Poezii despre devenire și încăpățânare
poezii despre devenire și încăpățânare.
Exercițiu
În urmele pașilor am născut mările
Să mă-nvețe furtuna,
În greutatea stâncilor am devenit ecou
Să știu ce va fi după cântec,
Am zugrăvit sentimentele
Să-mi explodeze ochii
Am încăpățânat ploaia
Să mă biciuie,
Sufletul meu caută o formă
Să te seducă...
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1983)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Punct și de la capăt
aproape mă învârt cu tine in loc
nu mai sunt stabil
sunt altul,
iubito, sunt altul, poate altceva
dragostea nu mă mai poartă departe
romantismul mi-a secat subit
până am devenit incolor,
crede-mă, chiar
nu pot,
nu mai vreau
să pictez,
să însăilez pe inima unsă cu lacrimi
o simt,
ah, vechile plăceri,
n-au decât să vină
să mă coplesească cu încăpățânare
tu ce-i mai poți oferi?
nu mai vrei, nu mai poți
punct și de la capăt pentru doi
noi amândoi.
poezie de Justin Dumitru din Miraj nocturn (noiembrie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pustiul florilor de cais
Nu e nimeni să te-asculte,
să-ți vadă ochiul adânc, cuminte,
care așterne pe orice filă,
insomnia vreunui stol.
Din lira sufletului
răsună blând tristeția
aerului inspirat...
Între sprâncene, cel de-al treilea ochi soarbe cerul
revărsându-l pe cerul gurii tale,
ca tu să simți
prezența unor fluturi
în devenire...
Stai încăpățânată și rece,
ca un blestem...
Mare pustiu
în florile de cais
acum când tu, tocmai tu,
te antrenezi să-ți fi dușman!
poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Regret și convingere
îndrăgostește-te de o piatră și nu regreta
îndrăgostește-te de o femeie rea și nu regreta
sări într-o prăpastie și nu regreta
îmbarcă-te pe o navă de pirați și nu regreta
înghite pesticite otrăvitoare și nu regreta
comite o fărădelege și nu regreta
complace-te în cele mai nerușinate laude și nu regreta
convinge oceanul să devină gheață
convinge un iceberg să se topească
convinge o rafală de vânt să întoarcă frunzele pe partea cealaltă
convinge o prostituată să devină călugăriță
convinge un copil neastâmpărat să gândească de două ori înainte de a acționa
convinge un catâr încăpățânat sau un om bătrân
convinge un zeu sau o furnică minusculă
convinge împăratul iadului să se sinucidă
convinge-te pe tine să adormi liniștit
poezie de Sheng Xing, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mă gândesc la nimic. Da, măi. Simt totul de trăsnește!
o să fii pe deplin fericit
mi-a spus viața
dar prima dată o să-ți rup oasele
ca sā devii puternic
pe urmă inima să simți
toți dumnezeii
dement de vii ai iubirii
sentimentele vin sau sunt
acolo mereu
numai oamenii pleacă și sunt
mereu prea departe de tine
doar oamenii tac cu obstinație
chiar din ambiție
așa
ca să îți minimalizeze apropierea
iată motivul pentru care se vine
se simte
[...] Citește tot
poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nebun umblu
în fracul meu de carton
stă cam scorțos
învelind trupul copt de ani
cu stângăcia unei femei
fugite din paradis cu vina
toată asupra ei
soarele seacă adn-ul
purtat prin orașul îngerilor
căzuți în dizgrație
moleculele mele au devenit
instabile de când a venit
nisipul saharian să le pună-n mișcare
străzile se strâmtează
când trec nebun ca un virus
prelins pe pereții plini
de graffiti și plante îngălbenite
care se încăpățânează să trăiască
într-un mediu nociv
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce nu sărbătoresc Ziua Sfântului Valentin
Ea vorbește despre mine, cel de ieri....
cel care era întotdeauna
amuzant și care-o făcea să râdă ore-n șir,
omul de care
s-a îndrăgostit,
acel om,
eu, cel de ieri...
nu eu, cel de azi...
