existenţă şi industrie

Curvei care mi-a furat poeziile

Unii spun că n-ar trebui să ai regrete personale
pentru un poem,
trebuie să rămâi indiferent – şi chiar sunt câteva motive pentru asta,
dar, Isuse,
sunt douăsprezece poezii dispărute, iar eu nu am copii la indigo –
şi-apoi ai luat şi picturile mele
cele mai bune; e de-a dreptul sufocant:
încerci, asemeni celorlalte, să mă frângi?
de ce nu mi-ai luat banii? cele mai multe îi sustrag de obicei
din buzunarele pantalonilor lăsaţi în colţ de clienţii beţi.
data viitoare ia-mi mâna stângă sau o bancnotă de cincizeci,
dar nu poeziile:
nu-s Shakespeare,
de aceea, pur şi simplu,
ele vor dispărea, nu va rămâne nici măcar un extras;
însă bani şi curve şi beţivi vor exista întotdeauna,
până va cădea ultima bombă pe pământ –
iar Dumnezeu a spus
de pe cruce:
văd că deşi am făcut o mulţime de poeţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Charles Bukowski,1920-1994, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marte despre Venus

ce ironie... tu de pe Venus, eu de pe Marte
şi totuşi azi sunt nevoit să vin de departe
să-ţi ofer flori de 8 al lui Marte
de ce nu există şi un 9 al lui Venus?
să mă cauţi cu bomboane şi să vezi că nu-s
nici pe jos nici pe sus ci pe undeva prin zodia Uranus
să-mi zici: "la mulţi ani din partea tuturor femeilor
de pe planeta cochetelor şi mult drăgăstoaselor"
apoi să mă pupaţi dulce, dulce, frumoaselor...
ah, flori la ea la ele şi la tine
neolatine, nelatine
lalele olandeze, trandafiri japonezi, glicine
industrie horticolă înfloritoare
pentru doamne domniţe şi domnişoare...
de atâta parfum şi aromă de lămâiţă
cred c-am să mă-mbăt criţă,
hai mai cheamă înc-o leliţă
s-o fericesc şi pe ea
cu o floare de nu mă uita
şi apoi gata tot anul vei face tu naveta

[...] Citeşte tot

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunşi aici

Am făcut ceea ce am dorit.
Am renunţat la vise în favoarea industriei grele
oferite de unul celuilalt – şi-am salutat durerea
şi-am numit ruină imposibilitatea de-a accepta despărţirea.

Şi-acum suntem aici.
Cina este gata şi noi nu putem mânca.
Carnea-i aşezată pe iezerul alb al farfuriei.
Vinul aşteaptă.

Ajunşi aici,
există recompense: nimic nu-i promis, nimic nu-i luat.
Nu avem inimă sau bunăvoinţă salvatoare,
nici loc unde să ne ducem, nici motiv să rămânem.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasaje

acea vreme cu stările ei nesigure
ne-a făcut să ne decuplăm de la bordul existenţei
şi să continuăm seria de pantomime fiecare cu 2% iubire
dorinţa mea de libertate s-a prăbuşit precum un smog singuratic
deasupra oraşului taciturn
nu-mi dezlega apele fă-te vânt fă-te zmeu de apă
orice ar putea să scadă intensitate izolării asumate

şi iarăşi noi/cu cele o mie de pasaje subterane/
putem disloca singurătatea dintre gheţarii industriali
şi ne putem preface în flori de hârtie în stânjenei sau în viţă-de-vie
în tot ceea ce există şi respiră prin matca terrei
dacă mă întrebi de ce luminile adânci nu ating
sufletul nemachiat
poate îţi voi transmite o stare de autosugestie
să fii tu valul orelor
vocea ridicată peste asaltul mass-media
să nu ne risipim în îndrăgosteala stupidă
care nu simte bipolaritatea societăţii

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă

Am fost nedumerit de ce în ţară
E lumea cam de toate sictirită,
De preţuri, de corupţie, de mită...
Guvernul, c-ar vopsi o altă cioară,

Pân' ce-am ajuns acasă, personal,
După treizeci de ani peste Pacific,
Să aflu-n prima zi şi să edific
Dilema,-n modul cel mai raţional ;

De cum am coborât din avion,
M-a luat un bagajist de geamantan
Şi pân' s-ajung la viză, un roman
Mi-a înşirat să fiu cu toate-n ton:

De şpagă, de corupţie, de pile,
De gropi ce nu au loc nici pe trotuar...
Iar să fi fost măcar parlamentar,
Cu el toate mergeau ca pe şenile,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vin dintr-un ţinut îndepărtat

Eu vin dintr-un ţinut îndepărtat,
De unde nu se crede, nu se speră şi nu-i nimic, nimic de aşteptat...
Eu vin de unde nu-i lumină, nici vreo nădejde, nici putere,
De-acolo vin de unde totul şi toate-s încriptate în durere,
Eu vin dintre acei ce-s morţi în viaţă, robiţi amar de patimi rele,
Eu vin dintr-un mormânt adânc şi căptuşit cu vicii grele...

Acolo zorii sunt murii cu emailul cariat,
Acolo croncăneşte-un soare cu dinţi dugoşi de bronz învăpăiat
Şi ulii strălucesc sălbatic când pigulesc al existenţei stârv viciat.
Acolo orizontul, reprimă-orice cereşti simţiri în nori acizi şi albăstrui,
Şi-un plumburiu nociv umbreşte latentul boţ al soarelui gălbui
Şi-amurguri grii oferă-o tihnă, brodată-n roz de pace care "nu-i! "

Acolo-s văi prelungi de buimăceală,
Învăluite într-un absurd radioactiv şi-un soi de rouă industrială...
Acolo-s bucurii cumplite şi-o fericire închipuită, nebănuit de zapcială,
Ce împroaşcă-n toţi amărăciune şi exces bizar de zbenguială...
Acolo-s câmpi bătuţi de toţi, după-o dulceaţă trivială,
Acolo-s lucruri vanitoase din care moartea-i doar reală...

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii, Zidire Spirituală
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nobodiness menhir

Veioza luminând serafic filele văratice ale amurgului
Biped distilând mila din ciorchinii lacrimilor
Inspiraţie fugitivă (...)
Culori necontinuate de nimeni pe cenuşii pânze acoperite de praf
Poate doar albastrul fiecărei înserări licărind în negrul frunzelor
Vopseaua abajurului aerodinamic reflectându-mă
(...)
Happening iniţatic desenându-mi o ideogramă pe faţă
Pe birou rămurele de busuioc şi pete de culoare
Câteva piese de jazz incandescente precum steagul Revoluţiei franceze
Când nu ne mai rămâne nimic muzica ne inundă urechile
Unghie înnegrită de uşa tramvaiului radioul devenit lichid
Litere carolingiene acoperind hârtia ruptă a curburii becului
Reflectoare holbate peste iarnă în oraşul devenit ceaţă şi întuneric
Statui înţepenite hierofantic printre oglinzi
Bronz acoperit cu tatuaje de oxid pe chip
Muze gracile însufleţind templele în paragină
Singurătate totemică strălucind în stelele duble ale privirii omului
Din faruri rotunde efemer ţâşnesc fascicole verzi
În intersecţia năclăită de noapte

[...] Citeşte tot

poezie de Felix-Gelu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!