Poezii despre Sibiu
26 de poezii despre Sibiu.
Salamul de Sibiu
Oh! salamul de Sibiu
Nelipsit e din meniu
La o nuntă sau botez,
Sărbători cu chichirez.
Este un salam select,
Însă are un defect:
De Sibiu sau de Bacău,
Este scump de-ți vine rău.
pamflet de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (1 aprilie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec pentru anul 2000
Vulturul ce rotește sus
va fi atunci de mult apus.
Lângă Sibiu, lângă Sibiu, prin lunci
numai stejarii vor mai fi și-atunci.
Mai aminti-mă-va un trecător
vreunui străin, sub ceasul lor?
Nu cred să mă vestească cineva,
căci basmul ar începe-așa:
Pe-aici umbla și el și se-ntorcea mereu,
contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu.
poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec pentru anul 2000
Vulturul ce rotește sus
va fi atunci de mult apus.
Lângă Sibiu, lângă Sibiu, prin lunci
numai stejarii vor mai fi și atunci.
Mai aminți-mă-va un trecător
vreunui străin, sub ceasul lor?
Nu cred să mă vestească cineva
căci basmul ar începe-așa:
Pe-aici umbla și el și se-ntorcea mereu,
contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondel la Poiana Sibiului
Urcat-au satul pe coline
Și mai aproape, lângă cer,
Să viețuiască mult și bine
În obiceiuri ce nu pier.
Dar când s-apropie prier
Și-i semn că primăvara vine
Răsună-n satul din coline
Și mai aproape, lângă cer,
Chemări și valuri de suspine
Ce-nvăluite-s în mister,
Că pleacă turme de ovine
Și plânge vântul prin coșer
În sat urcat peste coline.
rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul Ocnei Sibiului
Dormeau în gara Ocnei doar visele spumoase
Din cercul mult prea vesel de fete și băieți,
Când rasele canine la un festin de oase
Își năpusteau răbdarea ce-i măcina-n boscheți.
Cu pătura de-albastru ne-acopeream rărunchii,
Și auzeam prin iarbă un zgomot de mașini;
Vedeam, atunci, că ploaia ne înmuia genunchii
Ca doi bureți în apa de sare. Asasini
Păreau și mușteriii cu brațele firave,
Căci ne loveau privirea în ale lor priviri,
Și-n fiecare metru mai traversau epave,
Trecând nisipul umed ca melcii. Nu te miri
Că am plutit prin norii ce ridicau din piele
Un suflet contopirii chiar dincolo de stele?
sonet de Ionuț Popa (9 iulie 2008)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondel de Anul Nou
La mulți Ani cu Sănătate!
Aceasta-mi este urarea
Pentru locuitorii din Cetate,
De peste tot cât ține zarea.
Când s-apropie Sărbătoarea,
Prin orașe și prin sate,
La Mulți Ani cu Sănătate!
Aceasta-mi este urarea.
Ea Universul îl străbate
Și de prisos este-ntrebarea,
Dacă și-n străinatate
A ajuns la timp urarea,
La Mulți Ani cu Sănătate!
Sibiu 05.12.2015
rondel de Ioan Friciu din Inedita (5 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul păstorilor
Urcat-au păstorii la stână
Să caute iarba cea grasă,
Se- odihnesc culcați pe o rână,
Pe-așternutul de pajiște deasă.
În sat lăsat-au masă și casă,
Pe tatăl și mama bătrână...
Urcat-au păstorii la stână
Să caute iarba cea grasă.
Au povară pe spate și-n mână,
Să pună merinde pe masă.
Dacă vara nu e ploioasă,
Sapă- n stâncă fântână.
Urcat-au păstorii la stână.
Sibiu, 27.07.20
rondel de Ioan Friciu din Inedită (27 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre Sibiu-România
A trecut viața, noi ne-am atins pleoapele
În fiecare zi cu câte-un vers,
Purificând astfel norii...
Tu mi-ai atins mâna si ai mângâiat blândețea
Cu care ti se oferea iubirea.
A trecut timpul și eu mi-am dezlipit ochii
Am privit cerul, am privit marea
Suntem tot mai aproape de zei.
Nasturi se așezară pe fotoliu
Sibiul renaște,
Sibiul revine...
Lumini, clădiri în mișcarea timpului
Oameni buni, pâine excepțională.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul iernii
Încremenirea-i rece, mută,
Cu zile cernite fără soare,
Tot cei iarbă, frunză, moare
De mâna iernii nevăzută.
Zăpada-i peste tot crescută,
N-are cine s-o măsoare...
Încremenirea-i rece, mută,
Cu zile cernite, fără soare.
Iarna însă-i o splendoare,
Cu mantie albă așternută
Din filigran de nea cernută
Pe somnoroasele ogoare.
Încremenirea-i rece, mută.
Sibiu 25 decembrie 2014
rondel din Inedită (25 decembrie 2014)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În parc
Stând în parc
Ca în toate zilele,
privirea mi se juca cu briza
Printre flori și copaci.
Imi imaginam zâmbetul tău
Atât de mândru și delicat
Ca-n prima zi
Când buzele mi-ai dat
Nu am visat vreodată
Că dragostea ta frumoasă
Îmi va înebuni viața.
În anii mei cei mai frumoși,
În anii mei zâmbitori,
In cel mai bun moment al vieții.
Poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo
[...] Citește tot
poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2015), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Sibiu, adresa este: