cunoaştere şi învăţătură

* * *

Din cunoaşterea mărului
Am învăţat doar rostul
Viermelui...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorie

Ai învăţat să gândeşti timpul
ca pe o plantă
pe care tu
- grădinarul imaginar -
o poţi cultiva
în mii de soiuri posibile

te-ai obişnuit să mă cunoşti aceeaşi
- fără început, fără sfârşit -
- o frază a cuvântului
în care tu să poţi pune
toate semnele de punctuaţie
şi încă mai crezi
că dincolo de golul cuvintelor
vezi procreând întreaga materie,

în timp ce eu
am presat timpul
între coperţi de memorie.

poezie de Adriana Weimer
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare, de ce?

în fiecare zi există o altă zi
şi-n fiecare din noi
există o zi
în care se moare
nimeni şi nimic
nu o poate ocoli
nici oamenii fără gânduri
nici însuşi Dumnezeu

e un spaţiu rezervat şi nu insist

traversez singurătăţi şi învăţ
cum se moare
în înţelesul meu
un răsărit fără margini
şi fără intersecţii

oare de ce se moare fără ca timpul
să-ţi îngăduie
să te cunoşti pe tine însuţi?

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am trezit şi am găsit mesajul tău o dată cu dimineaţa.
Nu ştiu ce-mi aduce, pentru că încă nu am învăţat să citesc.
Voi lăsa savantul neştiitor al cărţilor sale şi n-am să-l întreb:
ştiu eu dacă ar putea el să-l înţeleagă?

Mi-am atins fruntea cu scrisoarea ta, am apăsat-o pe inima mea,
iar când noaptea va veni mută şi stele se vor arăta
una câte una, am s-o deschid pe genunchii mei şi voi sta tăcut.

Frunzele murmuitoare mi-o vor citi cu glas tare;
râul grăbit mi-o va fredona şi cele şapte stele
ale cunoaşterii mi-o vor cânta în ceruri.

Nu pot găsi ceea ce caut; ceea ce aş vrea să învăţ nu înţeleg,
dar această veste pe care n-am izbutit s-o desluşesc
mi-a ridicat povara, şi gândurile mele s-au preschimbat în melodii.

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 16

Shakespeare a scris sonete de poveste,
Căci îndrăgea un tânăr cu ardoare,
Şi scriu şi eu, căci el model îmi este,
Dar eu iubesc femeia încântătoare.
Femeia blondă, brună, nu contează,
Înaltă, scundă, slabă sau mai grasă
Femeia-n care sufletul vibrează
Şi-a cărei minte este luminoasă.
Păcat că Shakespeare nu mai e în viaţă
Sunt sigur c-ar fi vrut să mă cunoască,
Pentru că scriu aşa cum el ne învaţă,
Ca versul pur prin vremi să strălucească.

Şi eu şi Shakespeare savurăm trăirea
Căci muza noastră sfântă e iubirea.

poezie de Octavian Cocoş (13 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

când veneam azi de la piaţă
cu mormanul de flori
pentru că acum mă-ntâlnesc cu sanda
şi cu omul ei
iar tu
care-ai vrut s-o cunoşti
eşti departe
şi-mi trimiţi ilustrate colorate
alb-negru
cu castele năpădite de plante
albe
de parcă fotosinteza n-ar exista pentru ele

eu m-am învăţat să te aştept
fără vreun până când

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii

Unii trăiesc fără de rost,
Nu ştiu tainele lunii,
Stau singurei la adăpost,
Vă jur c-aşa sunt unii.

Unii nu ştiu a valora
Puterea rugăciunii,
Şi nu cunosc nici dragostea,
Vă jur c-aşa sunt unii.

Unii nu ştiu a învăţa,
Pierd timpul ca nebunii,
Să lase-n urma lor ceva,
Vă jur c-aşa sunt unii.

Unii nu cred în dragoste,
Şi cad pradă minciunii,
O văd precum o pacoste,
Vă jur c-aşa sunt unii.

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

+

are un tatuaj cu bukowski şi o "pasăre albastră"
pe burtă. îşi părăseşte cârdul de ciute gestante.
nu ştie dacă vrea să te cunoască.
pe trunchiul unui copac îi agăţi în cuie coarnele
căzute şi găsite pe calea ferată.
care separă perdeaua forestieră anonimă şi înfricosătoare.
unde înveţi să aştepţi cu o sticlă plină de whisky în mână.

poezie de Dorina Ungureanu
Adăugat de +
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să pun zurgălăi timpului

să-l aud
să-l învăţ să nu mai treacă aşa pe neauzite
o să-l priponesc ca pe un bidiviu nărăvaş
într-o poiană unde să nu se mai sature de verde
o să-l leg chiar de inima mea
oricum face ea pe ceasornicul
poate aşa o să îmbătrânească
să nu mai iubească
să facă ceva util
picătura şi secunda
să înveţe să bată egal
cu indiferenţă
fără aere de primadonă

apoi o să-i pun timpului şi ochii mei
să vadă că nu e normal să treacă aşa
fără să cunoască lacrima

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti aspră cu tine, ajungi şi la astre?

Eşti aspră cu tine, ajungi şi la astre?
Tu nu aveai aripi, ca oricare om.
Cum s-au frânt ele, când omul doar umblă?
Învaţă ce-i umbletul de la ţestoase,
doar ele cunosc poemul de secole.
Ah, neputinţa de-a-ntoarce trecutul,
precum Prometeu ce regretă azi focul,
cu veşnicia am un contract,
citeşte-l, vei înţelege mai mult.
Nu eu l-am scris, eu cred în Absurd.
Absurdul e însuşi Cel Unic, Puternic,
nu căuta în abis mângâiere,
nu căuta oglinzile mute,
poeţii ştiu să vorbească oriunde,
chiar şi în moarte, deşi ea nici nu este.
Zâmbeşti, ce e zâmbetul?
O rază firavă. Pierdută pe veci,
Pe veci adorată. Astfel să te vezi,
Poezia nu minte.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!