Milioane de câmpuri de maci, coperta unui roman de dragoste consumat, nimfomatic, într-o cameră de hotel, a treia zi din săptămână, între orele două și trei, energii descătușate, pupila înlăcrimată de secundele ce se scurg, clepsidra blestemată, cât a mai rămas până la viitorul roman? copertă cu maci, aceeași cameră de hotel, între orele două și trei, ziua a treia, săptămână după săptămână...
Aceasta este plăcerea mea, așteptarea și veghea la marginea drumului, acolo unde umbra se ține-aproape de lumină și unde ploaia calcă pe urmele verii.
Mesageri cu vești despre neștiute ceruri mă întâmpină și-apoi gonesc de-a lungul șleaului. Inima mea se bucură-n sinea ei, iar adierea acstei brizei trecătoare este plăcută.
Din zori până-n amurg stau aici, în fața ușii mele și, dintrodată, știu că va sosi un moment fericit și că-l voi vedea.
Între timp, zâmbesc și cânt de unul singur. Între timp aerul se umple cu parfumul promisiunilor.
Primăvara să se nască, ca roza să treacă, Pe-a zefirului aripi să înoate în văzduh, Și pe sânul floricelei de-a se legăna să-i placă... Hrana să-i fie lumina și a mirosului duh. Să-și scuture tânăr încă colbul de pe aripioare Și către cereasca boltă ca suflețelul să zboare... Iată soarta fericită fluturașului vremelnic, Ce seamănă cu dorința, care-astâmpăr nu găsește, Și care le cere toate, neiubind nimic temeinic, Și apoi, zburând în ceruri, acolo se liniștește.
Voturile ajută și la creșterea calității site-ului. Mulțumim tuturor celor care votează!
Mereu...
Mereu voi cânta dragostea ta, Mereu o voi cânta, chiar și când ploaia mă va cuprinde, Când bolțile reci, de sub ochiul de stea, Vor alunga lumina, ce sta cuminte... Nimicul va crede atunci c-a-nvins, Că timpul n-a existat nicio secundă, Că moartea a fost visul din vis Dorit de particula devenită o undă! Dar inima mea nu va-nceta Să-și audă-n ecou valul de mare Dragostea ta ce necontenit va cânta Norilor ce se-adună în zare...
Te-aș găsi chiar și în tăcerea ce-mi învăluie sufletul, pentru că orice sunet n-ar avea ecoul inimii tale. Te-aș găsi chiar și în întunericul ce înghite orizonturile, pentru că orice umbră le-ar învălui, n-ar putea să lase nici o urmă. Te-aș recunoaște în fiecare bătaie a inimii mele, unde nici un vis n-ar putea să te ascundă. Tu nu ești parte din lumea asta, așa cum eu nu sunt parte din ea. Existăm împreună la marginea timpului, simțindu-ne eternitatea.
Cartea "Toate frumusetile lumii" de Jaroslav Seifert este disponibilă pentru 
