Poezii despre existență și încordare
poezii despre existență și încordare.
Agață-mi sufletul de tine...
Iubito, agață-mi sufletul de tine
și fă-mi un adăpost din brațe,
să mă treci departe de întunericul morții;
nu mă stinge cu lacrime fierbinți
în catedrala sfinților răpuși de piatră.
Și cu o bătaie a inimii răsună-mă în glasul ploii,
îmbrățisându-mă din toate părțile deodată
cu o încordare adâncă până iau forma luminii.
Îmbrățișează-mă din toate părtile deodata
și nalță-mă cu o mișcare adâncă
în trupul ploii;
să-ți plouă printre degete ființa mea din neființă,
viața mea din nemoarte;
la capătul norilor să nu mai existe dovada c- am fost muritor,
că umerii mi-au fost sfâșiați
și a curs dinafară trupul meu în tine.
poezie de Ștefan Radu Mușat din Constelații Diamantine - dec, 2015
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul existenței
știu că existența nu-i floare la ureche
ea implică freamăt cu trudă și sudoare
trece prin suferință cu speranță străveche
să cucerească cerul... infinită splendoare.
sufletul se luptă ca un ostaș pe front
să cucerească steaua- triumf strălucitor
cu nici o încordare nu crează afront
oamenilor din jur din veac năucitor.
sunt ca un satelit captez gânduri lucide
din lumea virtuală ce pare nesfârșită
poeți și filozofi cu principii solide
îmi împrumută zilnic o stare fericită.
lumina-i pretutindeni cu reflexii candide
se așează pe creștet- coroană împletită.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chirurg
bisturiu, tăind adânc
mână, pe inima plăpândă
zvâcnet, de trecere în moarte
ticăit de sunet, speriat
mască albă, picături, sudoare
încordare, disperare
clipele se întind, la nesfârșit
speranță... poate revine
tăcere imensă, sunete metalice
de foarfeci ce taie
zvâcnet de vorbe, albe, goale
există oare salvare?
o tresărire... sunetul se îndreaptă
aerul vibrează ușor
sufletul se întoarce
dând speranțe tuturor
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Avânturi melodice
toamna s-a strecurat în livada cu pomi
este posomorâtă cu rochia de brumă
s-au îngălbenit celule și atomi
iarna se apropie nu este de glumă.
voluptatea toamnei constă în nostalgie
nouri de ceață acoperă vibrații
descrisă în romanțe rezonantă magie
trezește viori printre constelații.
tremur inexplicabil încordat paroxist
simte inima cu sfârșitul aproape
beatitudini nutresc cât exist
vârtejuri de seninătăți sub pleoape.
avânturi melodice nădejdi voluptoase
consolează sufletul cu atingeri duioase.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Libera alegere...
tu căutai în mine un perete
să-l strângi cu ușa poate, indecis
cu buzele surpate peste sete
cerșind un strop de ape din abis
tu căutai în mine o putere
ce la moment să poată limita
mereu aceliași încercări stingere
ceva de a schimba pe altceva
mai căutai în mine sensul logic
tot emotivul tău seducător
și paralel cu golul astrologic
din suflet să emane numai dor
în mimica, în poze și în gesturi
în zâmbet, în privire, în cuvânt
tu revărsai emoții fără resturi
de sentimente ambalate cu instinct
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (19 august 2017, Moscova)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Cuvânt căzut în umbră
Întunericul își încordează culoarea,
Vânătorul organic mormăie-n el,
Cuvintele gânguresc în nuanțe,
Semnificația vibrează în piele de miel.
O pasăre-și pune delicatețea pe masă,
Foșnetul soarelui aruncă la preț
Pelerina de raze fierbinți
Providența face din nimic precupeți.
Gestul întunericului ești tu,
Lumina din tine tălăzuiește
Existența contrastului apus
În coroana regelui care lipsește.
