Poezii despre Apollo și viață
poezii despre Apollo și viață.
Eu am pornit din matca Tisei
Eu am pornit din matca Tisei
cu moșteniri neînfrânate,
gonind cirezi de vise oarbe
din splendida păgânătate!
Se prăvălea-mprejuru-mi lumea
într-o sălbatică strigare,
când eu tăcut și singuratic
căutam o armonie mare...
Robust Apollo de la țară,
haiduc în goana tinereții,
chemat de dragoste și cântec
loveam cărările vieții...
Azi nu mai am nici râs, nici glume,
nici dor de zâmbetul femeii...
M-au omorât evangheliștii,
apostolii și fariseii.
poezie clasică de Endre Ady, traducere de Octavian Goga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ode
1
Din grădinile lui Adonis, Lydia, iubesc
Cel mai mult trandafirii efemeri,
Cei care-s sortiți să moară
În ziua-n care s-au născut:
Înfloresc când soarele e sus pe cer
Și mor înainte ca Apollo, către seară,
Să coboare pe boltă dincolo de orizont.
Să facem din viețile noastre-o lungă zi:
Nu contează, Lydia, nopțile trecute
Și nu trebuie să ne gândim la cele care vor veni,
Nici cât de puțină vreme să trăim ni-i dat.
2
Să fii măreț, să fii întreg: nimic din ceea ce ești
Să nu exagerezi, nici să excluzi.
În fiecare lucrușor, fii totul. Dă tot ce ai
[...] Citește tot
poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Mă fascinează mâinile mele
mâinile care au mângâiat,
au alinat dureri,
și au crescut vlăstare-copii.
Cu drag au muncit mâinile mele.
Privesc palma stângă,
cu atenție o privesc,
de emisfera dreaptă este legată
și seamănă
cu frunza de viță-de-vie palmată.
Ca pe o hartă, în palmă,
sunt încrustate linii și munți:
linia vieții, a inimii, a capului și a norocului;
munții lui Jupiter, Saturn, Marte, apoi
muntele lui Apollo, Mercur și al Lunii...
Brațul meu cu palma-frunză
prins de-un arbore crește-
arborele neamului,
iar dincolo de arbore
cresc rădăcini...
[...] Citește tot
poezie de Floarea Carbune
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
N-am ieșit din rând
Să nu ies din rând,
să nu merg în față,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu așa mă-învață.
Cât am fost în viață, n-am ieșit din rând.
Nici n-am mers în față, am ținut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viață, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povață, El m-a luminat.
Cât am fost în viață, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt ață, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credință-n suflet, am ieșit din rând,
să stau și să cuget, cine-am fost și cine sunt.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreau răspunsuri... încă mai aștept!
Mi-ai împletit cunună din astre
și un fir de gând,
pe frunte mi le-ai pus
fără de vină,
să-mi lumineze calea
atunci când mă frământ,
când nu-mi găsesc cărarea
și nici rostul,
crezând că-i a mea vină.
Nici tu,
dar nici Apollo
cel sfătuitor
nu-mi dați răspunsuri,
când întrebările
mă dor!
Unde-i lumina
care mi-a fost promisă,
unde-i iubirea,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Cernea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Homer și Beethoven
E noapte, Homer scrie
poema Iliada,
frumoasă ca o zee,
în ochii-i triști și umezi
citești și-o odisee.
Lui Beethoven, amarul
clepsidra îi inundă,
cu lacrima lui Homer,
se întâlnește-n undă.
Ce-i viața fără văz,
oftând, Homer ne spune:
"O rază ce apus-a
când eu m-am întrupat,
o stea ce răsărit-a
în ochiu-mi înnoptat"...
[...] Citește tot
poezie de N. Petrescu-Redi (31 martie 2020)
Adăugat de Njcolae Petrescu- Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apollinaire
Apollinaire, pe tine te-a iubit cineva?
Este iubirea monedă de schimb pentru viața de apoi?
Ți-au despicat craniul pentru păcatele cui?
Tu cunoșteai legile nobleții, precum Orfeu,
Tu ai iubit țestoasa, calul, capra, șarpele, pisica,
Leul, iepurele, dromaderul, șoarecele, elefantul,
Omida, musca, puricele, lăcusta, delfinul,
Meduza, racul, crapul, porumbelul, păunul, bufnița,
Boul, tot bestiarul, dar omul, omul erai tu? Așa cred.
Turme de poduri vin în urma ta, gloriosule
Apollinaire, Apollo în aer.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un păcat numit Apollo
Ești păcatul vieții mele și mă iert că te mai port,
Ca pe-o salbă de mărgele, ca pe-o haină de import.
Te-ai zdrelit pe ici pe colo, te-am cârpit cu borangic,
Dar îmi ești și-acum Apollo, deși ești un pic mai mic.
Te păstrez prin buzunare, în poșeta de oraș,
Să-mi fii muză. Ce onoare! Și spre seară amoraș.
Te hrănesc cu poezie și de sete-ți pregătesc
O licoare azurie, de pe buze ce-nfloresc.
Ai cam obosit de-o vreme și te plângi ca un moșneag
Și te zbați între dileme. Doar nu vrei să mă retrag!
Ți-e cam dor de libertate și ai vrea din nou să zburzi,
Dar, eu nu te-aud, iubite, că sunt surdă între surzi.
Și-ai să stai aici cu mine, până-n ultimul minut,
Că îmi ești păcat, știi bine, și cu tine am crescut.
Și de-o fi să mori tu primul, te voi împăia, să știi-
Las' s-aștepte țintirimul! Eu te țin printre cei vii,
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezie cu înger
Poezia lui Claudiu Dumitrache are înger.
Ea are cursivitate, e firească, parcă s-ar alcătui singură.
Sau ca și cum s-ar scrie pe dinăuntru.
De partea cealaltă, nevăzută de la cititor.
Ca să poată comunica cu eventualul ei lector precum cu reflecția lui, de pe idei, metafore, cuvinte.
Monologul devine astfel un dialog, cu lumea, cu semenii, cu sine.
Claudiu Dumitrache e un fidel slujitor al lui Apollo, zeul luminii, profeției și muzicii, care ținea într-o mână lira, iar în cealaltă arcul.
Tânărul poet, atunci când se întreabă:
Cât vom mai putea, sărmani, să-i cităm pe tirani
Să păstrăm din melodie, dragoste și poezie?,
sugerează că poezia e chemată să schimbe lumea, misiunea ei fiind să facă omul mai bun, mai sensibil la dragoste și frumos, ajutându-l să nu i se "lase seara în suflet".
El depoetizează, scriind o poezie originală, izvorâtă din bucuria de a cânta, de a crea, de a fi.
Ritmurile lumii în care trăiește coincid cu bătăile inimii sale. Dragostea cu care se apropie de cuvânt, îl însuflețește pe acesta și-l singularizează.
Acestea sunt câteva dintre semnele harului.
Claudiu Dumitrache e un poet cu viitor.
poezie clasică de Nicolae Dabija din revista Poduri de Dor (12 februarie 2021)
Adăugat de Diana Ciugureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Replică la poezia "Un păcat numit Apollo" de Violetta Petre
Ești iubirea vieții mele, m-ai ales dintre o mie
De bărbați, tânjind să-ți fie animal de companie,
Chiar de-s Doberman, pur sânge, suplu, sprinten și voinic,
Mi-ai pus numele Apollo... pentru tine sunt prea mic!
Îmi pui zgarda la plimbare seara-n drumul spre oraș,
Mă alergi prim magazine, și apoi îmi dai relaș,
Mă adapi cu poezie și când poposim la mall,
Îmi dai bere la cutie, însă fără alcool!
Jos, în aurita cușcă îmi arunci, zâmbind, un os,
Mi-au căzut de-o vreme dinții și-i bătrân, nu-i bun de ros,
Ochii m-au lăsat, iar lanțul, scurt, mă face să turbez,
Aș da tot ce am pe lume, pentru-o zi de maidanez...
Însă stând ca o mumie, împăiat pe-o canapea,
Până-n ultima secundă, aprig te voi blestema:
Sper ca-n paiele din mine să se înmulțească molii,
Să-ți atace astrahanul și să-ți intre în fotolii,
[...] Citește tot
poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Apollo și viață, adresa este: