mustaţă şi păr

Mâzgălitură

Chipul lui Rexroth reflectând istovit
bucuria omenească
Păr alb, sprâncene-naripate
mustaţa ca o mătură,
flori ţâşnind din
capul său trist,
ascultând cântecul de stradă al lui Edith Piaf
în timp ce ea străbate universul
din care-a dispărut orice urmă de viaţă
şi oraşele s-au făcut nevăzute
a rămas numai Dumnezeul Dragostei
zâmbind.

poezie de Allen Ginsberg (martie 1956)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

fata asta nu va trăi
are părul sârmos
ca o clupsă de vulpi
şi faţa prea albă
ochii prea mari
adânciţi în calota polară
dar nu e faţa ei
zise tata lu tata
mestecând sub mustăţi
o hilară iluzie
el îi zicea tutun de carpaţi
din ăl mai bun
tata fuma mărăşeşti
şi pierea în ochii mei de copil
cu cer cu tot şi arme

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiuni

1
Mângâie-mi părul. Astăzi mi-i aspru şi sărat.
Aproape-ntotdeauna a fost la fel, îmi pare...
De colburi nins, cu vânturi şi ploi amestecat,
În zgura de la trenuri scăldat şi-n stropi de mare.

Ce larg mă simt şi lacom şi niciodată plin!
Sorb prin pupile lumea şi-n taină cu auzul,
Nepotolit ca-n faţa paharelor de vin
Ce-mi scapără-n mustaţă stropi limpezi ca hurmuzul.

Am strâns atâtea drumuri în mine ca pe-un ghem,
Tam-tamuri de copite în mine aspre sună,
Dar tot mi-i dor de ducă, spre mine încă chem
Acele panglici albe pudrate-n colb de lună.

Mă las purtat de focul aprins sub placa frunţii
Ca norii ce se lasă mânaţi de vijelii
Şi dornici să cunoască atingerea cu munţii,
Când trec prin brazi dau vamă şi rup din ei fâşii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina de taină

Să veniţi la cina mea de taină,
să veniţi, să nu lipsiţi niciunul,
voi fi un rotocol ascuns în taină,
să veniţi;să revedeţi lăstunul.

Lăsaţi cu Dumnezeu ce-aveţi prin tindă;
în capul zării totul să se aşeze
vă chem la masa mare cu oglindă,
să văd clepsidra pusă în speteze

Trecutul se înnoadă, se face ghem ca globul;
făpturile gingaşe au plete şi mustăţi,
nu ve-ţi vedea columna, comedia cu robul;
şi poate doar speranţe de mari singurătăţi:

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fir de iarbă

Dintr-un fir de iarbă şi din nori ce poartă
Ploaia care cade, peste o lume întreagă
Pentru orce viaţă, lumea stă deschisă
Gânduri ce te învaţă, o torţă stă aprinsă.

Vântul care-ţi trece, degete prin păr
Parfumul ce te îmbată, din florile de măr
Apa curge-n dans, pe-o dulce melodie
Florile frumoase, joacă pe câmpie.

Se înalţă brazii, pe lângă lacul care
Poartă pe-a lui umăr, bărcile murdare
Stânca îşi mişcă coama, cu părul de pădure
Se vede rugul care, se scutură de mure.

Cu mustaţa verde, pădurea îngandurată
Tânară rămâne şi viu e colorată
Şi am citit pe-o frunză, întreaga înfăţişare
Orice ai fi în lume, toate-s trecătoare.

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucius Atherton

Când mustaţa mi se răsucise
Şi părul meu era negru,
Şi purtam pantaloni strâmţi,
Şi aveam un buton cu diamant,
Eram admiratul valet de cupă şi pe multe am păcălit.
Dar când au început să-mi apară fire albe,
Iată, fetele noii generaţii
Au râs de mine fără să le fie teamă,
Iar aventurile galante s-au sfârşit.
Eram tot eu, însă ţinta unui diavol fără inimă,
Ocupat numai cu treburi amărâte, încălzit doar de aventurile
Altor zile şi altor oameni.
Şi a venit vremea când locuiam
La restaurantul lui Mayer
Onorând comenzi pentru acasă,
Un Don Juan sur, îngălat, fără dinţi, discreditat...
Acum, văd aici un spectru atotcuprinzătoar cântând
Despre una numita Berenice;
Şi mai văd că forţa care l-a înălţat pe el atât de sus,
M-a redus pe mine la zdrenţe de viaţă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă

când venea de la câmp
muica îşi spăla părul negru şi lung
cât o noapte polară
cu cenuşa rămasă
(de la cocenii de porumb)
fiartă în apa de ploaie
şi-l pieptăna
cu dinţii rămaşi din curcubeul
viselor noastre
şi îşi ungea volbura neagră cu gaz
să nu se prindă blestem nici deochi
tata-mare zâmbea cum numai el ştia să o facă
din ţigara de foi răsucită în colţul gurii
sub mustaţă, ca o adiere ca o mângâiere zâmbea
şi se lăsa noaptea şi noi visam coşuri cu fructe
mirosind a pământ reavăn, a rouă sub cleştarul
răbdării dus de muica pe cap
visam pân-am crescut dârdâind
în focul nenaşterii noastre

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua doar

cât o iluzie pierdută, venise
ca oricare alta, venise şi se
pregătea să plece. printre zidurile
linse de funingine ale fostului castel,
într-o crăpătură, au ţâşnit tentaculele
unei himere. greşeală. tentacule de
păianjen păros pe piept şi pe picioare.
greşeală. nu erau tentacule, ci mustăţi
de şobolan împletite-n trei, unse
cu smoală. era la modă-n ţinut. greşeală.
moda a fost adusă de o navă.
şobolan gras, suficient de puternic
să roadă o carte de poezii într-un minut.
greşeală. în cincizeci de secunde.
s-a încumetat să fure un şold de porc,
cu tot cu etichetă. o căra în dinţi, călare
pe un ogar sfrijit cu burta cât o zi
de post. traversa neregulamentar drumul.
greşeală. nu era drum. traversa uliţa
neasigurat. dintr-un pom, din umbră,

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpule, tâlhar bătrân

Timpule, tâlhar bătrân,
Dé ce eşti aşa păgân?
Tu eşti veşnic tot pe drum,
Préfaci totu-n praf şi scrum.

Timpule afurisit,
Dé ce eşti aşa grăbit?
Dé ce repede tu treci
Şi nu te întorci în veci?

Cine, oare, te grăbeşte,
Dé ce treci aşa, orbeşte?
Ca un tăvălug tu treci,
Tot ce-atingi distrugi şi pleci.

Timpule, făr de hodină,
Tu duci totul în ruină;
Cu puterile-ţi drăceşti,
Toate tu le nimiceşti.

[...] Citeşte tot

pamflet de George Budoi din Timpul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (12 noiembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem produsul viziunilor noastre

de la vârsta de 15 ani colec ţionez
viziuni am ca hilde gard von bingen
demonul meu personal negru/ ponegru/
şarpe de dudău/ şteblă de spin rău mi
-a intrat sub piele până în plămâni
îl aud cum muşcă din cuvinte şi scui
pă oasele pe jos lumina arzândă nu îl
mai vânează apa sfinţită nu îl mai im
presionează nu îl mai sperie nici caii
apocalipsei care îmi nechează pe piept
fix la 7 dimineaţa când să-mi beau ca
feaua demonul îşi aprinde un pall mall
şi sorbind din ceaşca mea scrie versuri
despre iubirea lui pentru un sucub negru/
ponegru/ şarpe de dudău/ şteplă de spin
rău şi uite aşa în camera mea de cămin
ţigările se fumează singure cărţile se
scriu singure şi mereu apar pe pereţi
întrebări pe care eu nu mi le pun de ce
au oamenii aripile pe dinăuntru de ce

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!