barbă şi ochi

O studentă superbă a venit la examen într-o fustă super mini

Din ochi nu înceta s-o soarbă,
Iar profu-a spus râzând în barbă:
Ori fusta n-a ştiut s-o facă,
Ori e o fată prea săracă.

pamflet de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (15 iulie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Voi trece pragul de iarbă
sub care curge raiul din noi,
păsări cu aripi de porţelan ni se arată în vis
iar mâinile care vor să le atingă se fac poeme-
dintre acelea ce înfloresc numai în barba lui Dumnezeu.
Ştiu că iubirea e pâinea frământată de îngeri,
de aceea ne vom aşeza la masă
şi vom tăcea până ce luna îşi va arăta ochiul,
iar atunci când noaptea ne va lua de mâini
ne vom lumina reciproc.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai bun prieten

câinele râde
pe spate omul râde pe burtă
sau invers
chiar nu mai contează dacă el dumnezeu
e cu ochiul pe animale
(?!)
sau zeu
de duzină îşi râde
creaţia-n bărbi nesfârşite
abia
pieptănate aiurea

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna răsare în barbă

Lucrurile se alungesc
Deformând ochiul,
Prin fluturii lui
Domnul ghidează zborul.

Duhul se topeşte,
Cerul coboară,
Lâna stelară-i
Arcuş la vioară.

Luna răsare în barbă,
Universul miroase
A iarbă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La final

un om a murit
lumea aleargă în grabă să vadă spectacolul
soarele se scaldă dureros în mare
marea e neagră
chipul lui e frumos
fruntea înaltă, barba albă
pe buze un surâs ireal
şi ochii...
ochii închişi
lui nu'i pasă
aici timpul a murit, la sfârşit...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmarul

C-un rege din vechime vis spăimos.
De fier îi e coroana. Ochiul crunt.
Astfel de chipuri astăzi nu mai sunt.
L-ascultă spada, câine credincios.
E din Northumbria? Norveg e oare?
Pe pieptu-i larg, roşcata, deasa barbă.
E nalt şi mut. Privirea lui e oarbă.
Mă înfioară sumbra lui răcoare.
Din ce oglindă stinsă, din ce navă
A mărilor ce-au fost a lui ispravă
De arme s-a ivit hirsut bărbat,
Ce mă cufundă-n ev întunecat?
Sunt visul lui. Sunt aspru judecat.
Se crapă-acum de ziuă. N-a plecat.

poezie clasică de Jorge Luis Borges
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu lacrima plina de amar...

Tu lacrima plina de amar,
De ce te nasti iar in ochii mei?
De ce nu ma intrebi macar,
Daca vreau sa-mi atingi obrajii grei?

Imi doresc sa nu-ti mai simt raceala,
Si martora mi-e neputinta....
Ascunzi in tine durerea, regretul, indoiala...
Tu reprezinti insasi suferinta.

De pe chipul palid te-am sters de atatea ori,
Dar ai lasat in urma ta otrava.
Zi de zi pe obraz mi te strecori,
Si sfarsesti alunecandu-mi pe barba...

poezie de Cioara Andreea (26 martie 2008)
Adăugat de Cioara Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada

ard în mine, două smirne arome şi sunetele
mă strigă
doi copii stau ţinâdu-se de mână şi privesc
un gard verde
de pe zidul crăpat, o imagine de umezeală veche clipeşte-n
bobul de ploaie
o tobă bate, parcă, depărtările, cumpărând
linişte

sprijinit de un colţ de zid, un trup arcuieşte timpul
cu forme, iar ochii străzii îl privesc
cu mâinile în buzunare o barbă albă zâmbeşte
la o maşină ce traversează, veche
maşini noi
luceşte o fereastră, trece soarele, o sirenă de salvare
strigă, faceţi-mi loc
e strada, e lumea care trăieşte, sunt şi eu
sunteţi şi voi

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietene, barba ta albă mătură pământul

Prietene, barba ta albă mătură pământul.
De ce stai mereu în picioare, în aşteptare?
Chiar speri să-l vezi
În una din zilele tale amărâte?
Cu ochii tăi bătrâni,
Chiar speri să vezi
Marşul triumfal al justiţiei?

Nu mai aştepta, prietene!
Du-te cu barba ta albă
Şi cu ochii tăi bătrâni
Pe alte tărâmuri, mai prietenoase.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpăţâni în dulapurile femeilor

Zac cu capul pe perne trupuri slabe,
Ochi holbaţi şi-încâlcite laţe albe;
Cu fălci deschise, cu gâturi uscate ca nişte junghere,
Cu fiecare tendon în relief, la vedere;
Deasupra bărbii, o gură vorbeşte neauzit
Către cineva pe care nimeni nu-l vede.

Acum şaizeci de ani ochii lor zâmbeau gentil
La o iubită, la un soţ, la primul copil.

Zâmbetu-i pentru tineri, bătrânii plătesc birul:
Ȋntâi groaza morţii şi, apoi, delirul.

poezie de Philip Larkin (1972), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!