Cel care, pretinde ea
(iar eu neg),
c-am devenit...
cârcotaș, încăpățânat
și partizan politic,
un om care ascultă radioul pentru a avea ce vorbi
și care nu dansează niciodată cu ea pe vechile acorduri.
Omul care o asculta
pe ea, cea de ieri,
dar acum este mereu defazat
ea cea de azi...
ea cea de azi,
[...] Citește tot
poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul MCMLXXIX
Dacă este ceva ce contează acum, în aceste cuvinte groaznice prin care trecem, este
Pauza tipografică dintre titlu și primul vers, având greutatea unei iubite supărate,
Fiind o pauză necesară, o liniște care depășește cu mult granițele emoțiilor unui tânăr
Gata să înceapă să își intre într-un rol care va deveni, cu timpul, rutină în iubirea-i.
Și ce mai contează după aceea, în corpul poeziei care, iacă, se târăște, este încăpățânarea
De a scrie în strofe a câte patru versuri pentru a da, intenționat, falsa impresie la prima
Vedere a cititorului că această poezie este scrisă în vers clasic, mai mult, că este un sonet
În care se vorbește redundant, deci liniștitor, despre iubire și nu numai despre iubire.
(Aici cititorul face o lungă speculație legată de titlu și așa mai departe). În continuare
este de urmărit greutatea scriitorului (să nu-i zicem poet până nu cântă iar cocoșul)
de a menține vie atenția cititorului, fie el unul avizat, în acest timp al poeziei de față;
este greutatea de a-l face să priceapă că se desface în fața lui actul scrierii resort cu resort.
Orice cuvânt desfăcut aici, mânjit cu vaselină pentru a funcționa mecanismul întregului,
este o armă în sine; și iată cum datorită punctului în care s-a ajuns poezia devine
banală, redundantă (s-a mai folosit acest cuvânt aici), falsă deloc liniștitoare și nu doar cea de față.
sonet de Ștefan Ciobanu
Adăugat de Ștefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bagatelizare
O lume se îmbarcă în mondializare
-Căci toți suntem o rasă-n vârf de scară-
Și-am creat multe trepte, către bunăstare,
Din crude experiențe... Viața nu-i ușoară.
Și asta este lumea-n general;
Ce-și recunoaște singură valori și tare
Și-aplică ce câștigă-n ideal...
Ce vrea cu obstinație s-atingă... Fără încetare.
Există însă o ciudățenie, de trist exemplu,
Un loc unde percepte, reguli nu există;
Un sit străvechi, unde poporu-i impotentu',
Unde chiar și credința, acum, e falsă... Anticristă.
E-o țară unde tot se știe, a lumii sinecură,
Unde nici mintea -în multe școli extinsă-
Nici practica, n-o poți împărtăși, din pasiune pură,
Fără să fi părtaș de-o gașcă... Parte prinsă.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ferma animalelor cu carte sau Ograda licențiată
Într-o zi, oaia decretă, cu minte,
Că fiecare animal este isteț,
Și toți să-și facă, ca urmare,
Câte o universitate în coteț.
"Nu este între noi nicio deosebire,
Toți suntem la fel de inteligenți și buni la fire,
Nimeni să nu se lase mai prejos,
Să mai facă de acum munca de jos."
Porcul murdar, tăvălindu-se-n noroi,
Înființă "Universitatea de Guițuri noi",
Și se gândi să facă și un doctorat
Cu noua specializare "De râmat".
Oaia care a fost cea mai isteață,
Inaugură specializarea "Mintea creață",
Și înscrisese ca studentă capra din verdeață,
Pe motiv că-i totdeauna mare săltăreață.
[...] Citește tot
fabulă de Cornelia Păun Heinzel din revista Atheneum din Canada (5 aprilie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre devenire și încăpățânare, adresa este: