţa unei vieţi sihastre,
Dorinţa învierii voastre:

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a schimbat lumea

Nu înţeleg de ce în juru-mi toate s-au schimbat,
Tot ce înainte era rotund perfect, acuma e pătrat,
Natura-a luat–o razna, nu ştii cum să te–mbraci,
Zăpada–i mult mai rece, şi oamenii–s săraci.

Ziua–i acum mai scurtă, banii nu–ţi sunt destui,
Să te descarci de ofuri, demult nu mai ai cui,
Lumea e mai grăbită, nu–i mai ajunge vremea,
Iubirea de aproape s–a dus, lăsând în loc asprimea.

Viaţa devine tot mai grea, cu fiecare zi ce trece,
Şi sufletul din oameni acum, este nepăsător şi rece.
A dispărut din lumea noastră lucruri precum copilăria,
Contemporanii habar nu au ce înseamnă prietenia.

Floarea nu mai miroase, aşa cum mirosea odată,
S–a defrişat pădurea, apa din râuri nu–i curată,
Tot ce era-nainte dulce, astăzi e acru sau amar,
Şi viaţa noastră s–a transformat într– un coşmar.

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada politicienilor mioritici

"Puşca şi cureaua lată",
Ce săraci eraţi odată!
Astăzi, toată lumea ştie,
Cum v-aţi scos din sărăcie.
Singura preocupare
Este pentru-nscăunare.
Toată ziua –hai la vot!
Şi apoi vă doare-n cot.
Cu un mic şi cu o bere
V-aţi făcut stăpâni pe miere,
Cu discursul mincinos
Aţi pus mâna pe un os.
Şi aşă, din an în an,
Osu-a devenit ciolan.
Pentru el, ca nişte fiare,
Aţi ajuns la-ncăierare.
V-aţi organizat în găşti,
Iar pe noi ne luţi de proşti,
Numai buni de jumulit,
Despuiat şi umilit.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o pedeapsă, iarna...

Ninge în diagonală, crivăţul colţii şi-ascute,
Ninge-absurd pe primăvară şi pe lacrimi în derute...
Parc-ar fi război şi-n ceruri între îngeri şi satane,
Aripi dezmembrate-n luptă se adună în mormane...

E urgie-universală, e război şi pandemie,
Trag consoanele cu tunuri în muze şi poezie.
Praf de puşcă se aşază peste vulnerabili muguri,
Vise şi speranţe oarbe-s osândite, jertfe-n ruguri...

Ruga nu mai are liber înspre raiuri şi altare,
Demonii împart blesteme, paşii n-ajung la hotare.
Nu e loc pentru ohihnă, în exodul spre neunde
Groaza-şi face loc în suflet şi în sânge ne pătrunde.

Ninge în diagonală, primăvara e jertfită
Omenirea-i la răscruce, vremurile se agită
Dumnezeu e la strânsoare, judecata i-e-ncercată
Parcă, o aşa dilemă, nu l-a apăsat vreodată...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-mi mai fie sete mâine

Prin noi trecutul trece gol şi absurd,
am devenit biserici fără sfinţi.
Nu mai avem icoane pe chipuri,
sufletul ne-a denunţat.
Oasele ne străpung pielea gândirii,
arsă,
avortăm ce-am fost şi ne punem drept satane pe cruce.
Am devenit noroi, plini de dorinţe, vrem numai bani,
nu mai suntem capabili să fim, nici măcar un ieri,
să fim un şubred ruginit sau un ceas de remuşcare,
în închisoarea vieţii noastre.
Ne este foame mereu, ne mâncăm propria carne,
fiul nu mai este pentru noi nici măcar durerea neputinţei,
mi-am fracturat un picior al minţii ieri,
mâna o mai am încă-n atele.
Mănânc şchiop şi merg fără mâini,
aşa am ajuns într-un astăzi
să colectez picături de sânge, să nu-mi fie sete mâine.

poezie de Viorel Muha (mai 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!