intoleranţă şi religie

cele câteva sute de pixeli ce despart fericirea de depresie

picta portrete de oameni luminoşi. paradoxuri psihanalitice.
cele câteva sute de pixeli ce despart fericirea de despresie se încleştau de chipul pictat. modelele se arătau surprinse, ulterior. oglinda interioară fusese învinsă de pictor.
oamenii învăţau că merită să fie iubiţi.
că se pot răsfăţa.
că pot refuza să se culpabilizeze pentru vina de a nu fi fost sinucigaşi cu glorie.
martiri.
popoarele estului nu au fost colonii de martiri.
nici rezervaţii de fanatici.
în faţa dictaturii roşii, fiecare om a înghesuit la repezeală în rucsac o identitate, un dumnezeu şi o brumă de curaj. adesea şi alte ingrediente, paleative, emoţii, cartuşe, arbori genealogici, cenuşă. urgia venea de peste tot, din adâncul unei conştiinţe planetare irepresibile. intolerante. care nivela pământul şi carnea supuşilor. auzeam tăcerea asurzitoare cu care laşitatea se aşternea ca o perdea peste lumea liberă. estul fusese sortit abandonului. moartea era o coloristă desăvârşită. cu o interiorizare perfectă. oarecum dementă. ca şi îngerii, morţii din infernul concentraţionar aveau obrajii rumeni. emotivi, intimidaţi de hiperdimensiunea eroilor fabricaţi de cultul personalităţii, le fusese ruşine să trăiască, să inventeze lumi sau să moară

poezie de Angela Furtună din Elegiile Estului Sălbatic
Adăugat de clara vieru
Comentează! | Votează! | Copiază!