Pasărea Phoenix şi păsări

Cine sunt eu?

Eu sunt o pasăre Pheonix
Renăscută din cenuşa detinului.

Sunt liniştea nufărului pe lac
Sau furia vântului împletit pe copac.

Sunt floare voioasă în sărutări de soare,
Dar şi singurătatea furtunii pe mare.

Sunt norocul netrădării,
Şi blestemul înşelării.

Sunt o Cleopatră iubitoare
Şi o Penelopă în aşteptare,
Dar şi pedeapsa fără cruţare.
Sunt scorpionă în zodiac.

poezie de Valeria Mahok (8 mai 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne găzduieşte sufletele

Continuu să simt vara din mine
Ca doi adolescenţi inocenţi
Stăm în natura fierbinte
Iarna în noapte şi Teatrul Mihai Eminescu
Ne găzduieşte sufletele.

Emoţie divină le cuprinde iubirea,
Pasărea Phoenix se-nalţă
Înainte de asfinţitul soarelui
Sfânta Treime.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luciul metalic

cuibul e cald: mitraliera
pe ouă scoate o generaţie nouă
de cartuşe pe ţeavă
–
ţintele din carton cu aspect de veston celulozic
cad secerate la cald
de o ploaie de vară

mai rară
în aceste văzduhuri o pasăre phoenix renaşte
din propria omletă cu luciu metalic

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cuib de cenuşă

a devenit pasărea phoenix
după ce a devenit
şi nu înainte
ea
pasărea phoenix
îşi păstrează taina devenirii
în patima ce reproduce devenirea
şi fără să predice nimicul
ţine loc de o bibliotecă nu mai ştiutoare
decât cel sărac cu duhul
restul paradoxul
numai El îl ştie

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea Phoenix

Mă lipesc
de plămânii tăi
să-ţi fiu aerul
pe care îl respiri
atunci când simţi că te sufoci de dorul meu.
Nimeni în afară de mine
nu îţi va purta inima
ca tribut
iubirii de noi.

Tu ştii că noi
suntem Pasărea Phoenix
dar nu renaştem din cenuşă,
ci unul din celălalt...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezent

Poem de sine stătător
Un răsărit continuu
Ca un reper
Pe plaiuri
Ce nu mai apune
Doar se transmite
Din vreme în vreme
Ca să renască
La timp perpetuu
Ca pasărea Phoenix
Mai înainte de regres
Adecvat la propriu
Potrivit în comun
La limita pertinenţei
Călăuză enigmatică
Dintre trecut şi viitor.

poezie de David Boia (26 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Nendurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna pe jumătate

eu sunt pasărea stranie care visează
mi-au crescut aripi din cenuşa uitată
pe pieptul tău
dezvelit
ţărâna are gust de copac ars
în ceaţa şoptită
doar tu poţi să-mi spui am trăit,
am iubit?

eu sunt pasărea cea mai bizară
din jăratec îţi cânt
un refren de roşu închis
soarele moare pe sânii tăi fragezi
luna pe jumătate
pare Phoenix

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi sau a nu fi

Când eram mic,
credeam c-o să mă fac preot,
c-o să fiu mâna dreaptă a lui Dumnezeu,
c-o să iau cina cu el şi cu nevastă-sa,
că voi juca table sau şah cu Isus,
că vom medita la cum se va termina lumea;
cum va muri, cum va renaşte,
ca o pasăre phoenix,
cum va fi mai albă,
mai frumoasă ca fosta mea iubită
de la trei ierarhi.

poezie de Florin Buzdugan (2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea Phoenix

Renaşte, tainic, din cuvinte,
Sub cerul falnic, înstelat,
Poetul este stat în... stat,
La interval de două chinte.

Şi-i animat de simţăminte,
Adesea greu de egalat,
Renaşte, tainic, din cuvinte,
Buimac, suav şi siderat...

Şi înlăuntru-i exilat,
În simptomatica-i sorginte,
Poetu-acela făr' de minte,
Fiind de-Apollo posedat,

Renaşte, tainic, din cuvinte.

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!