Muzical norii împing tunete noi,
Vânătorul iese-n peisaje din vis,
Privește, cuvântul ce cade în umbră
Și-nvăluie sângele de scursură atins.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Muzeul satului
Din viața acestor oameni
Lipsesc mai multe secții,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea și norocul
În istorie,
Sunt slab reprezentate.
Nu întâlnești aici nici o monedă,
Pentru că, neavând aur și argint,
Țăranii și-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.
Păsări împăiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla și cucul,
Care le cântau fără bani toată viața,
Și toată moartea.
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Binecuvântare
Lângă autostrada către Rochester, Minnesota,
Amurgul se balansează, catifelat, peste pășune;
Ochii celor doi poney indieni
Se umbresc de blândețe.
Ei au ieșit bucuroși dintre sălcii
Să ne întâmpine, pe mine și pe prietenul meu.
Trecem dincolo de gardul de sârmă ghimpată pe iarba
Unde au păscut toată ziua, singuri.
Ei tremură încordați, abia stăpânindu-și bucuria
De a ne vedea.
Se apleacă sfioși, ca niște lebede în reverență. Se iubesc unul pe celălalt.
Nu mai exista altă singurătate ca a lor.
Ajunși iarăși acasă, încep să mestece, în întuneric, smocuri de iarbă.
Mi-ar plăcea s-o strâng în brațe pe cea tânară,
Pentru ca a venit la mine
Și și-a lipit botul de mâna mea stângă.
Este bălțată, cu alb și cu negru,
Coama netăiata îi cade pe frunte
Briza serii, ușoară, mă îndeamnă să îi mângâi urechea subțire,
Delicată ca pielea unei fete la încheietura mâinii.
[...] Citește tot
poezie de James Wright, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am simțit
Am simțit mai întâi o senzație
Inundându-mi tot corpul,
Aceasta să fie iubirea de aproapele,
Pentru ce m-am născut?
În cazul unei febre, al unei mari încordări
Sau în momentele de dragoste,
Toate capacitățile corpului se măresc și se extind,
Vibrând mai puternic decât în momentele obișnuite ale vieții.
De unde atâtea acuzații? Ana, Caiafa, Pontiu Pillat,
Ehei, există și aici?
Cred în Dumnezeu mai mult decât în mine însumi.
Tată, ia de la buzele mele ceașca suferinței.
Cine respinge dragostea? Este el om?
O fi, nu știu. Mi-au pus o cămașă de forță,
Este invizibilă, dar o simt. Nebuni suntem cu toții,
Ne ține în viață iubirea. Vorbe, aruncați vorbele,
Lăsați doar Poesia să trăiască, nu o ucideți
Cu intrigi, vechi acuzații de deicid.
Cine ar putea ucide pe Domnul?
Adunați toate cărțile și lipiți-le între ele.
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
A șaptea elegie
Să nu mai fie nici o chemare; nu chemare, glas matur
să fie firea strigătului tău; și-ntr-adevăr,
ai fi gata să strigi limpede cum strigă pasărea
când primăvara-n urcuș o înalță, aproape uitând
că ea e-o vietate-ngrijorată, nu numai o inimă singură
pe care-o aruncă-n azur, în intimitatea cerurilor.
Ca și pasărea ești gata și tu să chemi
în așa fel ca, încă nevăzută,
prietena să te găsească, prietena în care-un răspuns
se trezește cu-ncetul, se-nviorează când îl asculți
arzătoare-nsoțind simțirea ta îndrăzneață.
Și trebuie să-nțeleagă primăvara că pretutindeni răsună
o Bunavestire. La început
o-ntrebătoare trezire pe care o-nconjură-n depărtări cu tăcere
o zi limpede ce încuviințează.
Pe urmă treptele-n sus, trepte de strigăt în sus, spre visatul
templu al viitorului ; pe urmă trilul, țâșnire
pe care-n havuzul impetuos îl ajunge din urmă
revărsarea-ntr-un joc promițător. Și-n fața lui vara.
[...] Citește tot
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre existență și încordare, adresa este: