Poezii despre existență și gravitație
poezii despre existență și gravitație.
Este pământ
Este pământ până sus în cer,
Atmosfera e de pământ
Pentru că e a pământului,
Pe burlanele gravitației
Plouă-napoi pământul,
Icari și Meșteri-Manole de pământ
Cad de pe acoperișul pământului,
Gravitația e pământ.
Noi trăim în pământ.
Cu timpul devenim mai grei
Și fruntea ne intră mai jos
În pământ.
Și nu există moarte
Pentru că nu contează dacă ești
Mai în nori sau mai în uitare
În pământ.
poezie celebră de Marin Sorescu din Tinerețea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe un cer plin de lacrimi scăpărau norii
electronii liberi ionizau atmosfera
picăturile de ploaie supuse gravitației
îndrăzneau să se întoarcă în oceane
într-un fel invers procesului de evaporație
și nici măcar nu exista vreun filozof
care să le judece
acum când gândesc lumea ca pe o creație haotică
teoria brichetei cu aprindere piezoelectrică
verifică minunat răzvrătirea inițială
iar sufletele scapără precum stelele
cucerind întunericul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zeno cuantic
Versul meu?
un fel de apă vie,
o transcendere-a ființei dinspre filosofie.
În logica binară a existenței,
asumându-și inerent spectacolul imanenței,
pe calea undelor gravitaționale arhetípale
ia formă de conuri de lumină dureros de reale,
însă din miezul conceptelor simple, atemporale,
având știința acută a (s-)ensului
cu propria ființă urcând
pe scara infinită
a universului,
ca un gest
ritualic
versul meu
dezlimitează învolt
mirajul obiectiv al cuvântului
întruchipări în spațiu și timp ale gândului,
astfel încât față-n față cu viața, dedalic,
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Găleșanu din Tratat pentru nemurire (13 septembrie 2016)
Adăugat de Dumitru Găleșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peretele din fața mea
peretele din fața mea nu există,
tavanul e prelungit până-n nori,
spațiul gol e o transă în care merg ucigând gravitația.
toate slăbiciunile se risipesc în neant,
pe buze cuvintele sunt vii,
infinitul e o sincopă ce rămâne în urmă.
copacii se-ntorc cu fața la mine
născocind păduri din frunzele alungate.
se nasc cuvinte neîntrebate
modificând lumina, încetinind timpul,
atacând zidul cu miros de lună,
iar pe banca aceea goală din parc a rămas o movilă de gânduri.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu atracția gravitațională e de vină
pentru că am uitat zborul
știi ce-i mai grav
faptul că lumea mea nu e aici
de fapt lumea asta nu există
e o proiecție
o prelungire a visului
un fel de a scăpa de nemărginire
sau nu
eu nu exist
lumea nu mă cuprinde
eu nu o pătrund
găsesc uneori dovezi
din iubire îmi cresc certitudini
când spre adâncul căutărilor
când spre înaltul pierderii de sine
un fel de a ascunde răsăritul
cu o poveste despre stele
știi ce este mai lipsit de sens
felul meu de a spera să găsesc logică iubirii
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Davis Matlock
Să presupunem că nu există nimic, doar stupul:
Că există trântori și albine lucrătoare,
Și regine, și nimic mai mult decât strângerea mierii
(Lucruri materiale, ca de altfel cultura și înțelepciunea)
Pentru generațiile care vin, generația prezentă nu a trăit vreodată,
Destul că roiesc în aerul însorit al tinereții,
Fortificându-și aripile din ceea ce a fost deja adunat și pus la păstrare
Și, gustând, în drumul către prisacă,
Prin pajiștea de trifoi, darul delicat al trecerii în alt anotimp.
Presupune toate acestea și mai presupune adevărul:
Că destinul omului este mai presus
Decât destinul stupului;
Iar tu trebuie să porți povara vieții,
Ca și imperativul impuls al spiritului tău în exces.
Da, îți spun să trăiești totul ca un zeu,
Sigur de viața eternă
Chiar dacă ai dubii,
Să trăiești în acest fel.
Și dacă asta nu-l va face pe Dumnezeu mândru de tine,
Atunci nu există Dumnezeu, ci doar gravitație
[...] Citește tot
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Existență ambiguă
mă pregătesc pentru o singurătate lungă
nu sunt omul căruia i-ar fi frică
să vorbească uneori
cu adâncimea fântânilor
cu scorburile copacilor
cu pietrele morilor de vânt
cu părăginirea dintre morminte
cu prăpăstiile
din fiecare om
cred uneori că pot trece prin stratosferă
independent
de voința ambiguă a materiei
sinucigașe
intrinsec trăirilor oamenilor
în duminicile lor vetuste
pot trece de la un abandon la altul
fără ipocrizia absurdă a iertării
păcatelor
[...] Citește tot
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mirare
s-a născut o mirare
în cutele cămășii cu mâneci suflecate
lăsându-se asurzită de tropotul miresmelor uitate.
cu aer în buzunare,
inima peticită prin colțuri,
plete-n vânt,
o modelare rotundă a destrămării
apleacă pereții într-o gravitație sigură.
din cuburi de gheață sar cuvintele colorând aerul roz,
cea mai dulce literă îndulcește cafeaua.
iadul și raiul au aceeași tărie de împietrire și despietrire
a sentimentului pârguit între buzele mirate.
pământul exersează din nou mersul în cosmos
deschizând o altă poartă.
îmi umblă prin cenușă o trezire adormită din existență,
niciun gol de cuvinte,
lumina nespartă picură domol
deșteptând elegii eterne.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clepsidra
Privesc firul de praf scurgându-se,
E conform cu legea gravitației.
Alături un ceas numără și el secundele,
Dar sacadat, rotindu-se.
Întorc clepsidra cu susul în jos,
Pentru că mai vreau să privesc timpul...
Îmi vine în minte un plan îndrăzneț
Întorc ceasul cu susul în jos.
Crezând că pot să intorc... timpul.
Nu mai vreau să măsor nimic
Constat că de fapt există
O singură clipă prezentă
Și o teamă permanentă.
Privesc secundele cum trec,
Le grupez pe minute cu gândul să plec,
[...] Citește tot
poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Impediment în existență...
... sunt condamnat
să dispar într-o zi, în noapte,
de pe pământ, de pe lume
și n-am cum să mă scap,
să sar în levitație,
departe...
supus la gravitație,
o lege ce nu știu să o fi votat
anume
și-i loc imens unde să-ncap,
cu suflet și cu trup...
nu pot să fug, erup,
că am un uriaș balon de-atâtea gânduri,
adunate heliu
sub un craniu distorsionat
în coduri, împrăștiate-n râuri curgătoare,
prunduri,
prin multe, multe țări, un al meu imperiu,
umblat în lung și-n lat
printre idei fermecătoare
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre existență și gravitație, adresa este: