Poezii despre chirurgie și inimă, pagina 3
Măseaua
pe tine te-am găsit coaptă în durere,
erai în ebrietatea suferinței,
tristețea îți zguduia ochii
cu bisturiul zâmbetului ți-am extirpat lacrima,
cu lumina fericirii ți-am cauterizat întunericul
și era în ziuă vorba
deasupra imaculării nopții, insomnii, cuvântul bețiv aleargă
și iar va fi măseaua cu tragere de inimă
a se slăvi cu zeama Domnului
și cugetul mi se micșorează
când ți-am văzut prima dată zâmbetul
erai al enigmei altar,
te-am decojit atunci din puțina larva
fluturele cu miez de tăcere-și ia zborul
locuirea ta se face azi
dintr-o amintire țesută cu mâine,
[...] Citește tot
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Hera
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elegii corfice
Dacă simt adierea vântuluui, trăiesc,
Dacă aud frunza coborând pe asfalt, trăiesc,
Dacă simt buzele tale căutând buzele, trăiesc,
Ce pot să cer mai mult?
Îmi spui că sunt prea modest,
Că aștept prea puțin de la viață,
Dar știi tu ce scriu?
Cunoști vocea ascunsă
Între două clipe?
*********************
Aflat pe un vârf de munte,
Îmi prefigurez viitorul,
Voi fi o ferigă fosilizată
Între două priviri înghețate,
O adiere, un tril, o împușcătură,
Voi fi un nor înțelept,
Cum nu am fost niciodată,
O mare ciudată, neliniștită fără pricină,
Ce bate mereu țărmul, ce nu-și cunoaște adâncul,
Doboară și ridică stânci, ce învățăm?
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Incizie în locul care nu mai doare
plaja asta ca o masă chirurgicală
e un loc unde trandafirii nu cresc niciodată
e plină de uși suspendate cu balamalele unse
care mai plâng înăbușit uneori
ca o inimă vindecată de rugină
nu ajungi să-i cunoști prea bine
pe oamenii cu chip de statuie ai acestui loc
își poartă sufletele pe tăvi de argint
dar păstrează mereu alura de vânători iscusiți
cu cizme adânc înfipte în nisip
frunțile sus, ochii închiși
la nesfârșit ascultătorii unui imn imaginar
ucigași palizi ai propriei salvări
le rămân strigăte care se scurg prin vene până în tălpi
biete mecanisme sătule să ruleze
în corpuri de soldați ai stâncilor abandonate
este alb și pe țărm atârnă fantoma unei stări
există un punct culminant în orice sensibilitate
dincolo de el sunt zâmbete forțate
gesturi finale imprevizibile
[...] Citește tot
poezie de Ancuța Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Replică la poezia "Albastru 18" de Violetta Petre
Mi-ai desface capu-n patru, folosind cu grijă drujba,
Ai vorbit déjà cu popa, ca din timp să-mi facă slujba,
Să îmi numeri neuronii, să îmi cauți in sinapse,
Să-mi împuști si cerebelul folosind pistol cu capse.
Ai scurma cu bisturiul curioasă-n encefal,
Să găsești ciorapi de damă sau vreun dram de imoral,
Și apoi cu multă râvnă să-mi aduni din dormitor,
Gânduri și visări secrete, să le strângi pe un mosor.
Mi-ai descoperit pe buze un sărut ce îl păstram.
Din trecuta tinerețe, când cu patimă iubeam
Și c-o foarfecă sterilă l-ai luat ca pe-un obol
Aruncându-l ca pe-o probă într-un vas cu alcool.
Ai găsit în emisfera temporală, o tumoare,
Sentimente ce o dată emanau miros de floare,
Dar acum având o tentă sumbră, pală, vineție,
Că de ani sunt măcinate de ieșiri de gelozie.
[...] Citește tot
poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
RMN
injectez orașului substanțe de contrast pentru a i se vedea
mai bine arterele / inima
otrăvuri lente îmi parcurg trupul în timp
ce pun cafeaua în filtru / un alt drog care mă ține în viață
// dimineața răsăritul are ceva magic
văd oamenii ieșind din întuneric din casele lor frumoase //
se plimbă absenți pe străzi
caută un loc spre care să se îndrepte
le injectez și lor substanțe de contrast
ca să li se vada mai bine tulburările lor psi ho ti ce
atunci când discul roșu ajunge deasupra mea
știu că nu sunt un doctor
nu stiu să vindec nimic / dar tai cu bisturiul carnea moartă a lumii
[...] Citește tot
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Teletoamna
Te sun, iubito, dintre frunze,
să-ți foșnet galben la timpan,
îmi trec prin cord săgeți confuze
și-mi cântă vântul la pian.
Te sun ca dintr-o închisoare
(un telefon pe an, atât),
ca dintr-o pură întâmplare,
ca dintr-un nod ce-mi stă în gât.
Te sun să-ți murmur și să-ți șuier,
să-mi mint angoasa cu talent,
să-mi readuc, mereu, pe creier,
parfumul tău adiacent.
Te sun, nebuno, dintre vinuri,
să-ți notă pară, ananas,
să-mi împrumuți două suspinuri,
să "lasă-mă, să nu te las!".
[...] Citește tot
poezie de Eduard Lupascu (20 octombrie 2020)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Casa
ne uităm la casa asta cu toții
dintr-un punct se vede
ușa închisă
cei mai curajoși și triști
sparg geamurile
intră timid și descriu
cu bisturiele lor
detalii despre mobilierul putred
obiectele intime
firimiturile lăsate de cei
plecați să se ocupe cu viața
pe o scenă unde neoanele pâlpâie
casa este frumoasă
pentru cel care
din câine a devenit om
și ochii nu mai au săgețile iscodirii
fiecare își face propriul film
ca la hollywood
al iluminării
[...] Citește tot
poezie de Ancuța Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În această culoare de moarte
alb în jurul meu ca o ninsoare blând așezată
acul din braț mă conduce spre o altfel de lume
pleoapele mi se unesc sub ele circulă un vis cu viteză redusă
mi se pare că intri prin orificiul făcut
în piele îmi organizezi orele care vor să mai vină undeva în timp
spațiul se contractă se face așa de mic până dispare
cineva îmi pune o pungă de aer la nas mă aud gâfâind alerg
spre tine un punct în depărtare arde în pumnul unui soare torid
marea se întoarce spre țărm răzvrătită își cheamă oamenii
atâtea femei de nisip călcate în picioare de singurătate
se expun vieții în colimator trupuri scanate de acest soare imprudent
frământate de uitare ca într-o ilustrată îngălbenită
mi se pare că înoți prin venele mele ca și când m-ai căuta
să-mi spui ceva ce doar inima simte prin sinusoidele aparatului
prin somnul care vrea să mă îndepărteze
prin mirosul sufocant de fluide de resuscitare
printre chipuri de îngeri lumini de sărbătoare
n-am văzut lumea mai strălucitoare ca acum
când deasupra mea este un cer cât o lampă chirurgicală
[...] Citește tot
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O plăcintă pe cinste!
iubirea ta
mare uriașă dumnezee
pe care eu
o iau o privesc suspect
o strivesc un pic între gene
fac negru-cu-alb alb-cu-roșu
o întorc pe toate fețele
o degust
o vârstă ancestrală își strigă
perindările de-a lungul eternității
să mă descopere chipurile pe mine!
o iau o privesc suspect
dau să-mi fie milă
dar în iubire ca și în război...!
neatentă îmi scapă printre degete
fac roșu-cu-alb alb-cu-negru
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste cu somon
Pe coridor am și eu niște plante amărâte. Le stropesc, ele se agață de viață, așa ar trebui să fac și eu.
În timpul prânzului, somonul din farfuria vecinei a sărit și a mușcat-o de nas. Un somon carnivor. S-a produs o oarecare tulburare. Un chirurg a refăcut organul olfatctiv, cum era el, frumos și mândru. Rău este că somonul a reușit să fugă. A fost văzut în parc, se hârjonea cu niște câini vagabonzi. Avea mișcări de focă, îi mușca, iar câinii lătrau fericiți că au un tovarăș de joacă nemaiîntâlnit. Cineva a propus ca somonul să fie trecut în cartea recordurilor. Dar pe numele cui.? Pe al meu, în niciun caz. Este și acum present în parc, autoritățile nu se interesează de el, au multe, alte probleme. Ce facem, mai cumpărăm somoni? Am citit că plantele și animalele ( somonul nu este animal, da?) au suferit mutări genetice. Eu, care nu sunt somon, am în ultimul timp niște vise caudate, mă dor ceafa, umerii, mușchii dorsali.
Medicul- șef al ospiciului a venit să-mi strângă mâna în somn. Apoi a scos un strigăt, de s-au dărâmat jumătate din clădirile din cartier. În alt vis, vorbeam cu mine la persoana a treia.
Într-o altă viață, somonul a fost profesor la Colegiul Frații Brown, din Lancashire. Am auzit că un domn, după moarte a ajuns ventilator. Bătea dintr-o pală ca o inimă.
Apoi a apărut o ființă cu contur incert și misiune ingrată. Trebuia să demonstreze că a fost somon la viața lui.
În acest timp, avioanele se uzează, cad în picaj, justiția, morala nu au nici un cuvânt de spus.
Eu am gustat din aura sfinților. Blocurile paralelipipedice tac. Aerul tace. Pământul mă apasă. Veșnicia pare un fluviu rece în care cresc somoni. Pereții rostesc poeme. Omul se chinuiește singur, se ghemuiește de durere. Râde. Iadul se holbează la noi. Secundele măsoară eternitatea. Peste tot sânge, din soare, stele, lună, florile câmpului sunt roșii, somonii sunt roșii. Basta cu sângele și cu această culoare roșie.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre chirurgie și inimă, adresa este: