Poezii despre religie și învinovățire
poezii despre religie și învinovățire.
Rânduiala lui Dumnezeu...
De câteva zile cobor în
mine
doar seara
și caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...
și ce trist...
uneori nu mănânc
nu beau și nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
știu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihnește tata
plictisit și el de-atâta așteptare...
uneori trec pe lângă el
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mintea-i măsura
Este-întru totul adevărat că-i altfel, că-i straniu trupul meu,
Dar a mă-învinovăți pe mine-înseamnă-a-l învinovăți pe Dumnezeu;
Dacă-aș putea să mă creez eu însumi iarăși, într-o formă nouă,
N-aș rata momentul de-a mă face plăcut, de bună seamă, vouă.
Iar dacă-aș putea cu brațele atinge polii lumiii
Sau strânge oceanul larg în palma mea întinsă,
Aș fi judecat după suflet, nu după forma humii;
Mintea-i măsura-n care-i ființa omului cuprinsă.
poezie de Joseph Merrick, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Mi-e frică
ție nu?
de căutare
de răspuns
de întrebare chiar
îmi e teamă să fiu fericit
să strig iubirea în piață
ori să dansez precum zeii
cu tălpile pe Olimp și creștetul în cer
îmi e așa frică încât nu mai pot face nimic
stau și privesc cum trece clipa
tremur
nici nu mai văd nimic
.....................................
oricum mai bine orb căutând lumina
decât viu netrăind
.....................................
împărțit între două temeri
nepregătit să-mi accept inima
o supun creierului
dau vina pe lume
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imponderabilitate
Așa este făcut Pământul
Cu greutăți nenumărate...
Noi le cărăm pe toate-n spate;
Mai greu ni-l facem... cu mormântul.
Destine ne împovărează
Și "dat " sau "scris", ele sunt toate...
Dăm vina pe divinitate,
Dar Dumnezeu... nu exersează.
De totul suntem responsabili,
Avem menirea de creații;
N-o folosim înspre aspirații...
Ne pedepsim în... incapabili.
Cel ce muncește-i vinovat
C-o face pentru toată lumea...
El singur ține națiunea;
Ceilalți profită, de la... Stat?!
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
îți propui să nu te-mpiedici
și totuși o faci
dai vina pe caldarâm
un dorel a reparat strada
dumnezeu ție, sufletul
nu mai ești ca nouă
au veni lopețile să adune molozul
nici nu te mai interesează
unde se depun resturile
vin pescărușii să salveze
aparențele
între timp vecinii se ceartă
dintr-o voce ascuțită
ne hrănim pofta de bârfă
prea mulți țânțari
niciodată diluție corectă
toți spun că se fură
cine sunt toți?
îți propui să nu te-mpiedici
și te ajută alții
din spirit de echipă
[...] Citește tot
poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În veci, ortodocși
De mic, sunt ortodox, ca toți ai mei
aceasta e credința mea creștină,
am învățat cu tălpile să calc,
cum am aflat că mâna se închină.
Atunci am înțeles că sunt dator
să nu cedez cumva vreunei noxe,
ci să rămân, cu neamul meu cu tot,
fidel pe veci credinței mele ortodoxe.
Ai mei puteau muri și n-ar fi dat
credința lor pe niciun fel de bunuri,
nici dacă ar fi fost crucificați,
nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul.
În anii dogmei, mi-am păstrat și eu
în fiece istorică furtună,
credința-n Dumnezeu, cum mi L-a dat,
prin toți ai mei, Biserică străbună.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu (12 noiembrie 1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare către bunicul meu, învățătorul Marin Păunescu
"Tu să te ții de carte, măi băiete" (M.P.)
N-am apucat, iubite tată-mare,
Să-ți scriu, altundeva și altcândva
Deși, probabil, tot ce-am scris în viață,
Este răspunsul meu pe adresa ta.
Te rog să-mi ierți această tutuială,
Dar a mă mai preface este greu
Și-atunci când m-adresez cu "tu" înseamnă
Că te tratez ca și pe Dumnezeu.
Învățătorul meu cel mai de seamă
Ai fost și ești și cred c-ai să rămâi,
Tot ce-am aflat în viață de la tine
E și acum temeiul meu dintâi.
Și după viața ta de dascăl tragic,
Nici pensie nu ai avut în sat,
Pe patul morții te-a găsit scrisoarea
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinți (a două ediție, adăugită) (ianuarie 1998)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Țipătul
aaaaaaaahhh
o vocală și-o consoană. la atât se reduce spaima tăvălită prin durere
cu cât țipătul e mai înalt, cu atât mai puțină lume sesizează.
drama zilelor noastre e asurzirea
Saramango vorbea despre orbire, eu de asurzire
și dacă s-ar sfărâma pământul în bucăți alături
ne-am programat să nu auzim
ai-ai-aai
când am eșuat cu zidirea Turnului Babel am dat vina pe Dumnezeu
de parcă Dumnezeu ar fi un moș scofâlcit ce se teme să nu-i năpădim grădina
acum când am eșuat în cunoașterea aproapelui dăm vina pe tehnologie
ea și numai ea ne-a legat mâinile și picioarele de catargul ignorării
și ne-a înfundat urechile cu lauda de sine
pentru că străini fiind, nimeni
nu-și mai pierde timpul
cu celălalt
zgrgrztrsg
scrâșnetul de măsele acoperă țipele ce mor în gât
[...] Citește tot
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zeu între zei
Vă pier dumnezeii, toți trei deodată,
Închiși între ziduri, zidiți pe pereți,
Biserica-i numai o curvă fardată
Furându-vă banii când voi sunteți beți.
Prea mulți sunt hristoșii ce-atârnă pe cruce,
Dar spinul durerii doar voi îl purtați,
Chiar și fericirea la chin se reduce
Și sunteți de sfinții cei falși escrocrați.
Credința-i minciuna-mbrăcată-n odăjdii,
Ce neagră e cartea din care citiți
Că aripi de vultur primiți în primejdii,
Deși toată viața prin colb bâjbâiți.
Dați vina pe unul cu coarne și coadă,
Și-n replică el e un alt dumnezeu,
Actori anonimi din acea bufonadă
Purtați la vedere un fals caduceu.
[...] Citește tot
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coloana infinitului de culori
schijele prezentului sar pretutindeni
se desfac în toate culorile
din lumina despre care Dumnezeu
ne-a făcut semn să nu o scăpăm
să avem grijă unde o ținem
însă niște oameni mai fără inimă
au rupt-o în bețe colorate și-au aruncat-o siberian
atât i-a trebuit haosului un uliu care și-a dibuit prada
bețele de lumină s-au luat la harță
dau vina unele pe celelalte
fără culori e frig în inima mea și orbesc
abia mai văd viitorul
mă tem atemporal
soluția îngheață în memoria apei de la robinet
martie se lasă femimin în muguri
pocnesc a neființă
poate că tocmai azi culorile se adună să-și revendice viața
lider infinitul urcă la tribună opturi de încredere
are coloană așază răspicat drepturile omului
pe frontispiciul libertății
[...] Citește tot
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre religie și învinovățire, adresa este: