Poezii despre condiția umană și moarte
poezii despre condiția umană și moarte.
Transfug în viitor
Poetul
acest
rebel
al
condiției
umane
Născut
nicăieri
și
mort
pretutindeni
Caută
încă
mai
caută
Bumerangul
viitorului
poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Heil Hitler
Dragă Kitty fără
școală nu se mai poate După
pauză urmează ora de astronomie Herr Doktor
Mengele operează stele pardon condiția umană
fără anestezie Lama bisturiului curăță totul bătrâni
femei copii Cadavrele înțepenesc salutând pentru ul
tima oară
HEIL HITLER
Moartea nu încape nicăieri Însă trece leger prin ure
chile acului țipăt strident
poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem secat
Seceta ucide zice poetul
seceta nu-i bună la rană
murim încetul cu încetul
în poezia contemporană
Seceta nu-i bună la rană
seceta nu-i bună la nimic
un înger a rămas în pană
în poem la cer îl ridic
Seceta nu-i bună de nimic
murim încetul cu încetul
cu destinul negru în plic
seceta ucide scrie poetul
Seceta nu-i bună la rană
seceta-i condiția umană
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (21 martie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Manifestul eului poeti de la ora 1 și 46 de minute
Iar nu pot să dorm Cu toate că am numărat
o stea un om o pasăre Lumina sfâșiind noap
tea în două în trei în patru în cinci șamd până
la primul vis primul om prima femeie primul
copil prima bucurie primul necaz prima moar
te Se resetează condiția umană Dragă Kitty ai
văzut ce repede dăm înapoi în fața morții De
frică din respect din considerație Vrem la mama
Dar mama nu mai este
poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (1 septembrie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Psalm imprevizibil (Turul victimelor condiției umane)
Viața nu-i totuși pantă spre moarte
visul Doamne crește ca o stâncă
o veșnicie mai avem până departe
ceru-i poate lacrima cea mai adâncă
Visul crește Doamne ca o stâncă
Dumnezeu nu-i nici pătrat nici rotund
de bucurie sufletu-i gata să plângă
în care lacrimă Doamne să m-ascund
Dumnezeu nu-i nici pătrat nici rotund
mai este o veșnicie până departe
până acolo Doamne până când
viața nu-i totuși pantă spre moarte
Chiar dacă visul crește ca o stâncă
chiar dacă lucrurile-s gata să plângă
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 iunie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Quo vadis
Amurgul ftizic scuipă chemări însângerate.
Pleoapa timpului pune șaua pe grumazul spațiului de lumină.
Atras de freamătul copitelor,
centaurul se pierde-n herghelia vieții.
Gloabele-și dau aere de pur-sânge
și nechează prin caii-putere.
Câmpul de maci își tremură hipnotic umbra roșie.
Din cuibarul nopții,
peste cetatea de sticlă și oțel,
se ridică nomade păsări răpitoare.
Sub viforul somnambul al vieții,
singurătate urlă ca un lup flămând.
Când auzi lucrurile confesându-se,
gândurile pribegesc semantic pe granița condiției umane;
între real și virtual, tulburându-i liniștea.
"Quo vadis, Don Quijote?
De ce ți-ai scos armura, tu,
care ți-ai dorit dintotdeauna gloria?"
[...] Citește tot
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare către guvernul României
Ce sorcovă și târguri ai în steag
Și ce poșircă îți băltește-n sânge,
Guvern al inaniției, beteag,
De nu auzi Ardealul care plânge?
Tu nu-nțelegi coșmarul vieții lor
Că sunt abuzuri cu nemiluita
Și că n-au cui să-i ceară ajutor
Românii din Covasna și Harghita?
De propria ta țară te ferești
Și imposibil s-o conduci îți este,
Că ai ajuns să fii, la București,
Guvernul unei alte Budapeste.
La noi acasă, alții sunt stăpâni,
Bați temenele la Înalta Poartă,
... Persecutați, doar fiindcă sunt români,
Românii din Ardeal nu te mai iartă.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu (1997)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iernile roșii
în iarna asta prin cartierul meu
păsări negre beau din sângele calului întins în zăpadă
și se rotesc peste liniștea ce respiră din cimitir
este un cartier de snobi de oameni fixați în stereotipii
unde ferestrele se deschid rar ca și inimile
răsuflarea calului părăsit în nămeți îmi urcă precum o neliniște în iriși
dau moartea pe repeat îi ascult bit-ul cotidian
și nu pot să închid ochii înțelepți ai animalului
decât după ce mângâi spinarea împovărată de clipe iarba care îi crește dezinvolt între coaste și lumina desăvârșită a aripilor
vara caii slăbănogi pasc printre buruieni și construcții la roșu
câțiva câini își umezesc limba în bălțile de după ploi
numai iernile vin în cartier cu arbori ce defilează din patriotism
în locul armatelor de îngeri
iar ninsorile se revarsă peste pragul lui Dumnezeu până în cartierul cu oameni blazați
și simulează un război al cerului
în care oameni și animale sângerează
viețideimprumut
fără întrebări despre condiția umană
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Selenopoem
trăiam printre pereții unei irealități care devenise mitologie
fuseseră dezgropați idolii mai vechi sau mai noi
lumea li se închina
însă nu aceasta iustra condiția umană
mesajul decriptat printre săpături de arheologi ai clipei
trecea pe deasupra ca și cum vuietul morții
se-ndepărta de sufletul celor care-și părăsiseră trupurile
și acum se hrăneau cu vorbele atârnate în hieroglife de aur
fusesem întrebat dacă eu cunosc mesajul celest
răspunsul a rămas suspendat la jumătatea distanței
dintre mine și lume dintre mine și lucruri
dintre revelație și ceea ce nu mă poate pierde
nu vorbeam zile în șir
iar dacă trebuia să aflu ceva despre prezent
exprimarea celor cu care intram în contact
devenea familiară ca și cum ne-am fi văzut de curând
mitologia clipei & anilor & a luminii
transforma discursul în fantastice însoțiri ale sinelui
totul devenea atât de aproape atât perceptibil cu inima
din cel mai frumos poem al lui borges
[...] Citește tot
poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubiți-vă pe tunuri
Mă voi feri ca de foc de pericolul
Că dragostea să devină
Obiect al meditației,
Al speculației,
Al filozofiei.
Ferească Dumnezeu
De acea dragoste retorică,
În stare să ucidă
Numai eroii
Pe scenele de scândura uscată.
Alt fel de dragoste am trăit eu
În zilele și-n nopțile vieții mele.
Am fost devorat,
De patimi reale,
Și nici un regizor
Nu mi-a putut iscăli pieptul
Cu biata lui cerneală roșie,
De care s-au învrednicit toți actorii.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Superproverb
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre condiția umană și moarte, adresa este: