Poezii despre sprâncene și visare
poezii despre sprâncene și visare.
În sus de sus
Hai, să nu-l distrugem pe păianjen
și morții să nu îl dăm la iepure,
sacrifica-vom foamei
ținerea de minte.
Cu aripi creierul, el, în curând
sprâncenele și ochii și gura
lăsate or să ni se lase pe pământ.
Mănâncă ce e jos, mi-a zis,
și a zburat
și s-a fost dus
în vis,
în mult înfometatul de nimica vis.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nopți telurice
În haine negre cu trene
Ies nopțile din avene
Înnegrite la sprâncene
Asortate cu orgoliu
Învelite în lințoliu
Echipate ca de doliu
Urcă nopțile pe brânci
Din genunile adânci
Cățărându-se pe stânci
Vin nopțile din abisuri
Depășind grave suișuri
Evocând doruri și visuri.
Vin de multe generații
Cu sau fără invitații
Incitând la meditații.
poezie de David Boia (24 decembrie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmbrățișarea cerului cu așteptarea
soare de toamnă,
caută-mi visele risipite în porturile fără nume.
leagă-mă de ele cu lanțuri de cântec bolnav
și lasă-mi sângele să curgă fără încetare
pe sprâncenele de fum ale așteptării.
culege-mi pașii din templele fără zei.
coboară-mi de pe cruce umbra ce veghează nemurirea
și ocrotește-mi tinerețea
de privirile stăpânilor-cerșetori.
împarte-mi moartea în mii de cuvinte,
unele mai tăcute decât altele.
poezie de Eduard Dorneanu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu știu cum s-a făcut
Nu știu cum s-a făcut.
Tinerețea s-a dus, a trecut.
Arcul sprâncenelor mele s-a mai lăsat
Nu mai e mandru și încondeiat.
Ce s-au făcut zilele răsunatoare,
vara mea cu grâu și cicoare?
N-am să caut, n-am să-mi aduc aminte.
Toate erau mai frumoase-nainte.
Lumina egală
nu m-ademenește, nu mă-nșală.
Toate fructele spre care-am râvnit
s-au copt și-n vis din nou au înflorit.
Da. Nu știu cum s-a făcut.
Pământu-i mic și zările-au scăzut.
Nu se petrec minuni și nu cad stele,
ca-n nopțile copilăriei mele.
poezie clasică de Magda Isanos din Poezia ieșeană contemporană (1968)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fragedă
Nu îi fie de deochi,
Ce frumoasă-i fără ochi!
Tivul pleoapelor se coase-n
Ferfenițe de mătase.
De când s-a uitat în stele
I s-a prins bezna de ele.
Dintr-un lunecuș cu pană
I s-a-ncondeiat sprânceană.
E tot pana care scrie
Fluturii din papadie.
A luat gura ei tipar
Parcă de la nenufar:
Ce i-a spus visul ascuns
De-a șoptit și i-a răspuns?
Nu-ș' cu cine seamănă,
Că îi pare geamănă:
O să mă silesc să caut
A ghici pe nai și flaut.
Intre perine și paturi
Mâna-i stă pe-aici, pe-alături.
[...] Citește tot
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șezătoare
povestește-mi despre tine
așa cum povestești (despre)
o zi de sâmbătă în care
ai uitat să-ți fii așternut și
rătăcești între cunoaștere și vis
cum ai rătăci în sprânceana unei nopți nedormite
o să alung tot viciul
de a crede în altceva decât
în umplerea gândului
ca mai apoi
să se poată înfăptui
tot ce suntem
povestește-mi și am să ascult
cum ninge Dumnezeu în mine
poezie de Daniela Mărginean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Geneză probabilă
Sunt singurul cuvânt
a cărui pisică e mai înaltă decât el,
mai înaltă decât un om.
Mă trezesc în visul rupt din visul pisicii,
într-o lume,
la propriu, întoarsă pe dos.
Merg in cap, am noroi in sprâncene,
șireturi de sânge pe frunte
și-un punct noduros.
În călcâiul meu are mușuroi o furnică
făcută din litere.
Nu provoacă cangrenă,
nici polisemantism cranio-literal.
Tot felul de ființe mi-au ieșit din corp.
Moluște, pești,
până și urși, elefanți.
Nu-mi vorbeau,
dar mi-am dat seama
[...] Citește tot
poezie de Andrei Cucu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bătrânul
Un bătrân mergea agale
Și în barba-ncărunțită,
Își scria povestea vieții...
Ah, ce viață chinuită!
Legănându-și pe picioare
Ale sale zile grele,
Aduna amare gânduri,
Chin și lacrimi, neputere.
Pe sub streașina sprâncenei,
Ca un gând îi trece viața...
Stă tăcut, cu ochii-n lacrimi
Și așteaptă dimineața.
Pruncii i-au plecat în lume,
Căutând averi și vis,
Bătrânul, singur pe lume,
Ca o flacără s-a stins.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bătrânul
Un bătrân pe gânduri dus,
Stă, pe-o lacrimă să scrie,
Ca pe-o coală de hârtie
Un destin de mult apus.
Sub sprâncenele stufoase
Vede cum trecut-au anii
Și visează clipe stranii
Trec pe-ntinderile albastre.
La mustăți cu promoroacă,
Pe genunchi cu nepoți
Poarc-o vede pe bunica,
Lacrimi grele-i curg în barbă.
Podul palmei fraged șterge
Rândurile răvășite
Veștede, pierdute-n lumea
Nerostitelor cuvinte.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privesc
Privesc prin fereastra deschisă
Cum se scurge lumina
În adâncul unui ochi de tăcere.
Părul albastru al cerului
Se unduie lin,
Dansul fotonilor
Prinde în vârtejuri de taină
Un zâmbet al unui copil
Care a descoperit un fluture alb.
Surâsul din noi a evadat,
Iar acum suntem un vulcan
În care a încolțit sămânța iubirii.
Curcubeul ascunde ca o sprânceană
Visele noastre,
Muguri și flori,
Flanchează altarul de stele...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre sprâncene și visare, adresa este: