existenţă şi lungime

Furnica

O furnică lungă de optsprezece metri
Cu pălărie pe cap,
Nu există; nu, nu există.

O furnică să tragă un car
Plin cu pinguini şi raţe
Nu există; nu, nu există.

O furnică să vorbească franţuzeşte,
Să vorbească latina şi javaneza,
Nu există; nu, nu există.

Hei! De ce nu?

poezie clasică de Robert Desnos din Cantafabule (Chantefables) (1945), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

E indicat să ai o atitudine pozitivă

Am hotărât ca de-acum înainte să am o atitudine pozitivă.
Nu există cutremure, erupţii vulcanice, uragane sau tornade,
cel puţin pe o rază de o mie de kilometri
de locul unde mă aflu.

Nu există specii pe cale de dispariţie.
Încălzirea globală a luat sfârşit;
la fel ca războiul din Irak şi, spre marea mea surpriză,
nu mai există ameninţări teroriste. N-am fost, de altfel, martor
niciunor accidente sau decese, programate sau inventate,
şi îmi place să cred că toţi cei care-au mierlit-o
sunt iertaţi de Dumnezeu şi au intrat în Împărăţia Cerurilor.

Of, iar am uitat unde mi-am pus medicamentele alea...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joseph Dixon

Cine a engravat această harfă crăpată pe piatra mea funerară?
Pentru voi sunt mort, fără îndoială. Dar la câte harfe şi la câte piane
Am înnoit şi întărit strunele, acordându-le pentru voi,
Făcându-le să vă cânte din nou dulce?
Oh, well! Spuneţi ca harfa depinde de urechea care o ascultă;
Dar unde este urechea care comandă lungimea strunelor
Conform numerelor magice care zboară dincolo de gândirea voastră,
Dincolo de uşa care stă închisă în faţa încremenitei voastre mirări?
Nu există oare Urechea care, pe lângă urechea omului, să simtă
Prin strune şi coloane de aer sufletul sunetului?
Mă înfior când rostesc numele instrumentului care care captează
Undele subtile ale muzicii şi ale luminii, venind de departe,
Antenele gândului
Care ascultă până la ultimele frontiere ale spaţiului.
Desigur, armonia care îmi guvernează spiritul este dovada
Urechii care m-a modelat, capabilă să mă re-acordeze
Şi să mă folosească iarăşi, dacă merit să fiu refolosit.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

My best moment

încă nu am ajuns la sfârşit să-mi plătesc biletul întreg
dar dacă privesc în urmă nu văd nimic deosebit
toate momentele au trecut cumva pe lângă mine ignorându-mă

revoluţia şi-a lăsat rând dar eu nu am aflat şi am ratat momentul
mă chinuiam să aprind lumânarea să citesc o rugăciune
dar picioarele m-au lăsat şi am căzut în uitare

toţi kilometri străbătuţi suferă pentru că nu-şi cunosc originea
eu nu au văzut kilometrul zero şi nici nu i-au auzit strigătul muşcat
dar paşii mă duceau cumva mecanic fără să se numere

cei şapte ani atârnă greu, mă dor umerii. îmi dau lacrimile
şi toate cuvintele flutură batiste în urmă. păcat de toate cărţile uitate
păcat că tocmai acum am rămas fără cuvinte...

şi da... my best moment doesn't exist

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea perfectă

Într-o lume perfectă,
Noi doi am fi aproape,
Paşii noştri şi-ar dansa mersul
În acelaşi metru pătrat.
Într-o lume perfectă
Aş adormi în fiecare noapte
Îmbrăţişându-ţi căldura,
Ca două linguriţe simetrice,
Aşezate perfect, în acelaşi sertar.

Într-o lume perfectă
N-am cunoaşte neliniştea ori uitarea,
N-am căuta fericirea în locuri îndepărtate,
Cu orice preţ pe insule exotice.
Într-o lume perfectă, am şti că Paradisul
Este acolo unde simţi Iubirea.

Într-o lume perfectă,
Lumea ta şi lumea mea,
Ar fi lumea noastră.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou infinit

Există o scorbură a copacului vieţii,
În care-ngenunchiaţi, uneori, ei, poeţii
Tânjesc iluzoriu a se ascunde,
În viile clipe din moarte secunde;

Dezirabila clipă, însemnând oricât vrei,
Înfinit înmulţită cu factor de trei,
Lungimea ei lambda, de palidă undă
E-o eră de flutur sau o milisecundă;

Copacul din cuiburi ale aceloraşi cuci,
Din care sculptează miliarde de cruci
Făuritori ce-au tocit amnarul de foc,
În frigul din rana aceluiasi loc,

În locul în care doar dorul e sclav
Şi galben şi palid şi trist de bolnav,
Căzut ca o noapte, peste copacul trănzit,
Fără de frunze şi etern ne-nverzit,

[...] Citeşte tot

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uriaş

în seara asta nu scriu nimănui
nu simt nevoie să vă pot privi
prin kilometri şi pixeli
din inima mea tresar şi erup dorinţe

am luat foc

stau visător pe bordură savurez liniştea
ascult titanium are miros de frumos
mă revărs în marea cu nume de eu
e ca nicăieri vorba aia
nu că ar exista cafea fără zahăr
dar prefer bomboanele mentolate cu gust de ceaţă
mă învelesc în minutele 5 spre zece
au I-uri mare toate
de ce să vreau când pot să cer
când noaptea mă scol cu lacrimi şi nu ştiu cum
atunci vor răsări flori din genele mele
nu voi mai avea nevoie de ochi
am luat foc

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Surugiu (17 august 2012)
Adăugat de Andrei Surugiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl vom urma

El ne ţine în palmă, buni şi răi, ca şi amestecaţii,
darul Său este viaţa, şi aici şi acolo,
singura cale este să mergi pe cărarea scrisului,
mulţumind la fiecare răspântie,
unde este acasă? Acel acasă spiritual?
Cunoşti sărutul? Unul este etern.
Murim între două poeme sau două săruturi?
Există oamenii -livadă.
"Mare e moartea, peste măsură,
suntem ai ei cu sărutul pe gură",
da RMR, aşa este, dar am trecut de multe ori
de limită, sora mea trăieşte, este mereu fericită,
cum spunea tizul meu, "Sora mea, viaţa",
cum de nu l-am întâlnit, am fost aproape,
la câţiva kilometri şi doi-trei ani,
nici nu mă deranja că el era Omar, iar ea Julie.
Arta nu ţine cont de nume.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia lumii

Din vechiul Egipt se remarcă geografia sa egocentrică. Desenul lumii în
formă de triunghi cu un vârf în jos reunea cele două părţi ale ţării,
cea înaltă şi cea joasă. O linie în centru îl împărţea în două. Figura obţinută din această
reprezentare era cheia vieţii, cheia întregii existenţe. În termeni
generali nordul era bogat şi sudul mult mai sărac. Marile capitale
precum Memphis, Tebas ori Alexandria înfloreau la frontieră pe malul Nilului sau
în deltă aproape de mare.
Egiptul tindea spre stele ori se afunda în nisip.
Cu o imensă cheie a vieţii făcută din plumb aurit se deschid astăzi cele două
temple din Abu-Simbel sau cel din Luxor, în antica Tebas, cu coloanele sale,
obeliscuri, statui de zei şi marele bulevard incomplet cu trei kilometri de
sfincşi ce unea în vechime această ultimă construcţie cu cea de la Karnak.
La întorcerea spre vapor după vizita la Luxor, un grup de copii ce-i
salutau pe turişti, urmându-i pe aleea ce coboară până s-ajungă la
portul înflorit, au făcut un cor în jurul nostru. Fetiţa cea mai mică, cu un
chip frumos ca faţa lumii când se trezeşte, s-a apropiat de fusta mea. Din Egipt
mi-am adus amintirea acestor obraji iluminaţi, am mers să caut
zborul incredibil al ciucurilor roşii ce înfloresc în salcâmi, şi am găsit
fructul seminţei pe care am plantat-o ca un sărut, şi am făcut-o să crească, precum o
cheie a vieţii, în

[...] Citeşte tot

poezie de Rosa Lentini, traducere de Eugen Dorcescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Funicular

stare de alertă şi încă odată viaţa cu liniştea ei plană
îmi ceri să deschid panoul prin care
intră oxigen
să nu mai respir fără ramificaţiile firelor de iarbă
să te iubesc ca pe airforce delta cu toate revoluţiile
şi//once again more/să nu devenim de neînţeles
ca acei bătrâni perfizi care fac turul lumii indiferent de situaţie

nu îţi voi recita niciun mare poet şi//îţi voi transmite autosugestii
atâta dragoste a fost
încât zilele s-au subţiat au devenit difuze
iar vederea mea panoramică
ţi-a cuprins toate anxietăţile şi acel comportament obsesiv-compulsiv
prin care derutai emoţii

nici aici nici lângă firele de verbină
nu poţi să circuli cu funicularul
totuşi din toată schema cea mai mare este
dorinţa
să fim ca dintr-un polaroid zâmbitori

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!